Ascultă Radio România Iași Live

Agenda zilei de 22 septembrie 2016

Publicat de , 22 septembrie 2016, 11:32


Agenda zilei de 22 septembrie 2016

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

* Conferința Națională cu tema „Dezvoltare integrată urbană, portuară și turistică – oportunități de finanțare UE”, eveniment-consultare cu stakeholderi din mediul public şi din sectorul privat privind completarea şi armonizarea cadrului legislativ şi instituţional, organizat de CLDR România – Asociaţia „Comunităţile Locale Riverane Dunării” şi Catedra Internaţională Onorifică „Jean Bart”, cu sprijinul Comisiei pentru Afaceri Europene a Senatului României – ora 11:30, la Palatul Parlamentului, sala Avram Iancu. Reuniunea se va încheia cu lansarea oficială a noului program de tip post-universitar online „Managementul Bio-Economiei, Inovării și Guvernanței” şi cu adoptarea unui set de propuneri și recomandări care să conducă, ulterior, la o cooptare a orașelor portuare în rețelele specifice la nivel dunărean și european și la o stimulare a schimburilor comerciale și turistice între acestea

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – Corp B2, Parter
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru regulament – sala de şedinţe a Comisiei, camera 5071, etaj 5

– Guvern

* New York: Vizita premierului Dacian Cioloș şi a ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu prilejul celei de-a 71-a sesiuni a Adunării Generale a ONU (19 – 22 sep.). Din programul zilei:

  • ora 8:00 – participarea membrilor delegației la un mic dejun ministerial al Grupului de Prieteni ai Medierii
  • ora 8:30 – participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la Reuniunea ministerială informală a miniştrilor afacerilor externe din statele participante la SEECP
  • participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la Reuniunea ministerială a Comitetului director al Comunităţii Democraţiilor
  • ora 10:00 – întrevederea premierului Dacian Cioloș cu Secretarul General al FAO
  • ora 12:00 – participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la Reuniunea ministerială cu tema „Tunisia: Reforme şi Oportunităţi de Investiţii”, organizată de Franţa, Qatar, Tunisia şi Grupul Băncii Mondiale
  • ora 12:45 – dejun al premierului Dacian Cioloş cu investitori americani în România
  • Participarea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la Reuniunea ministerială a statelor francofone prezidată de Secretarul General Organizației Internaționale a Francofoniei, Michael Jean
  • ora 15:15 – întrevederea premierului Dacian Cioloș cu omologul său din Pakistan
  • ora 17:55 – decolarea aeronavei premierului Dacian Cioloş spre Bucureşti

– Uniunea Europeană

* Vizita în România a Lordului George Foulkes, membru al Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate și dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vederea elaborării raportului cu tema „Un angajament social european pentru garantarea drepturilor persoanelor în vârstă şi îngrijirea lor cuprinzătoare” (22 – 23 sep.)

– Casa Regală

* Cluj/Alba Iulia/Bucureşti: 50 de personalităţi din Franţa, Marea Britanie, Germania, Elveţia, Spania, Austria, Grecia, Belgia, Slovenia, Suedia şi SUA participă la cea de-a IX-a ediţie a evenimentului „România, o călătorie regală”, organizat de Casa Majestăţii Sale Regele Mihai I, manifestare care coincide cu sărbătorirea a 20 de ani de la căsătoria Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu (22 – 25 sep.)

* Cluj-Napoca: Revista „Timpul” organizează dezbaterea cu tema „Multiculturalismul – o abordare europeană în Transilvania”, la care participă Principele Radu al României – ora 16:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Sala Reduta. Dezbaterea va fi urmată, la ora 18:15, de un concert susținut de pianista Raluca Știrbăț, de la Opera de Stat din Viena, și de Corala Regală Transilvană. Evenimentul promovează Gala „Oamenii Timpului”, aflată sub Înaltul Patronaj al Custodelui Coroanei, Principesa Moștenitoare Margareta a României

