Tamar Samash, Ambasadorul Israelului în țara noastră: “România și-ar putea asuma un rol într-un eventual proces de pace-israeliano palestinian.”

Publicat de Lucian Bălănuţă, 8 noiembrie 2016, 18:14

La Iași, peste 200 de experți se reunesc în această săptămână la cea de-a doua sesiune plenară a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), organizație a cărei conducere este asigurată de România în anul 2016. Orașul nostru a fost ales ca loc pentru desfășurare în contextul în care anul acesta se comemorează 75 de ani de la Pogromul de la Iași, un eveniment tragic al istoriei naționale, asumat de autoritățile centrale și locale. Printre invitații speciali ai evenimentului se numără și Ambasadorul Statului Israel în România, Excelența Sa, Tamar Samash, proaspăt Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Diplomatul israelian a acordat un interviu în exclusivitate colegului nostru, Lucian Bălănuță, în care a vorbit despre experiența sa diplomatică din perioada 1988-1991, despre memoria Holocaustului, dar și despre situația actuală din Orientul Mijlociu.

Lucian Bălănuță: Felicitări pentru titlul recent care vi s-a oferit – cel de Cetățean de Onoare al municipiului Iași. Pentru început aș vrea să mă refer la primul mandat diplomatic al dumneavoastră, din perioada 1988-1991. Care sunt imaginile ce reflectă amintirile dumneavoastră de atunci ?

ES, Tamar Samash: În primul rând, în calitate de diplomat în România, această perioadă a fost foarte importantă, pentru că era singura țară comunistă cu care Israelul avea relații și pentru că era o comunitate evreiască importantă aici care avea nevoie să știe că există o ambasadă a Israelului. Am vizitat Iașul în acea perioadă. A fost în timpul lui Ceaușescu, așa că nu a fost așa ușor să vizitez locurile. Am fost puțin deznădăjduită să văd că acest loc, despre care soacra și socrul meu vorbeau atât de mult, loc atât de iubit de ei, era, de fapt, foarte închis și aproape că nu am avut nicio șansă de a mă întâlni cu oficiali sau oameni de rând. Am încercat să căutăm locurile din amintiri, dar nu am găsit nimic. Nimic nu mai era. Venind acum, pentru mine este ca și cum aș închide un cerc, să descopăr frumusețea Iașului. S-a schimbat, se dezvoltă atât de frumos. De când am venit am avut ocazia să îl vizitez de patru ori, iar pentru mine este o plăcere și încerc să leg cât mai multe relații între Israel, ministerele și universitățile noastre și autoritățile din Iași.

Lucian Bălănuță: Cum era atins subiectul Holocaustului și al pogromurilor din România în acea perioadă ?

ES, Tamar Samash: Deloc.

Lucian Bălănuță: Absolut nimic ?

ES, Tamar Samash: Absolut nimic. Nimeni nu vorbea despre asta. Nimeni nu vorbea despre faptul că evreii au fost nevoiți să plece, nu erau doriți aici. Nimeni nu a vorbit deloc despre Holocaust în România. Părea că nu a fost un Holocaust. Chiar dacă s-a întâmplat aici, dar oamenii nu au știut despre acea perioadă și nu știau că România a avut un rol în acea tragedie a poporului evreu. Câteodată, când oamenii mă întreabă “de ce evreii au părăsit România ?” am un răspuns simplu: au fost 800.000 de evrei înaintea războiului (n.r. Al Doilea Război Mondial), au fost 400.000 după război, iar situația lor de după război nu a fost una bună.

Lucian Bălănuță: Participați în aceste zile la forumul Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului . A trecut mai bine de un deceniu de când autoritățile din România și-au asumat raportul Ellie Wiesel. Cum apreciați evoluția percepției despre România și legătura sa cu Holocaustul în rândul societății române ?

ES, Tamar Samash: Trebuie să spun că apreciez ce s-a întâmplat aici în România. Am avut mandate în diverse țări din Europa și chiar dacă ei nu au negat că a fost un Holocaust, totuși a durat destul de mult să își recunoască responsabilitatea și rolul lor. În România a fost un proces diferit. Pornind de la “nu a fost niciun Holocaust” – nimeni nu știa de el. După perioada comunistă, România a descoperit că a fost Holocaust, iar abia apoi a fost acel raport Ellie Wiesel, iar România imediat și-a înfruntat responsabilitatea, a acceptat-o și a muncit din greu pentru a face lucrurile bine, mai ales aici în Iași, unde sunt memoriale, ceremonii, unde responsabilitatea este asumată de către autorități, de către municipalitate și de către oameni. Așadar, sunt impresionată, în mod pozitiv, de maniera în care România și-a confruntat trecutul.

