Anotimpurile Castelului Miclăușeni

Publicat de nicolaetomescu, 24 octombrie 2016, 10:49

În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit vornicului Miclăuș, din Sfatul său Domnesc, o moșie întinsă, situată în apropierea Luncii Siretului, care a devenit cunoscută (după moartea personajului) sub denumirea de Miclăușeni. La 25 aprilie 1591, urmașii vornicului Miclăuș au vândut[1] moșia către vistiernicul Simion Stroici.

La începutul secolului al XVII-lea, Stroici a construit un conac ale cărui ruine se mai puteau vedea la începutul secolului al XX-lea. Printr-un testament din 5 iunie 1622, vistiernicul a lăsat moștenire satul Miclăușeni[2]; la sfârșitul secolului al XVII-lea (în 1697), urmașii lui Lupu Prăjescu au lăsat domeniul fraților Ioan și Sandu Sturdza (cu care se înrudeau).

La data de 19 aprilie 1699, frații și-au împărțit (între ei) averile, Miclăușeni[3] revenindu-i lui Ioan Sturdza. În 1752, vornicul Ioan Sturdza a reclădit conacul boieresc[4], construindu-l cu demisol și parter și în formă de cruce. Preocupat de extinderea moșiei, Dimitrie, fiul lui Ioan Sturdza, a construit, în perioada 1821-1823, o biserică de curte, în apropierea castelului; a înzestrat-o cu o catapeteasmă în stil baroc și cu numeroase obiecte de cult valoroase[5]. Fiul lui Dimitrie, Alecu Sturdza[6], a amenajat[7] un parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali și numeroase alei cu flori[8]. După moartea celui invocat, de administrare s-a ocupat văduva Ecaterina Sturdza (Catinca). Aceasta a lăsat moșia[9] fiului său, George Sturdza. În anul 1869, George s-a căsătorit cu Maria Ghica[10], mutându-se la moșie[11].

Între anii 1880 și 1904, George Sturdza a construit[12], pe amplasamentul vechiului conac, un palat în stil neogotic târziu[13], amintind de Palatul Culturii din Iași, de Palatul Domnesc din Ruginoasa… „Castelul” adăpostea o colecție valoroasă de cărți (60.000 de exemplare, multe ediții princeps sau rarisime)[14], o colecție de documente, costume medievale, arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmură de Cararra, argintărie, piese arheologice, numismatice și epigrafice de mare valoare.

Pentru o lungă perioadă[15], de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino[16]…

*

Cunoscut și sub denumirea de Palatul Sturdza, așa-numitul Castel Sturdza de la Miclăușeni este o construcție în stil neogotic, ridicată (ne raportăm la coordonatele geografice ale prezentului) la o distanță de 20 km de Roman și 65 km de municipiul Iași. Se află (tot în această unitate distinctă dintre trecut și viitor) în proprietatea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei[17].

Ansamblul este format din 3 monumente: Biserica, Parcul (începuturile privesc secolul al XIX-lea), „Castelul” Sturdza…

Construită în stil neogotic, cu elemente de baroc, clădirea a fost ridicată, așa cum spuneam, la sfârșitul secolului al XIX-lea pe locul unui conac boieresc mai vechi din veacul precedent, o parte din construcția veche fiind înglobată în actuala clădire (aflându-se în aripa estică a castelului; acolo, într-o încăpere se află încastrate în zid mai multe pietre cu inscripții[18] în diferite limbi (latină, slavonă, arabă, română)… Are etaj și mansardă… Pereții exteriori ai clădirii au fost împodobiți cu numeroase decorațiuni în altorelief[19]. În interior, elementele sunt, cu adevărat, demne de interes[20]…

Sebastian Marcoci, custodele Castelului din Miclăușeni

[1] Documentul din 1598 a consacrat și întărit starea de fapt…

[2] „Lupului Prăjăscului și nepoatei mele Saftei, și fiului meu, la Gligorie, cu heleștee și cu prisăci și cu tot venitul, pentru că i-am luat spre dânșii ca să-mi fie ei ficiori de suflet”…

[3] Pe moșie locuiau și munceau țărani clăcași și țigani vătrași robi; mulți poartă și astăzi nume de meserii: Bucătaru, Muraru, Pitaru, Curelaru, Mindirigiu, Bivolaru, Surugiu, potrivit afirmației lui Costin Merișca, în lucrarea Castelul Miclăușeni în cultura română (Editura Cronica, Iași, 1996). Locuitorii satului Miclăușeni trăiau în bordeie sărăcăcioase pe moșia boierului și pe gârla din preajma parcului boieresc…

[4] Conacul avea 20 de camere, câte 10 pentru fiecare etaj. În grajdurile conacului erau adăpostiți cai de rasă, pregătiți pentru întrecerile manejului din cuprinsul domeniului…

[5]De asemenea, Dimitrie Sturdza a construit aici și grajduri pentru cai…

[6] Deși era văr cu domnitorul Mihail Sturdza, Alecu Sturdza (1803-1848) a îmbrățișat ideile revoluționarilor de la 1848.  A murit de holeră în anul invocat, existând suspiciuni că ar fi fost otrăvit din ordinul domnitorului. A fost înmormântat în biserica conacului…

