Ascultă Radio România Iași Live

Administratorul unei firme care comercializa cartofi, trimis în judecată pentru o delapidare şi evaziune fiscală

Publicat de Andreea Drilea, 14 septembrie 2016, 13:59 / actualizat: 14 septembrie 2016, 17:10

Un fost asociat şi administrator al unei societăţi care comercializa fructe şi legume a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare în formă continuată, se arată într-un comunicat remis AGERPRES, miercuri, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Potrivit sursei citate, în octombrie 2006 a fost înfiinţată societatea SC F.C. SRL, având ca asociaţi şi administratori pe inculpatul Cârcu Gheorghe şi C.Ş., după care, în iulie 2007, în societate a intrat un asociat nou, respectiv o persoană juridică italiană, căreia i-au fost cesionate 50% din părţile sociale, vechii asociaţi păstrând câte 25% din părţile sociale, iar reprezentantul legal al societăţii italiene a fost numit administrator.

În perioada iulie 2007 – septembrie 2009, SC F.C. SRL a avut trei administratori, respectiv Cârcu Gheorghe, C.Ş. şi reprezentantul legal al societăţii italiene, însă de administrarea efectivă a societăţii s-a ocupat Cârcu Gheorghe.

După aproximativ doi ani, pe 1 octombrie 2009, SC F.C. SRL şi-a schimbat denumirea în SC P.P. SRL.

Asociatul C.Ş. s-a retras, fiind revocat şi din funcţia de administrator, Cârcu Gheorghe, revocat din calitatea de administrator, a rămas cu 5% din părţile sociale, iar în societate au intrat doi asociaţi persoane fizice noi, respectiv reprezentantul societăţii italiene (40% din părţile sociale), care a rămas şi singurul administrator al societăţii, şi o altă persoană fizică (5% din părţile sociale).

Societatea SC P.P. SRL are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al fructelor şi legumelor.

În perioada iulie 2007 – august 2009, societatea, având un punct de lucru în comuna Todireşti, s-a ocupat în principal cu activităţi de achiziţionare de cartofi, atât de pe plan intern (de la persoane fizice şi juridice), cât şi din spaţiul intracomunitar, cartofi pe care i-a livrat pe piaţa internă, către diferite persoane fizice şi juridice.

În perioada noiembrie 2007 – august 2009, inculpatul Cârcu Gheorghe, în calitate de administrator al SC F.C. SRL (în prezent SC P.P. SRL), societate în cadrul căreia a avut şi calitatea de asociat, deţinând, începând cu luna iulie 2007, 25% din părţile sociale, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul firmei, sume de bani pe care le administra şi gestiona prin mai multe metode: şi-a însuşit bani din casieria societăţii, fie cu justificarea efectuării unor plăţi către furnizori persoane fizice, fie fără nici un document justificativ; a contractat o linie de credit în numele societăţii, însuşindu-şi două treimi din valoarea acesteia; şi-a însuşit sume de bani achitate de un client al firmei, pentru marfa livrată.

În aceeaşi calitate, în iulie 2008 Cârcu Gheorghe a înregistrat o operaţiune fictivă în evidenţele contabile ale SC F.C. SRL, respectiv scăderea din gestiune a unei cantităţi de cartofi, denaturând în acest mod rezultatul fiscal, respectiv baza impozabilă, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

În perioada noiembrie 2007 – august 2009, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, Cârcu Gheorghe şi-a însuşit din gestiunea societăţii suma totală de 964.569 lei, provenind din casieria şi din conturile societăţii, sumă pe care o gestiona şi administra.

Astfel, în perioada noiembrie 2007 – august 2008 şi-a însuşit în mod repetat sume de bani, în total suma de 461.884 lei, provenită din disponibilităţile băneşti ale SC F.C. SRL, prin majorarea fictivă a stocurilor de mărfuri, prin ”achiziţii” fictive de la persoane fizice, şi retragerea în mod repetat din casieria societăţii de diferite sume de bani, ca ”plăţi achiziţii”, fără documente care să justifice folosirea lor în interesul societăţii.

Totodată, în perioada iulie – septembrie 2008 şi-a însuşit în mod repetat sume de bani, în total suma de 201.000 lei, care nu a fost folosită în interesul societăţii, provenită din linia de credit acordată societăţii de către o unitate bancară la data de 18.07.2008, linie de credit în valoare totală de 300.000 de lei, prejudiciind societatea cu suma de 275.357,88 lei.

