Auto: Simone Tempestini a câștigat Raliul Iașului și al doilea titlu consecutiv de campion al României
Publicat de gabrielarotaru, 11 septembrie 2016, 05:33
Pilotul Simone Tempestini (22 ani) a câștigat, sâmbătă, Raliul Iașului, Cotnari Rally Iași, etapa a șaptea a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și al doilea său titlu consecutiv de campion național de raliuri, cu o etapă înainte de încheierea sezonului.
Echipajul Simone Tempestini/Marc Banca (Ford Fiesta R5) a fost cronometrat cu timpul de 1 h 10 min 41 sec 7/10, potrivit site-ului Federației Române de Automobilism Sportiv, urmat de Dan Gîrtofan/Tudor Mârza (Skoda Fabia R5), la 01 min 54 sec 2/10, Gergo Szabo/Karoly Borbely (Mitsubishi Lancer Evo IX), la 02 min 27 sec, etc.
Tempestini jr s-a impus în toate cele patru probe speciale de sâmbătă.
În clasamentul general al piloților, pe primul loc se află Simone Tempestini, cu 223 puncte, urmat de Dan Gîrtofan, 180 p, Edwin Keleti, 140 p, Gergo Szabo, 114 p, Bogdan Marișca, 78 p, etc.
Ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2016 va fi Raliul Harghitei, în perioada 7-8 octombrie.
Cursa a avut loc pe macadam (doar 1,9 km pe asfalt), distanța totală a probelor speciale fiind de 117,90 km, în timp ce lungimea totală a raliului a fost de 414,90 km. (agerpres/ FOTO libertatea.ro)