– Administraţie

* Drobeta-Turnu Severin: Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timișoara, cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin și al Consiliului Județean Mehedinți, organizează evenimentul „Ziua Cooperării Europene 2016” (21 – 23 sep.). Din programul zilei:

  • ora 16:00 – vernisajul expoziției fotografice în aer liber „La granițe, ne dezvoltăm împreună!” – rezultatele obținute de proiectele implementate în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia (2007-2013) – în Parcul Traian (Parcul Prefecturii)

* Drobeta-Turnu Severin: Şedinţa Comisiei de Dialog Social – ora 10:00, la Prefectura Mehedinţi

* Galaţi: Şedinţa Grupului de Lucru Mixt Judeţean pentru Romi – ora 11:00, la Prefectura Galaţi

* Reşiţa: Şedinţa Colegiului Prefectural Caraş-Severin – ora 11:00, la sediul Palatului Administrativ

– Minorităţi

* Bacău: Uniunea Armenilor din România – sucursala Bacău, organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Filmului Armenesc cu tema „Armeni în cinematografie” – ora 14:00, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” (22 – 24 sep.)

– Sindicate, Patronate

* Oradea: Conferinţă de presă a Federaţiei Patronilor Bihor – ora 9:30, la sediul din Cetatea Oradea, Corp C etaj II

 – Social

* Bacău: Reprezentanţa UNICEF în România inaugurează Atelierul de Formare „Învăţ, ştiu, pot”. destinat tinerilor vulnerabili din judeţul Bacău – conferinţă de presă – ora 10:00, la Centrul Rezidenţial Henri Coandă, Str. Henri Coandă nr. 4

* Oraviţa: Organizaţia „Salvaţi Copiii” donează Secţiei de neonatologie a Spitalului Orăşenesc Oraviţa un incubator de transport în valoare de 15.000 de euro – ora 14:00, la sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin

* Sibiu: Fundaţia Comunitară Sibiu organizează un eveniment dedicat educaţiei nonformale şi pasiunii pentru ştiinţă – ora 18:00, la Str. Tribunei nr. 17, în cadrul Ştiinţescu Hub

– Economic

* Conferinţă de presă organizată de agenția imobiliară Jones Lang LaSalle, privind evoluţia principalelor sectoare ale pieţei imobiliare din acest an, trenduri şi perspective pentru următoarele 18 luni – ora 9:00, la Victoria Center, Calea Victoriei nr. 145, etaj 10

* Seminar cu tema „Aplicarea corectă a noii legislații în Achizițiile Publice”, susținut de specialiști din cadrul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP) – ora 10:00, la Hotel IBIS Palatul Parlamentului

* Conferinţa „Probleme dificile de drept comercial”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României, în colaborare cu Juridice.ro – ora 10:00, la CCIR Business Center

* Cea de-a 42-a ediţie de toamnă a Salonului dedicat nou-născuţilor, copiilor între 0-5 ani, viitoarelor mămici şi tinerilor părinţi -Baby Expo – ora 10:00, la Sala Polivalentă (22 – 25 sep.)

* Cea de-a III-a ediție a „Fête de la Gastronomie”/”Sărbătoarea gastronomiei” (23 – 25 sep.), o serie de evenimente care celebrează gastronomia franceză, va fi deschisă oficial printr-o conferință de presă și un cocktail, care vor avea loc, de la ora 11:00, la Reședința Franței, în prezența patiserului Yazid Ichemrahen, campion mondial în patiserie și înghețată – Str. Biserica Amzei nr. 13-15. De asemenea, la conferința de presă vor fi prezenți Florence și Daniel Cathiard, proprietari ai domeniului viticol francez Château Smith Haut-Lafitte

* Creditinfo prezintă un raport despre mediul de business în cadrul „Business Information Day” – ora 14:00, la sediul Creditinfo România, Str. Vulturilor nr. 98, Grawe Business Center, et. 8

* Lansarea albumului World Wide Brands, care prezintă dezvoltarea celor mai puternice companii din România – ora 19:00, la Elite ArtGallery, Piața Națiunile Unite nr. 3-5, Bl. B2, Parter

* Băile Felix: Cea de-a III-a ediţie a Conferinței Anuale a Transportatorilor de Mărfuri Expres din România – ora 16:00 (deschiderea oficială), la Hotel Lotus Therm (22 – 24 sep.)

