Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Sănătăţii clarificarea situaţiei cu care se confruntă medicii în privinţa modului de plată a gărzilor
Publicat de Andreea Drilea, 9 septembrie 2016, 09:09
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Sănătăţii clarificarea situaţiei cu care se confruntă medicii în privinţa modului de plată a gărzilor
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Sănătăţii să ia măsurile legale pentru clarificarea situaţiei cu care se confruntă medicii în privinţa modului de plată a gărzilor. Totodată, Avocatul Poporului solicită Ministerului Sănătăţii să comunice modalitatea legală de plată a gărzilor în perioada august-septembrie 2016. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 41 din Constituţia României privind munca şi protecţia socială a muncii.
Conform ştirilor publicate în presă, medicii susţin că Ministerul Sănătăţii a ‘interpretat nelegal, printr-o circulară, prevederile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în sensul că, pentru acelaşi angajat, stabileşte două valori de plată, respectiv salariul de bază este plătit la o valoare majorată, iar pentru calculul gărzilor se indică spitalelor să folosească un salariu de bază mai mic, nu cel real’. În publicaţia Adevărul a apărut informaţia că medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina ‘nu vor mai face gărzi din septembrie, după data de 4 S.J.U. Slatina neavând grafic pentru secţia de A.T.I.’.
În replică la cele susţinute de medici, Ministerul Sănătăţii a emis, în 6 august 2016, un comunicat de presă în care afirmă că au fost luate o serie de măsuri favorabile medicilor şi că ‘Guvernul României a decis că plata gărzilor suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială crescută prin intermediul Ordonanţei de Urgenţă 20 / 2016, începând cu data de 1 octombrie anul acesta’.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)