John Lennon

Publicat de nicolaetomescu, 8 octombrie 2021, 20:30

S-a născut „în timpul războiului”, pe 9 octombrie 1940, la Liverpool Maternity Hospital. Fiul Juliei și al lui Alfred Lennon[1, a trăit, de-a lungul adolescenței și tinereții, alături de unchi și mătușă, George și Mimi Smith (aceștia nu aveau copii[2]). A fost crescut ca un anglican și a mers la școală Dovedale Primary School. Din septembrie 1952 până în 1957, după ce și-a dat examenul de treaptă, a fost înscris la Quarry Bank School în Liverpool, descris de către Harvey drept: Un norocos fericit, comic, bine dispus și plin de viață. Lennon este autorul unor desene pline de umor care au apărut în propria revistă (Daily Howl). În pofida talentului său artistic, rapoartele școlare i-au fost ostile. Lennon a picat toate examenele GCO nivelul O, și a fost admis la Liverpool College of Art, numai după ce au intervenit mătușa și directorul. La colegiu, a început să poarte haine Teddy Boy; și-a format o reputație proastă din cauza întreruperii orelor și a ridiculizării profesorilor[3]. În 1980, vorbește despre familia sa și despre natura-i rebelă: „O parte din mine își dorește să fiu acceptat de toate fațetele societății și să nu fiu considerat un muzician nebun, dar nu pot fi ceea ce nu sunt. Din cauza atitudinii mele, părinții tuturor celorlalți băieți și-au dat seama imediat ce eram: un creator de probleme, un copil care i-ar influența pe ai lor, ceea ce chiar făceam… Ca să fiu sincer, făceam tot ce puteam ca să distrug casele prietenilor, probabil din cauza unei invidii că eu nu aveam o așa-numită casă. Cinci femei îmi constituiau familia. Cinci femei puternice și inteligente. Cinci surori. Acele femei erau fantastice… ele mi-au dat primele educație feminină… Una dintre ele era mama mea, care nu putea, pur și simplu, să aibă de a face cu viața. A avut un soț care a părăsit-o plecând, în marină, la război, și nu se descurca cu mine. La patru ani și jumătate, am ajuns în grija surorii sale mai în vârstă… Faptul ca eu nu trăiam cu părinții m-a făcut să cred că părinții nu reprezintă niște zei.”

*

Dacă John Lennon nu ar fi reprezentat decât unul din cei patru membri ai trupei Beatles, tot ar fi atins nemurirea în plan artistic. Aşa-numitul “the smart-Beatle” a adus o sclipire de inteligenţă asupra muzicii şi, mai ales, asupra trupei Beatles în ansamblul ei.

Cântece precum “Strawberry Fields Forever” /, “Norwegian Wood (This Bird Has Flown)” /, “Rain” / şi “In My Life” / reflectă o perspectivă sofisticată şi visătoare asupra lumii, care trece dincolo de anii pe care îi trăia John Lennon. Melodiile sale sugerează nu doar o sensibilitate muzicală şi literară profundă – pe scurt, un geniu – dar şi o viziune asupra vieţii, simultan reflexivă, utopică şi trist-realistă.

Ca membru al formaţiei Beatles, Lennon se manifesta printr-o sinceritate care a propulsat trupa în controverse şi a contribuit la redefinirea regulilor privind comportamentul acceptabil al starurilor rock. În 1965, afirmaţia sa – “Beatles sunt mai populari decât Isus” – a făcut istorie; era mai mult o observaţie şi nicidecum o laudă, dar a dus la arderea discurilor sau la scoaterea lor din playlist-urile posturilor de radio din Statele Unite.

John Lennon a criticat şi implicarea Americii în războiul din Vietnam; odată cu progresul firesc al anilor ’60 din secolul al XX-lea, devenise un simbol tot mai important al culturii în plină dezvoltare. Întrebat în ce fel pot ajuta (cântecele sale) mişcarea de protest împotriva războiului sau cum îi ajută pe soldaţii din Vietnam/cum anume interpretează faptul că soldaţii din Vietnam cântă după John Lennon, acesta a replicat dur: Îmi folosesc abilitatea de a compune şi de a interpreta, pentru a scrie un cântec pe care să îl putem fredona cu toţii. S-ar fi putut întâmpla ca soldaţii din Vietnam să cânte altceva, dar nu au făcut-o, sunt mândru de asta, aş fi mândru să merg acolo şi să cânt cu ei.