* Călimăneşti-Căciulata: Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România organizează Bursa şi Forumul de Turism Balnear (21 – 23 sep.) – ora 10:00 (deschiderea oficială), la Complexul Cozia

* Cluj-Napoca: Conferinţa „Capitalul privat românesc – o şansă pentru dezvoltarea economică a României”, organizată de „Ziarul Financiar” şi Banca Transilvania – ora 10:00, la Grand Hotel Italia

* Cluj-Napoca: „Hotspot Cluj” – dezbatere privind principalele direcţii de dezvoltare ale economiei şi comunităţii locale organizată de deBizz magazine şi România durabilă; participă Gerhard Reiweger, Ambasadorul Austriei în România, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc – ora 19:00, la Grand Hotel Napoca

* Constanţa: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Consiliului Concurenţei cu tema „Aspecte ale politicii concurenţei în România – înţelegeri verticale, regimul aplicabil licitaţiilor trucate, Politica de Clemenţă” – ora 12:30, la sediul Consiliului Judeţean, Sala „Remus Opreanu”

* Sibiu: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Instituţia Prefectului Judeţului Sibiu organizează reuniunea regională „Sprijin pentru autorităţile contractante în aplicarea noii legislaţii în domeniul achiziţiilor publice” – ora 11:00, la Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Medicină din Sibiu, sala „Aula Magna”

* Tulcea: Conferinţă de presă organizată de Combinatul Alum SA Tulcea – ora 11:00

– Mass-Media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

* Buzău: Asociaţia Jurnaliştilor din Buzău marchează finalizarea proiectului „Şcoala de vară a tinerilor jurnalişti”, ediţia a IV-a, prin proiecţia filmului documentar „Buzăul, ţinut de legendă”, realizat în cadrul proiectului – ora 14:00, la sediul Consiliului Judeţean Buzău, sala „D. Filipescu”

– Cultură

* Conferinţă de presă prilejuită de cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Docuart Fest Bucureşti” (27 sep. – 2 oct.) – ora 11:00, la Journey Pub, sala „Up Above”, Str. George Enescu nr. 25

* Vernisajul expoziției „Drumul oii, ultimul episod 300 de oi, 100 de zile, 1.400 km”, care va putea fi vizitată până pe data de 30 octombrie – ora 17:00, la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român

* Institutul „Frații Golescu” pentru românii de pretutindeni organizează o întâlnire cu scriitoarea Margareta Spânu Cemărtan în cadrul lansării, în România, a volumului său „Lupii. Amintiri din Siberia” – ora 18:00, la Clubul Țăranului Român

* Muzeul Municipiului Bucureşti reia seria „Conferinţelor de joi” cu prezentarea „Maşina timpului 7 – Bucureştiul în anii ’50”, susţinută de Cristian Radu – ora 18:30, la Palatul Suțu

* Editura Polirom şi Institutul Francez din Bucureşti organizează o întâlnire cu regizorul Alexandru Solomon, prilejuită de apariţia volumului „Reprezentări ale memoriei în filmul documentar”, în colecţia „Cinema” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, cu o prefaţă de Anca Oroveanu – ora 18:30, la Cinema „Elvira Popescu”, Bd. Dacia nr. 77. Despre volum va vorbi antropologul Vintilă Mihăilescu, iar discuţia va fi însoţită de proiecţia filmului „Franzela exilului”, un documentar realizat de Alexandru Solomon în anul 2002. Moderator: Eugen Istodor

* A IV-a ediţie a Festivalului național de Improvizație din România – !MPRO – la ARCUB Gabroveni (22 – 25 sep.)