Lucian Bălănuță: Dar în ceea ce privește efortul cercetătorilor de a păstra memoria acelor atrocități comise în orașul nostru ?

ES, Tamar Samash: Am fost aici de patru ori, de două ori în legătură cu pogromul și cu evenimentele de dinainte, din perioada regimului Antonescu. Lucrurile sunt studiate, arhivele sunt deschise, sunt oameni care vin aici să intervieveze, să vadă și să învețe. Nimic nu este ascuns. Iașul este foarte activ, iar Primăria din Iași este foarte activă în legătură cu studiul a ceea ce s-a întâmplat aici. Cred că și cercetătorii se gândesc îndelung cu privire la cum să transfere acea memorie către generația tânără. Am vorbit în aceste zile cu niște prieteni și am constatat că nu sunt atât de mulți supraviețuitori (n.r. ai Holocaustului) în viață. Moartea este în natura omenească. Nu vrem ca memoria să moară odată cu ei și cred că în România, în general, iar în Iași, în mod particular, memoria este păstrată.

Lucian Bălănuță: Pe de altă parte, cum calificați acele forme de negare care, în unele cazuri, sunt mascate, ascunse sub umbrela unei așa-numite cercetări științifice?

ES, Tamar Samash: Cred că există multă neînțelegere. Și nu este cercetare științifică. Este tendenţiozitate. Din momentul în care oamenii au decis că nu s-a întâmplat sau că s-a întâmplat în acea manieră, vor găsi o metodă de a dovedi acest lucru, deși probele sunt aici. Câteodată spun “vă rog nu mă amestecați cu faptele”. Aceasta e maniera în care o fac. Sunt peste tot în lume oameni care neagă, negaționiști. Cred că marea majoritatea a oamenilor nu acceptă această perspectivă de gândire. Este important ca tânăra generație să învețe, să știe, iar apoi ei înșiși, de unii singuri, să decidă cum să acționeze astfel încât astfel de lucruri să nu se mai întâmple.

Lucian Bălănuță: În zilele noastre, în interiorul Europei, vedeți germeni de antisemitism ?

ES, Tamar Samash: Da. A fost întotdeauna (n.r. antisemitismul). A fost mai puțin după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. A reînceput în zilele noastre, într-o altă manieră. Nu mai este antisemitism ci anti-sionism, ca și cum evreii sunt responsabili de politicile guvernului israelian, iar ei ar trebui să își asume politica guvernului israelian, chiar dacă sunt cetățeni în propria țară. Așadar, antisemiții au găsit o cale de a-și exprima ura față de evrei sub altă formă.

Lucian Bălănuță: Cu permisiunea dumneavoastră aș vrea să trecem în revistă și evoluțiile actuale din Orientul Mijlociu. De ce procesul de pace israeliano-palestinian se află într-o etapă de lipsă de dialog ?

ES, Tamar Samash: Cu toții cred că știm care este soluția: este soluția celor două state. “Fiecare în camera lui”, așa cum le spun copiilor mei. Putem trăi unii lângă alții, dar nu trebuie să interacționăm neapărat. Problema este că interacționăm, iar cu trecerea anilor fiecare parte are din ce în ce mai multe solicitări. Cred că fiecare parte are dreptate, este un pământ promis pentru două popoare și trebuie să găsim o cale de a trăi împreună. Astăzi israelienii sunt foarte dezamăgiți de partea palestiniană, pentru că am încercat să mergem spre ei. În 2005, acum mai bine de 10 ani, am părăsit total Fâșia Gaza și o parte din Samaria. A fost după ce am dat Sinai-ul pentru pace (n.r. Peninsula Sinai – în 1979, Israelul și Egiptul au semnat un tratat de pace, prin care partea israeliană se angaja să se retragă definitiv din Sinai) și am crezut că acest lucru se va repeta și în cazul palestinienilor. Din păcate, nu a fost așa. Suntem dezamăgiți să vedem că, deși am dat cât am putut în acea etapă, palestinienii nu au dat nimic. Din contră, ei cer și mai mult. Cred că palestinienii consideră că pot obține mai mult printr-o presiune internațională asupra Israelului. Noi credem că discuțiile directe sunt importante, așa că suntem oarecum blocați.

Lucian Bălănuță: Mai aducem un strat în discuție și anume cum vedeți această etapă de îngheț din perspectiva situației din Siria și a mobilizării religioase radicale în interiorul Orientului Mijlociu ? Este vorba mai mult de o viziune de tipul: întâi să vedem configurația de după încheierea conflictului sirian și abia apoi să deschidem mai larg canalele de comunicare cu Autoritatea Palestiniană ?