De asemenea, în perioada iulie 2008 – august 2009 şi-a însuşit în mod repetat diferite sume de bani din patrimoniul SC F.C. SRL, sume provenind din casieria societăţii şi din contul bancar curent al acesteia, în total suma de 230.404 lei, pentru care nu există documente justificative şi care nu a fost folosită în interesul societăţii, iar în perioada ianuarie – martie 2009 şi-a însuşit sumele de bani încasate de la un client al societăţii (societate comercială), în baza a 15 chitanţe fiscale, aferente unui număr de două facturi fiscale emise de SC F.C. SRL în aprilie 2008, respectiv suma totală de 71.281 lei, ce ar fi trebuit predată în casieria societăţii.

În luna iulie 2008, în calitate de administrator al SC F.C. SRL, Cârcu Gheorghe a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii o operaţiune economică fictivă, respectiv a scăzut din gestiune cantitatea de 350 tone cartofi în valoare totală de 176.801 lei, având ca document justificativ doar un aviz favorabil al Primăriei Todireşti pentru a le arunca la groapa de gunoi, deşi în gestiunea societăţii în luna iulie 2008 nu exista cantitatea de 350 tone cartofi, scopul urmărit fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, consecinţa fiind diminuarea rezultatului fiscal al trimestrului III 2008 cu suma de 176.801 lei şi cauzarea unui prejudiciu bugetului de stat în sumă de 28.288 lei, reprezentând impozit pe profit.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în sumă de 28.288 lei, reprezentând impozit pe profit, a fost recuperat, fiind achitat de reprezentanţii SC P.P. SRL, după revocarea inculpatului Cârcu Gheorghe din funcţia de administrator.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

(Agerpres/FOTO arhivă a2ua.com)

Etichete:
(AUDIO/FOTO) Incendiu la o garsonieră din Vaslui
Regional marți, 7 ianuarie 2025, 07:33

(AUDIO/FOTO) Incendiu la o garsonieră din Vaslui

Un incendiu a izbucnit, aseară, la o garsonieră din Vaslui. 16 locatari ai blocului s-au autoevacuat, iar alți patru au fost evacuați de...

(AUDIO/FOTO) Incendiu la o garsonieră din Vaslui
Marș de protest în centrul municipiului Iași
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 19:48

Marș de protest în centrul municipiului Iași

Aproximativ o sută de persoane au inițiat un marș de protest în centrul municipiului Iași, după ce s-au adunat în Piața Unirii. Oamenii au...

Marș de protest în centrul municipiului Iași
Camere mobile pentru monitorizarea traficului, amplasate pe autostrăzile A1 şi A2, dar şi pe DN2, în judeţul Vrancea
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 19:33

Camere mobile pentru monitorizarea traficului, amplasate pe autostrăzile A1 şi A2, dar şi pe DN2, în judeţul Vrancea

Poliţia Română anunţa că au fost amplasate camere mobile – cunoscute sub numele de pistoale radar – pe autostrăzile A1 şi A2, dar...

Camere mobile pentru monitorizarea traficului, amplasate pe autostrăzile A1 şi A2, dar şi pe DN2, în judeţul Vrancea
Investiții de câteva zeci de milioane de lei pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor din cinci comune vasluiene
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 17:24

Investiții de câteva zeci de milioane de lei pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor din cinci comune vasluiene

Cinci comune vasluiene vor primi câteva zeci de milioane de lei pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor. Aceștia ar urma să...

Investiții de câteva zeci de milioane de lei pentru îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor din cinci comune vasluiene
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 17:15

Nici o amendă în 2024 pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, în mun. Focșani

În fiecare parcare publică, dar şi în cele private, prin lege, sunt amenajate locuri speciale destinate persoanelor cu dizabilităţi, marcate...

Nici o amendă în 2024 pentru parcarea neregulamentară pe locurile destinate persoanelor cu dizabilităţi, în mun. Focșani
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 15:56

(AUDIO) Vaslui: Mai multe locuințe protejate și un centru pentru adulți cu dizabilități vor fi deschise în comuna Găgești

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui va da în folosință noi spații destinate persoanelor care au nevoie de...

(AUDIO) Vaslui: Mai multe locuințe protejate și un centru pentru adulți cu dizabilități vor fi deschise în comuna Găgești
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 15:47

Iaşi: Câteva mii de credincioşi, la Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană

Câteva mii de credincioşi ortodocşi au venit, luni, la Catedrala Mitropolitană pentru a asista la Slujba liturgică de Bobotează şi cea a...

Iaşi: Câteva mii de credincioşi, la Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană
Regional luni, 6 ianuarie 2025, 14:37

ANM: Vreme caldă în următoarele zile în toate regiunile ţării

Vremea se încălzeşte până pe data de 10 ianuarie în toate regiunile ţării, astfel încât valorile termice atât cele maxime cât şi cele...

ANM: Vreme caldă în următoarele zile în toate regiunile ţării