Abia după ce componenţii Beatles s-au despărţit, în 1970, s-a desluşit adevăratul chip din întregul miracol, cel pe care lumea îl recunoaşte ca fiind John Lennon. Fie că se angaja în activism social, fie că oferea interviuri lungi, pasionale, declaraţiile lărgeau natura discursului public pentru artişti; fie că definea un nou stil de viaţă, după cum s-a descris pe sine ca fiind “un bărbat de casă/“househusband”, fie că înregistra sau scria cântece, Lennon a ajuns să îşi perceapă existenţa drept o operă de artă, iar, din fiecare act al său, răzbătea o semnificaţie cu potenţialul de a fi adresată lumii întregi. Lennon avea o atitudine mesianică, în combinaţie cu un permanent sentiment de incluziune şi generozitate; înzestrat cu aceste trăsături, John Lennon şi-a dorit o lume în care eul său să-i absoarbă pe toţi ceilalţi şi să dizolve toate diferenţele dintre oameni, rămânând doar liniştea şi calmul specific Principiului Zen.

“Plastic Ono Band” (1970), primul album solo pe care l-a realizat după ce a părăsit formaţia Beatles, alternează cântece care, până în clipa de faţă, şi-au conservat, frumuseţea, simplitatea naturală şi emoţională. Prin cântece precum “Mother”/ sau “God”/, John Lennon s-a încleştat în lupta cu formele de manifestare ale celor mai profunde traume psihice din copilărie; traumele au avut un efect considerabil asupra sa. În timpul copilăriei petrecute la Liverpool, mama lui Lennon, Julia, intra şi ieşea din viaţa lui; astfel, eroul nostru a fost crescut de sora Juliei, Mimi, şi de soţul acesteia, George – mama lui Lennon murind, ulterior, într-un accident de maşină, pe vremea când viitorul mare artist avea doar 17 ani. În principiu, tatăl său a fost la fel de absent, abandonându-şi familia când John avea doar 5 ani şi întorcându-se doar când fiul devenise faimos (ca membru al trupei Beatles). În consecinţă, Lennon s-a luptat, întreaga sa viaţă, cu teama de a fi abandonat. Strigătul repetitiv din cântecul Mother/, “Mama, don’t go/Daddy come home,” desemnează nu atât o interpretare muzicală, cât mai degrabă o formă de prestaţie artistică oarecum înspăimântătoare. Şi în această privinţă, la fel ca în multe altele, Lennon a reflectat influenţa lui Yoko Ono, cea cu care s-a căsătorit în 1969, părăsindu-şi prima soţie, Cynthia, şi pe fiul lor, Julian.

Pe cel de-al doilea album al său – “Imagine” (1971)/, Lennon a simţit că poate (re)introduce câteva elemente melodice derivate din epoca Beatles. Pentru a-i asigura importanţa istorică a fost suficientă doar melodia care oferă şi titlul albumului, întrucât este o chemare către idealism; a oferit alinare şi inspiraţie în fiecare moment de criză socială sau umanitară, de când a fost scrisă şi până în zilele noastre.

Următorul album, Sometime In New York City (1972)/ reflectă integrarea artistului în drama şi zgomotul oraşului New York (în care s-a mutat cu Yoko Ono). După cum sugerează şi coperta artistică, albumul este asemănător unui ziar*un raport asupra principalelor titluri politice. Activismul urma să îi creeze probleme serioase. Administraţia Nixon, înspăimântată de ameninţarea că un fost membru Beatles ar putea deveni un potenţial lider şi un instrument de recrutare a celor care sunt împotriva mişcărilor războinice, a încercat chiar exilarea lui Lennon. A fost nevoie de ani întregi de lupte legale până când Lennon a obţinut, în 1976, cartea verde. Luptele politice ale lui Lennon şi-au găsit corepsondent în viaţa sa personală. El şi Yoko Ono s-au despărţit în toamna anului 1973, la scurt timp după lansarea albumului “Mind Games”/. S-a mutat la Los Angeles şi a descirs cele 18 luni pe care l-au separat de Yoko Omo ca fiind “weekend-ul său de pierzanie”, o perioadă de indulgenţe sălbatice şi alunecări artistice. La fel ca Mind Games, albumele făcute în această perioadă – “Walls and Bridges” (1974) şi “Rock N Roll” (1975), sunt expresia unei căutări artistice majore, cu “rezultate în două ape”, pentru a­-şi recupera vocea. Nici unul dintre acestea nu au fost lipsite de şarm, iar punctele lor forte includ piese precum “Mind Games”; “Walls and Bridges’, “Whatever Gets You Through the Night,” un duet rock cu Elton John care i-a asigurat lui John Lennon primul single number-one ca artist solo.