* În ciclul „Joia de film”, are loc proiecţia filmului „Frați de cântec/Engedem, hadd menjen” (documentar, România-Ungaria, 2015, regia: Balázs Lévai, 77 min.) – ora 19:00, la Spațiul Public European. Proiecția va fi urmată de o discuție cu Dragoș Rusu și Gabriel Leascu, reprezentanți The Attic

* Stagiunea 2016/2017, cea de-a 67-a, a Teatrului de Comedie se va deschide cu următoarele spectacole:

  • spectacolul muzical „Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare, în direcţia de scenă a lui Gelu Colceag – ora 19:00, la sala Radu Beligan
  • spectacolul „Emancipare”, text şi regie Radu Iacoban – ora 19:00, la Sala Nouă

* Thriller-ul românesc „Câini”, regizat de Bogdan Mirică, va avea o proiecţie specială, în avanpremieră, în prezenţa actorilor, a regizorului Bogdan Mirică şi a echipei filmului – ora 20:30, la Teatrul de Vară din Herăstrău

* Buzău: Lansarea volumului „Prinţul captiv – poeme de la Elsinore”, semnat de scriitorul Dumitru Ion Dincă – ora 11:00, la Centrul Cultural „Al. Marghiloman

* Cluj-Napoca: Sub egida Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi a Editurii Univers, are loc lansarea volumului “Literatura comparată la turnanta ultimului secol. Anxietăţi, paradigme, metode”, semnat de Vasile Voia – ora 12:00, la sediul Filialei din Str. Universităţii nr. 1

* Craiova: Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează evenimentul „Verhaeren, poet european” – ora 13:30, la sediul Bibliotecii, sala „Acad. Dinu C. Giurescu”

* Craiova: Evenimentul „Experimente în alb și negru”, în cadrul expoziției „NeXus: Fuziuni deschise” (19 aug. – 9 oct.), parte din programul dedicat anului Brâncuși – ora 19:00, la Muzeul de Artă

* Jud. Gorj: Are loc evenimentul „Omagiu lui Brâncuşi”. Din program:

  • Hobiţa: Spectacolul de teatru „Brâncuşi la Hobiţa” de Ion Cepoi – ora 18:00, la Casa Memorială Brâncuşi
  • Peştişani: Proiecţie de filme de scurt metraj „Omagiu lui Brâncuşi” – ora 19:00, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”

* Iaşi: Clubul de lectură și promovare Junimea – Scriptor organizează lansarea volumului „Vârstele scenei”, semnat de Ştefan Oprea, colecţia Colocvialia – ora 17:00, în Sala „B.P. Haşdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare ,”Mihai Eminescu”. Prezintă: Horia Zilieru și Ioan Holban. Partener media: Radio România Iaşi

* Oradea: Vernisajul expoziţiei “Deschideri – Ingo Glass 75”, organizată de Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor – ora 17:30, la Palatul Baroc, Calea Armatei Române nr. 1/A. Expoziţia va fi deschisă până în data de 22 octombrie

* Oradea: Filarmonica de Stat Oradea deschide Stagiunea 2015/2016 cu un concert simfonic – dirijor Jankó Zsolt, solist Gabriel Croitoru (vioară) – ora 19:00, în Sala „Enescu-Bartók”

* Ploieşti: Concert al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, alături de dirijorul Tiberiu Oprea și de pianista Monica Florescu – ora 19:00

* Satu Mare: Concert de deschidere a Festivalului Internațional “Zilele Muzicale Sătmărene”, ediţia a XXXIX-a, care se va desfăşura în perioada 22 septembrie – 20 octombrie – ora 18:30, în Sala Filarmonicii Dinu Lipatti. Dirijor: Franz Lamprecht

* Timişoara: Evenimentul „Pledoaria mea pro-România, pro-Corsica” include o prezentare de carte, la care participă Daniela Vinciguerra Răduț, autoarea volumelor „Vivant entre deux mondes/Trăind între două lumi”, „De la Roumanie à la Corse, aller-retour/Din România în Corsica, dus-întors” și „L’autre visage de la Roumanie, l’autre visage de la Corse/Cealaltă față a României, cealaltă față a Corsicii” – ora 18:00, la Institutul Francez, Bd. C. D. Loga nr. 46

