Povestea României. Județul Cluj
Publicat de nicolaetomescu, 27 octombrie 2016, 09:33
Adăpostită la poalele Munților Apuseni, pe drumul principal dintre Cluj și Alba Iulia, localitatea Turda se mândrește cu o istorie legendară. Ne-am limitat la salină, am distins, în mod deliberat sau prin instinct, ceea ce ne-a plăcut să desăvârșim prin cunoaștere: muzeul mineritului în sare. Istoria și legenda se împletesc, starea ideală de conservare a lucrărilor miniere și a utilajelor folosite cândva la transportul sării, grija prin care s-au inițiat și finalizat lucrările de transformare a salinei în obiectiv turistic, ajung să fie un pahar de lumină servit de vizitatori în semi-obscuritate. Cu excepția mirosului, fin, de aer înghețat, nu ne-am lovit de întuneric, nu i-am simțit tăcerea ca o ranchiună, încăpățânarea inertă ca un mit; aici, oamenii au fost vizitați de idei, nu au izolat istoria într-o colecție fără încredere; în salina Turda vezi culori dincolo de tot ceea ce ziua ți-a lăsat ca moștenire…
*
Mai târziu (ianuarie 2012, față de primele intrări în decorul României – septembrie și noiembrie 2011), în căutarea cât mai multor opinii ale prezentului, în căutarea trecutului unor capitale europene (Budapesta, Bratislava, Praga, Berlin, Viena), ne gândeam şi la infrastructura, pe alocuri deplorabilă, a ţării noastre fabuloase. Când vrei să interpretezi drumul Iași-Oradea, de la Dej poți cârmi către județul Sălaj, prin Bobâlna. Iarna ni s-a așternut pe frunte, tremurând în plăcerea solară; ziua, ca împreunare de culori, ne-a strivit sub nepăsarea ei. Ne-am uitat în jur, am strâns un pumn de lumină și ne-am dat seama că pierderea civilizaţiei țărănești nu este mai puţin gravă decât dispariţia limbii.
Sărutul unei întrebări (aparent macabre) – unde este Mormântul? – aduce leac pentru aripile frânte ale istoriei. La aproximativ 3 km sud de Turda se crede că a fost îngropat trupul lui Mihai Viteazul (capul său era dus la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște). Slăbiciunea noii lumi s-a risipit și a dat culoare, fără vârstă, amintirii. Locul, înalt de 1601 cm, alipindu-și trei laturi (Principatele Române, a căror înțelegere pare înlesnită de blazoane – Vulturul/Țara Românească, Bourul negru cu stea în coarne/Moldova, Cei doi lupi/Ardealul), jertfite parcă pe o bază din marmură unde rămâne sculptat un brâu cu motive florale, deasupra căruia chipul lui Mihai Viteazul încheagă monumentul și privește spre marginile lespedei de mormânt, spre Vidin, Nicopole, Călugăreni, Guruslău, Șelimbăr, Mirăslău, Sadova, Giurgiu, Câmpia Turzii, te eliberează din prezent. Printr-o lacrimă, ștergi mâzga obișnuinței. În vecinătatea monumentului, întâlnești alt semn potrivit căruia recunoștința stă la îndemâna omului: Biserica Mihai Vodă, copie după biserica ridicată la București de către voievod…
*
Gândeam cum să pătrundem și în frământarea pașnică a Cheilor Turzii… Prelungire din Munții Trascăului, de origine calcaroasă, sub forma unei pâlnii duble, mult mai conturate în amonte, unul dintre cele mai importante monumente ale naturii, inclus listelor U.N.E.S.C.O., îmbrățișează: 1.000 de specii de flori (plante rare precum usturoiul sălbatic, scorușul, garaita albă, stânjenelul violaceu ș.a.), înălțimea maximă de 250 m, o suprafață aproximativă de 324 hectare, creste ascuțite, turnuri de piatră, arcade săpate adânc, vâlcele pietroase, forme de relief carstice (peșteri fosile, doline, lapiezuri). Respirăm și astăzi printr-un buchet de cuvinte și de amintiri. Faptul că am văzut forme prin care cei buni pot izvorî, descoperind ce înseamnă atingerea speranței, sentimentul că suntem străini de singurătatea căderii, iubind ce este viu, chiar borșul de fasole venit parcă din copilărie, ne recomandă și astăzi Cheile Turzii ca un fel de călăuză a drumului către dăinuirea frumuseții.