Un alt album provine din nostalgia dulce a Rock’n Roll-ului şi se constituie, prin cover-urile realizate, într-un tribut adus pionerilor muzicali ai tinereţii sale. Niciunul din albume nu a găsit un loc în clasamentul celor mai apreciate opere ale lui John Lennon…

În 1975, s-a contopit cu Yoko Ono; fiul lor, Sean, s-a născut în acel an. Pentru următoarele cinci “lungimi” de viaţă,  Lennon s-a retras din ochii publicului, dedicându-se familiei. Apoi, în 1908, el şi Ono s-au întors în studio pentru a lucra la albumul ce avea să se numească, “Double Fantasy”/Fantezie Dublă/ un imn dedicat vieţii comune John Lennon-Yoko Ono-Sean Lennon. Cuplul plănuia o revenire spectaculoasă, realizând interviuri majore pentru a-şi promova lansarea albumului, înregistrând cântece noi şi plănuind un turneu.

Absolut şocant, Lennon a fost împuşcat în faţa clădirii în care locuia la acea vreme. O astfel de existenţă, cuplată cu tragedia asasinării sale în 1980 (8 decembrie), l-a proiectat pe John Lennon într-o ipostază care încă mai sensibilizează publicul. A fost un om complex şi dificil, fapt care, în parte, se datorează fascinaţiei pe care a exercitat-o asupra lumii.

“You may say that I’m a dreamer, but I’m not the only one,” /Poţi spune că sunt un visător, dar nu sunt singurul”, cânta el în “Imagine”/, care a devenit cel mai cunoscut cântec al său, cea mai ascultată melodie a secolului trecut şi un imn internaţional al păcii. / “I hope someday you’ll join us, and the world will live as one.”/Sper că într-o zi ni te vei alătura, iar lumea va trăi ca un întreg…

[1] Marinar-negustor aflat la mare distanță în clipa nașterii fiului său, numit John Winston Lennon după bunicul John „Jack” Lennon, și după prim-ministrul Winston Churchill. Tatăl său a fost de multe ori departe de casă, dar a trimis plăți regulate la adresa: Newcastle numărul 9, Liverpool, unde Lennon locuia cu mama sa, dar veniturile s-au terminat atunci când tatăl său nu mai dă semne de viata din februarie, 1944. Când se întoarce acasă șase luni mai târziu, s-a oferit să se întoarcă la familia sa, dar Julia (care era însărcinată cu copilul unui alt bărbat) a respins ideea. După ce sora sa, Mimi Smith, s-a plâns serviciului social Liverpool, Lennon a fost dat în grija acesteia. În iulie 1946, tatăl lui Lennon a vizitat-o pe Mimi Smith și l-a luat pe Lennon, ducându-l la Blackpool, în secret dorind să-l ducă în Noua Zeelandă. Julia l-a urmărit, împreună cu partenerul său de la acea vreme, ‘Bobby’ Dykins, și în urma unei certe, tatăl l-a pus pe copilul de doar 5 ani să aleagă între ei. John l-a ales de două ori pe tatăl său, dar în timp ce aceasta pleca, copilul a început să plângă și a urmat-o. De atunci aveau să treacă nu mai puțin de 20 de ani până când John îl va întâlni pe tatăl său din nou.

[2] Mătușa îi cumpăra volume cu povestiri scurte, iar unchiul, lăptar la ferma familiei sale, îi dăruise o muzicuță, învățându-l arta cuvintelor încrucișate. Julia îl vizitează pe John în mod regulat, și începând de la 11 ani, o vizitează și el pe mama sa (capabilă să-și învețe fiul melodii semnate Elvis Presley și să-i predea lecții la mandolină /„Ain`t That a Shame?” de Fats Domino/). Mama i-a cumpărat prima chitară în 1956 (Gallotone acustic campion) pentru care a „împrumutat” fiului ei cinci lire și zece șilingi cu condiția ca acea chitară să fie trimisă acasă la ea, și nu la Mimi, știind bine că sora ei nu suportă ideea aspirațiilor muzicale ale lui John. Mimi, sceptică în privința faptului că el ar putea fi faimos cândva, speră să crească plictisit de muzică, zicându-i mereu: Chitariștii sunt toți foarte buni, dar nu vei putea trăi niciodată din asta. În 15 iulie 1958, pe când Lennon avea 17 ani, mama lui, mergând acasă după ce a vizitat familia Smith, a fost lovită de o mașină și ucisă…

[3] Ca urmare, a fost exclus din cercul de pictură, apoi din cel de artă grafică, amenințat cu excluderea din cauza comportamentului său (într-o oră de desen, a stat în poala unui model nud). A picat un examen anual, chiar dacă a fost ajutat de către o studentă și viitoare nevastă Cynthia Powell, și a fost expulzat din colegiu înainte ca ultimul său an să se încheie…