* Timişoara: Centrul Cultural German din Timișoara, în colaborare cu Goethe-Institut București și Institutul pentru Relații Internaționale organizează vernisajul expoziţiei de fotografie Arno Fischer „Nu e nevoie să compui, lumea este compoziția“ – ora 19:00, la Muzeul Temporar de Artă Contemporană, Bastionul Theresia – corpul D (22 sep. – 13 oct.)

* Göteborg, Suedia: România participă şi în acest an la Târgul de Carte Bok&Bibliotek de la Göteborg, avându-i ca invitaţi pe scriitorii Herta Müller, Gabriela Adameşteanu, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean şi Bogdan Ghiu, care are ca temă principală „Libertatea de expresie” şi ca temă secundară „Oraşul”. În cadrul târgului va avea loc decernarea Premiului Sorescu pentru anul 2016, premiu acordat anual de ICR

– Sport

* Are loc o dezbatere a Strategiei de Dezvoltare a Sportului în România – ora 11:00, la sediul COSR, sala Amfiteatru

* Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti organizează o conferinţă de presă pe tema participării echipei masculine de handbal în Liga Campionilor – ora 15:30, la sediul clubului, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9

* Au loc trei meciuri din etapa a 9-a a Ligii I de fotbal:

  • Mediaş: CS Gaz Metan Mediaş – ACS Poli Timişoara – ora 16:00, pe Stadionul „Gaz Metan”
  • Târgu Mureş: ASA Târgu Mureş – AFC Astra Giurgiu – ora 18:30, pe Stadionul „Trans-Sil”
  • FC Steaua Bucureşti – CFR 1907 Cluj – ora 21:00, pe „Arena Naţională” – Bucureşti

– S-a întâmplat într-o zi de 22 septembrie

* Se împlinesc 690 de ani (1326) de la cea mai veche mențiune de înnobilare a unui cneaz român de către regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, dată la care Carol Robert i-a dăruit lui Stanislav, cneaz din Maramureș, moșia Zurduc din comitatul Maramureș, pentru serviciile sale aduse regatului

* Cu 517 ani în urmă (1499) a luat sfârșit Războiul Suab (sau „Războiul elvețian”), conflict militar între “Confederația Elvețiană” și Casa Habsburg, sprijinită de “Liga Suabă”, prin semnarea tratatului de la Basel, tratat care dădea o foarte largă autonomie confederației de cantoane ce avea să stea la baza Elveției moderne

* În urmă cu 224 de ani (1792) Convenţia Naţională vota (în prima sa reuniune) abolirea monarhiei în Franţa şi proclamarea primei Republici. În aceeaşi sesiune s-a mai adoptat şi decretul privind laicizarea stării civile, primul pas al despărţirii bisericii de stat

* Acum 148 de ani (1868) apărea Legea pentru construirea şi exploatarea unei reţele de căi ferate în ţară (22.IX/4.X)

* Acum 147 de ani, la 22.IX./4.X 1869, s-a pus piatra fundamentală pentru principala gară a Capitalei, denumită Gara Târgoviştei – aşezată pe o fostă proprietate a boierului Dinicu Golescu şi a moştenitorilor săi, aflată la marginea oraşului, într-un perimetru care începea din fosta stradă Ştefan Furtună – Bd. Dinicu Golescu şi se întindea spre nord, cuprinzând tot cartierul Grant („botezat” astfel după soţul lui Zoe Golescu, englezul Effingham Grant), până aproape de comuna Giuleşti. Denumirea iniţială de „Gara Târgoviştei” vine de la Calea Târgoviştei, vechiul nume al actualei Calea Griviţei, care şi-a căpătat actualul nume după terminarea Războiului de Independenţă, în amintirea luptei pentru reduta Griviţa. Gara Târgoviştei a fost dată în exploatare la 15/27 noiembrie 1870, cu prilejul deschiderii provizorii a căii ferate Bucureşti – Ploieşti. Inaugurarea oficială a avut loc la 1/13 septembrie 1872, odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti. În anul 1888 denumirea de Gara Târgoviştei a fost schimbată în Staţia Bucureşti Nord