[7] Pe o suprafață de 42 de hectare din jurul conacului…

[8] Alecu Sturdza s-a ocupat și de achiziționarea mai multor cărți și manuscrise rare care au îmbogățit colecțiile conacului. În Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei, ediția a doua, Mihail Kogălniceanu consemnează: „…Originalul Tragediei lui Alexandru Beldiman mi s-a pus la dispozițiune de domnul Dimitrie A. Sturdza, care în prețioasa sa colecțiune de la Miclăușeni posedă și d-lui un mare număr de letopisețe manuscrise, dară care sunt mai noi decât manuscrisele păstrate de mine”…

[9] În 1863…

[10] Fiica lui Ion Ghica (personalitate marcantă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea)… Ecaterina a fost singurul copil al lui George Sturdza și al Mariei Ghica; măritată, în 1897, cu Șerban Cantacuzino (care a murit în 1918), l-a înfiat pe vărul ei, Matei Ghica Cantacuzino, dar ultimul nu s-a dovedit interesat de moșie, emigrând în Occident în timpul celui de-al Doilea Război Mondial…

[11] Pentru a reface clădirea conacului, George Sturdza vânduse câteva păduri și luase un împrumut de 100.000 de lei de la Societatea de Credit Funciar Român (trebuia să-și achite datoriile în monezi de aur), prin transformarea în gaj a moșiei Miclăușeni…

[12] Planurile construcției au fost realizate de arhitecții Iulius Reinecke și I. Grigsberg. Pe pereții construcției dăinuie următoarea inscripție: „Casa ridicată aici de strămoșul Ioan 1752, sub Matei Ghica Principe, adăugându-se de către Dimitrie biserica și grajduri, sub Ioan Sandu Sturza Principe, mărită și înconjurată cu grădini de Alexandru și Ecaterina părinți, sub Mihail Grigore Sturza Principe, fiind adăugat manej în anul de la Hristos”…

[13] Copie a castelelor feudale apusene…

[14] În 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost părăsit de Ecaterina Cantacuzino; aceasta a luat cu ea odoarele bisericii construite de marele logofăt Dimitrie Sturza la 1823, refuzând, inițial, să evacueze biblioteca de mare valoare pe care o adăpostea palatul, predând ulterior Episcopiei Romanului două inventare (volumele au fost, mai târziu, donate tocmai salvatoarei). În iarna respectivului an, prizonieri nemți au staționat în castel; devastat de soldații ruși care au folosit multe cărți valoroase pe post de combustibil în sobe, vânzând alte volume unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor, pe lângă cărți au dispărut piese de mobilier și colecțiile familiei Sturdza; parte din cărțile rămase a fost strânsă de Jacob Popper și Jean Ackerman, încărcată într-un camion al Apărării Patriotice, luată din castel cu scopul de a protejată; unele volume au fost depuse la sediu ARLUS din Iași, altele au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare, altele au fost scoase din țară…

[15] În anul 1907, sub influența răscoalelor țărănești, nevoiașii din Miclăușeni și Butea s-au adunat în grupuri, îndreptându-se spre castelul Sturzeștilor, la poarta sa dinspre răsărit, cerând să discute cu boierul; acesta le-a ascultat doleanțele și a poruncit unui slujbaș să noteze cât pământ dorește fiecare, apoi le-a spus să meargă acasă că vor primi pământul dorit…. În timpul Primului Război Mondial, palatul a adăpostit un spital militar, iar Maria Ghica și Ecaterina Cantacuzino au ajutat răniții ca infirmiere. George Enescu a vizitat castelul, concertând printre paturile cu răniți. În anul 1921, prin Legea agrară, țăranii de pe moșia Miclăușeni au fost împroprietăriți cu aproape 1.700 de hectare de pământ, parcelate în 810 loturi…

[16] Fiica lui George Sturdza și soția lui Șerban Cantacuzino. Rămasă văduvă și neavând copii, Ecaterina Cantacuzino s-a călugărit spre sfârșitul vieții sub numele de maica Macrina. La 21 aprilie 1947 a donat Episcopiei Romanului castelul Miclăușeni, inclusiv parcul de 30 hectare de pădure care-l înconjoara, biserica ctitorită de părinții săi și toate dependințele, cu scopul de a fi amenajată aici o mănăstire de maici…

