Klaus Iohannis, la întâlnirea cu Angela Merkel: Marea Britanie trebuie să rămână un partener important și pentru noi
Publicat de gabrielarotaru, 9 septembrie 2016, 17:00
Președintele Klaus Iohannis a subliniat astăzi, în întâlnirea avută la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, că Marea Britanie trebuie să rămână un partener important.
„Legat de Brexit, am subliniat că este foarte important să nu se înceapă negocieri înainte de declanșarea articolului 50 și că aceste negocieri trebuie să se poarte de către Uniunea 27 cu Marea Britanie. Evident că Marea Britanie trebuie să rămână un partener important și pentru noi. Pentru mine, ca președinte al României, există acolo chestiuni specifice, care sunt importante și vor fi în miezul negocierilor noastre — de exemplu, soarta românilor din Marea Britanie„, a afirmat Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Șeful statului român a avut la Berlin o reuniune de lucru cu Angela Merkel, la care au participat și prim-ministrul belgian, Charles Michel, și prim-ministrul luxemburghez, Xavier Bettel.
„Această întâlnire face parte dintr-un mai amplu proces de consultare între liderii europeni, o consultare care, cel puțin în prima fază, vine să pregătească întâlnirea informală de la Bratislava de săptămâna viitoare. În realitate, este o serie de întâlniri foarte bune, care, așa credem noi, vor permite să ajungem chiar la o strategie pentru viitorul Uniunii Europene. Evident că, pentru întâlnirea de la Bratislava, ne-au concentrat discuțiile în jurul Brexit-ului, în jurul migrației, în jurul securității interne și externe, chestiuni care sunt nu doar în atenția liderilor, ci sunt chestiuni care preocupă pe toată lumea în Uniunea Europeană„, a precizat președintele Iohannis, conform comunicatului citat. (agerpres/ FOTO paginadepolitica.ro)