* Cu 147 de ani în urmă (1869), la Teatrul Național din München, a avut loc premiera mondială a operei “Aurul Rinului”, prima din tetralogia “Inelul Nibelungilor”, de Richard Wagner. Premiera operei ca parte a întregii tetralogii a avut loc la 13 august 1876 la Festspielhaus în Bayreuth, Germania

* Acum 112 ani (1904) a avut loc primul raliu românesc, pe ruta Bucureşti-Giurgiu şi retur, organizat de Automobil Clubul Român, la care au participat şase echipaje, printre concurenţi aflându-se prinţul George Valentin Bibescu şi soţia sa, Marhta Bibescu, Leon Leonida, Alexandru Darvari ş.a.

* Cu 88 de ani în urmă (1928) România a ratificat Convenţia sanitară internaţională de la Paris, încheiată la 21.VI.1926

* În urmă cu 58 de ani (1958) a avut loc premiera românească a tragediei lirice „Oedipe” de George Enescu (pe libretul lui Edmond Fleg), la Opera Română din Bucureşti; dirijor – Constantin Silvestri. Premiera absolută a operei a avut loc la 13.III.1936, la Opera Mare din Paris

* În urmă cu 36 de ani (1980) a început războiul dintre Iran și Irak (cunoscut și sub denumirea de Primul Război din Golful Persic). Războiul a durat până în august 1988, fiind cel mai lung război convențional al secolului al XX-lea. Războiul s-a încheiat cu acceptarea de ambele părți a Rezoluției Consiliului de Securitate al ONU nr. 598. A durat câteva săptămâni ca Iranul să părăsească tot teritoriul ocupat pentru a respecta granițele de dinainte de război, stabilite în 1975 prin Acordul de la Alger. Ultimul schimb de prizonieri de război a avut loc în 2003

Etichete:
UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:07

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat proiectul „Corpul R: Reabilitarea sustenabilă pentru spații moderne de...

UAIC va reabilita corpul R printr-un proiect PNRR în valoare de 18,5 milioane de lei
UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Fapt divers luni, 25 noiembrie 2024, 11:06

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru...

UAIC a câștigat un proiect PNRR pentru a construi spații de cazare în Stațiunea de cercetare și practică studențească „Vasile Băcăuanu” din Ștefănești, județul Botoșani
Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Fapt divers vineri, 22 noiembrie 2024, 07:35

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași

Ziua Națională a României, 1 decembrie 2024, va fi marcată şi prin deschiderea amenajărilor specifice organizate de Primăria Municipiului...

Când va avea loc aprinderea iluminatului festiv montat cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă în municipiul Iași
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Fapt divers joi, 21 noiembrie 2024, 11:57

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician

21 Noiembrie, București Asociația Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educație (IDEE) are plăcerea de a anunța deschiderea...

Au început înscrierile pentru Concursul Cangurașul matematician
Fapt divers marți, 19 noiembrie 2024, 17:31

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Glăvăneşti, a fost rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat, a informat,...

Bacău: Tânăr rănit după ce s-a urcat pe capota unei maşini, iar şoferul a demarat
Fapt divers luni, 18 noiembrie 2024, 08:28

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România.     Luni,...

În perioada 18 -24 noiembrie 2024, vor debuta noi evenimente vizuale, recomandate de Uniunea Artiștilor Plastici din România
Fapt divers vineri, 15 noiembrie 2024, 12:46

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, prin Secția Mediere culturală, Proiecte, Marketing și cu sprijinul activ al Muzeului Etnografic al...

„Povești în zbor cu zmeie și zei” – un nou atelier D.I.C.E. la Palatul Culturii