Inculpaţi din dosarul ‘Gala Bute’ scapă de interdicţia de a părăsi ţara
Publicat de Andreea Drilea, 7 noiembrie 2016, 13:40 / actualizat: 7 noiembrie 2016, 15:46
Magistraţii Curţii Supreme au respins luni contestaţia procurorilor anticorupţie împotriva deciziei prin care instanţa stabilise că inculpaţii judecaţi în dosarul ‘Gala Bute’ pot părăsi ţara.
Decizia este definitivă.
Procurorul DNA a menţionat, în susţinerea contestaţiei, că în dosar urmează să fie audiaţi mai mulţi martori ale căror declaraţii sunt esenţiale şi că judecătorii se vor pronunţa în privinţa unei expertize în acest caz.
De asemenea, anchetatorul a precizat că Elena Udrea şi Ion Ariton candidează pentru noi mandate de parlamentar, ‘pentru a accede eventual la aceleaşi funcţii din postura în care au comis infracţiuni’, impunându-se menţinerea măsurii preventive în cazul inculpaţilor.
În replică, apărătorii acestora au invocat durata mai mare de un an a măsurii controlului judiciar, adăugând că cele două candidaturi la alegerile parlamentare nu au legătură cu dosarul în care ei sunt judecaţi.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul ‘Gala Bute’, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.
(Agerpres/FOTO arhivă romaniatv.net)