(AUDIO) Iaşi: ISU a intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă
Publicat de gabrielarotaru, 12 octombrie 2016, 07:45
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi au acţionat astăzi dimineaţă pentru a evacua apa dintr-o locuinţă din zona Manta Roşie din municipiul Iaşi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situaţii de Urgenţă Iaşi, Silvia Bolohan, a declarat că în jurul orei 5,00 a fost solicitată intervenţia pompierilor pentru a scoate apa dintr-o bucătărie şi o baie dintr-o locuinţă din zona Manta Roşie.
Din cauza ploilor abundente, apa a pătruns în casă, ajungând la o înălţime de 10 centimetri. Pentru evacuarea apei, pompierii au folosit o motopompă.
În zona Manta Roşie se află câteva zeci de case care, la fiecare ploaie, riscă să fie inundate din cauza canalizării inadecvate.
(Radio Iaşi/ FOTO adevarul.ro)