Vrancea: Poliţist muşcat de un tânăr pe care a vrut să-l sancţioneze pentru încălcarea legislaţiei rutiere
Publicat de Andreea Drilea, 17 septembrie 2016, 05:45
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna vrânceană Tătăranu, a muşcat de braţ un agent de poliţie care îl oprise în trafic, pe o stradă din municipiul Focşani, pentru că nu avea cuplată centura de siguranţă când se afla la volan.
‘În momentul în care i s-a comunicat faptul că va fi sancţionat pentru neportul centurii de siguranţă, conducătorul auto a început să adreseze injurii şi ameninţări la adresa poliţiştilor din echipajul rutier ce îl opriseră în trafic, având, apoi, şi o atitudine agresivă faţă de aceştia, tulburând ordinea şi liniştea publică. Poliţiştii i-au solicitat tânărului să se liniştească şi să aibă o atitudine civilizată, însă şoferul nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la încătuşarea şi conducerea acestuia la sediul Poliţiei Municipiului Focşani. În timp ce se proceda la încătuşarea lui, tânărul l-a muşcat de antebraţul stâng pe unul dintre cei doi agenţi de poliţie rutieră, căruia i s-au acordat, apoi, îngrijiri medicale de specialitate’, se precizează într-un comunicat remis AGERPRES de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
Potrivit documentului citat, în acest caz ‘a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj’, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul.
(Agerpres/FOTO arhivă jurnalul.ro)