Suceava: Grupuri infracţionale acuzate de trafic de minori şi persoane destructurate de DIICOT
Publicat de Andreea Drilea, 7 noiembrie 2016, 15:40
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava şi Ploieşti, au efectuat luni 19 percheziţii domiciliare, dintre care 14 pe raza judeţului Suceava şi cinci pe raza judeţului Prahova, în vederea destructurării a patru grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane.
Într-un comunicat de presă remis AGERPRES, luni, de Biroul de presă al DIICOT, se arată că, în cauză, există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2014-2016, membrii grupurilor infracţionale au racolat şi exploatat sexual 14 persoane vătămate, dintre care şapte minore, cu vârste cuprinse între 14-17 ani, pe care le-au obligat să se prostitueze atât pe raza judeţelor Suceava, Prahova, Buzău, cât şi pe teritoriul Greciei, oraşul Atena.
Modul de operare a membrilor grupurilor infracţionale organizate a constat în identificarea unor minore sau majore aflate în situaţii dificile, cu experienţă de viaţă redusă (prezentau deficienţe mintale uşoare fiind şcolarizate în cadrul unui centru şcolar de pe raza municipiului Suceava, fostă şcoală specială), provenite din centre de plasament sau din familii ce le asigurau un grad redus de ocrotire şi având o situaţie financiară precară.
Racolarea victimelor s-a realizat prin promisiunea falsă a obţinerii unui loc de muncă bine plătit în străinătate sau prin promisiunea obţinerii unor câştiguri financiare inaccesibile prin alte modalităţi, traficanţii propunându-le să practice prostituţia în folosul lor, urmând să împartă sumele de bani obţinute.
Victimele acceptau propunerile, având în vedere lipsa unei alte alternative, iar în măsura în care iniţial sau ulterior deveneau reticente, li se adresau ameninţări verbale sau erau agresate fizic sau moral.
De asemenea, pentru a întări convingerea victimelor, traficanţii au adoptat metoda ”loverboy”, folosindu-se de ataşamentul emoţional al acestora pentru a le determina sau a le obliga să se prostitueze în folosul lor.
La sediul DIICOT Suceava vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de de 23 persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
La activităţi au participat luptători ai SAS din cadrul IPJ Suceava, BCCO Bacău, precum şi jandarmi.
(Agerpres/FOTO arhivă ziare.com)