Păstoritul – marcă identitară a unui neam – Tradiții cu Dumitru Șerban (ora 21 și 3 minute, 29.09.2016)
Publicat de Iuliana Bubuianu, 29 septembrie 2016, 07:27
În emisiunea de astăzi, în prima parte a acesteia, vorbim despre un eveniment întru perenizarea sufletului românesc intitulat Obârșia Mioriței, eveniment desfășurat, nu demult, în comunele Mănăstirea Cașin și Cașin din județul Bacău. Organizatorii manifestării au fost – Asociația Cașin – Tezaur de frumusețe, Consiliul Județean Bacău, Primăria Cașin și Primăria Mănăstirea Cașin, iar Radio Iași a fost partener media al evenimentului.
Primul interlocutor al emisiunii este interpretul de muzică populară Anton Achiței, originar din zona Botoșaniului (Mănăstireni-Poenari). Pe Anton Achiței l-am întâlnit la manifestarea din comunele băcăuane și, în emisiunea de astăzi, își exprimă o opinie despre – Obârșia Mioriței, iar imediat după vorbim despre copilăria domniei sale, despre cântecul popular, despre repertoriul destul de bogat pe care-l are în zestrea domniei sale.
În a doua parte a emisiunii stăm de vorbă cu Constantin Haisuc, originar din vatra etnofolclorică Vorniceni, județul Botoșani. Costel Haisuc, fiu de păstor, ne vorbește despre păstoritul din comuna Vorniceni, Botoșani. Ultimul interlocutor al emisiunii este edilul șef al comunei Vorniceni, Toader Leampăr, cel care ne descriere comuna, dar ne vorbește și despre ocupațiile oamenilor din Vorniceni.
Realizator,
Dumitru ȘERBAN