În 1953, comuniștii au desființat așezarea monastică, maicile au fost mutate la Schitul Cozancea din județul Botoșani, domeniul intrând în proprietatea statului. Ecaterina Cantacuzino a murit la Schitul Cozancea, iar osemintele ei au fost aduse în 1970 pentru a fi înmormântate în cimitirul familiei Sturdza de lângă biserica din Miclăușeni. În perioada următoare, castelul a fost depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iași și al Universității Al. I. Cuza din Iași. Autoritățile comuniste organizau, uneori, petreceri în mansarda castelului. Potrivit informațiilor obținute de la câțiva locuitori din Miclăușeni, o parte din mobilierul castelului a ajuns în casele unor localnici din Miclăușeni și Butea; unele piese de mobilier, având înălțimi de peste 3 m, au fost scurtate la picioare sau li s-au eliminat frontoanele pentru a încăpea în camerele mai joase ale caselor din sat. În 1960, Castelul de la Miclăușeni a devenit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, aici funcționând și școală specială (la 13 octombrie 2001, Centrul de Plasament s-a mutat în satul Cozmești din comuna Stolniceni-Prăjescu). În noaptea de 23 decembrie 1968, a izbucnit un incendiu la mansarda castelului, se pare că de la o țigară lăsată aprinsă. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă. În anii acelei folosințe nefericite, mansarda și acoperișul castelului au căzut pradă unui devastator incendiu (1985); apa cu care a fost stins incendiul s-a infiltrat în pereți, contribuind la degradarea progresivă a imobilului. Clădirea s-a degradat în timp ca urmare a destinației improprii, nemaifiind întreținută; s-au produs numeroase degradări ale structurii de rezistențã, a stucaturilor, a sobelor, parchetului, a tâmplăriei, a picturii, a componentelor metalice etc. Componentele din lemn au suferit pierderi de material lemnos, elemente sculptate și traforate; ușile și ferestrele au fost ciopârțite, parchetul a fost scos, iar șemineurile sparte. În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei…

În 2003, Sergiu Nicolaescu a turnat, la castelul de la Miclăușeni, câteva scene din filmul Orient Express. Prin Hotărârea Guvernului nr. 1170 din 2 octombrie același an, au fost decise reparații de urgență la Castelul Sturdza și lucrări de peisagistică în zonele adiacente. În 2004, obținând o finanțare de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ 2,4 milioane de lei (adică 685.700 euro), Mitropolia Moldovei și Bucovinei a început restaurarea castelului și a dependințelor; s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare a clădirii și dependințelor, apoi au fost executate lucrări generate de infiltrarea apei subterane; au fost reconstituite după fotografii elementele decorative pierdute mai mari sau mai mici; piesele de mobilier din lemn, în special uși, ferestre, lambriuri, scări interioare din lemn și parchetul original au fost restaurate și conservate în anii 2003-2005…

[17] Fiind inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași (din anul 2010)…

[18] Pe pietrele încastrate în pereți se află: inscripția de pe pisania vechii biserici construite de vel-vornicul Ioan Sturza (în limba română, cu caractere chirilice): Această sfăntă beserică întru care se prăznuește seborul sfinților celor fără de trup îngeri Mihail și Gavriil care din temelie sau ziditu de dumnealui Ioan Sturze vel-vornic fiul Sandului Sturze vel-logofătu la leat 1782; o inscripție în limba latină: Alexander Demetrius pater cu consorte Catherina (stirpe nostra Ruginosensi) 1809-1848-1865 et filii Demetrius, Mathaeus, Georgius, una cum sororibus Helena, Zoe, Roxandra. Eodem traditionibus spiritu incepta prosequiiti, amorem continuaverunt. adornaverunt MDCCCXXX – MDCCCLXIII; o inscripție în limba latină:  Ardentisimo desiderio nihil nobis potius quam ut posteri, dilectisima filia Catharina una cum consorte Serbano (gente Cantacuzeno Florestiensium) nec non una cuum filio adoptivo Mathaeo eodem spiritu afflatu loco aris focis sacris colendis amorem impendentes prosequuntur vivant, floreant, crescant; o altă inscripție în limba latină: Iohanes Sandus atavus fundator et parens locis hujus domusque cultus quo ex tempore nostrarum rerum familiarum catena continuata, traditionibus firmata, sacris penatibus corroborata MDCL – MDCCL * Demetrius Iohanes avus una cum filiis Theodorus Constantinus (ejusque filius Demetrius) germanorumque fratrum natu minor Alexander locum focum sacra amoris zelo continuaverunt MDCCL – MDCCCXLVIII. În stânga intrării în încăpere se află încastrată o piatră cu următoarea inscripție: Prosapias veteres non in parietibus incisis, sed aris focis. Sacrisque cultis continuanda atque genuina probanda. MCMVIII…

[19] Printre care și steme inspirate din blazonul familiei Sturdza: un leu cu o sabie și o ramură de măslin sau elemente simbolice, realizate, în anul 1898, în stilul Art Nouveau, de către arhitectul Iulius Reinecke. Acesta fusese ajutat de Maria Sturdza, care a ilustrat, în calitate de pictoriță, multe dintre poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza.  Influențele neogotice se regăsesc în: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă.

[20] În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu intarsii din esențe de paltin, mahon, stejar și abanos, confecționat de meșteri austrieci și având motive geometrice și florale. Plafoanele și pereții interiori au fost pictați în ulei, pe ele aflându-se înscrise numeroase dictoane în limba latină… Părțile componente din lemn ale clădirii (uși, ferestre, lambriuri, scări interioare) au fost, cândva, realizate din lemn de stejar, tei și rășinoase, bogat sculptate, profilate, traforate și lustruite cu șelac la nivel de mobilier stil…