ES, Tamar Samash: Nu cred că sunt legate. De ani de zile lumea a spus că miezul disputelor din Orientul Mijlociu este conflictul israeliano-palestinian.

Lucian Bălănuță: Este considerat în continuare?

ES, Tamar Samash: Dar nu este. Probele sunt la vedere. Ce s-a întâmplat în Libia, Egipt, ceea ce se întâmplă în Siria nu este cauzat de conflictul israeliano-palestinian. Câțiva oameni cinici din Israel spun: imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă am fi vorbit cu Siria, să le dăm înapoi Înălțimile Golan, iar acum ar fi fost sub controlul celui care controlează Siria, nu este clar cine. Credem că ceea ce se întâmplă acolo este un joc al unor forțe diferite prin delegare. Este Iranul , prin Hezbollah, este Rusia, într-un mod, este Arabia Saudită, în alt mod. Și toți își amestecă, în regiune, cărțile și creează o situație teribilă pentru oamenii de acolo, pentru Europa și pentru Orientul Mijlociu. Ei deplasează problemele în sud, către Iordania, către Israel și în vest, către Europa, creând tensiuni între Orientul Mijlociu și Europa. Noi încercăm să nu ieșim cu o poziție, să nu intervenim. Acceptăm oameni răniți din Siria pentru a fi tratați în Israel. Câteodată suntem întrebați “De ce nu acceptați refugiați ?”: am vrea, dacă ar dori și ei să vină în Israel, dar nu credem că ei vor. Avem propria problemă cu palestinienii și nu vrem să deschidem alta în nordul Israelului.

Lucian Bălănuță: Cum poate Statul Israel să reziste ca stat evreiesc, în condițiile în care populația musulmană din interiorul și din apropierea granițelor sale tinde să crească ?

ES, Tamar Samash: Nu numai că ea crește, este foarte mare. Din Indonezia până în Maroc, toată regiunea este musulmană – o parte arabă, cealaltă musulmană. Aceasta este situația de fapt. Noi credem că Israel are dreptul, în acea regiune, să ofere poporului evreu un stat unde evreii să trăiască într-un stat evreu pentru ei. Timp de mii de ani ei nu au avut un stat. Din păcate nu a mers cum trebuie atunci când evreii erau împărțiți în diaspora, în toată lumea. Acum, cred că avem dreptul să cerem lumii și lumii arabe să ne lase să trăim în pace în acea porțiune mică de pământ pe care o avem. 20% din populația Israelului este arabă. Sunt și palestinienii care trăiesc în așa-numitele Teritorii – Iudeea și Samaria. Într-o situație de pace nu este nicio problemă. Există o problemă doar când vorbim de beligeranță.

Lucian Bălănuță: Ce actor politic internațional poate juca un rol de mediator real în această chestiune?

ES, Tamar Samash: Dacă promiteți să nu spuneți la nimeni (n.r. zâmbește), cred că România are un rol, pentru că are relații bune atât cu Israel, cât și cu lumea arabă. Cred că România are un rol propriu, dar și un rol în Europa. Ar putea avea o poziție în Uniunea Europeană. Uniunea Europeană este importantă și ar putea fi o cale pentru ca cele două părți să se înțeleagă.

Lucian Bălănuță: Dar Statele Unite sau chiar Rusia ?

ES, Tamar Samash: Da, dar au alte interese. Nu cred că România are vreun interes. Statele Unite și Rusia au propriile interese în regiune. Așa că le-au tratat încă de pe vremea înființării Statului Israel. Ei pot ajuta financiar, politic, dar nu cred că sunt actorii potriviți pentru a media problema.

Lucian Bălănuță: În interviuri precedente ați punctat chestiunile sensibile ale negocierilor, însă care sunt totuși acele aspecte unde atât israelienii cât și palestinienii au viziuni similare ?

ES, Tamar Samash: Pentru următoarea generație trebuie să găsim o cale pentru identificarea unei soluții. Putem coopera în toate domeniile precum știință, agricultură, educație, putem dezvolta turismul în regiune, putem să acceptăm prezența celuilalt – acesta este un lucru asupra căruia putem să cădem de acord. Chiar și în privința Ierusalimului putem să cădem de acord – asupra unei soluții extraordinare pentru un oraș extraordinar. Se poate face. Nu trebuie să existe o separare. Poate fi o cooperare. Este un punct unde avem o mulțime de dificultăți – întoarcerea palestinienilor din 1948 în interiorul granițelor Statului Israel. Am acceptat foarte multe lucruri. Cred că mulți oameni nu știu asta. Am acceptat mulți refugiați să se întoarcă în Statul Israel, dar nu vedem de ce să acceptăm a doua, a treia și a patra generație. După războiul din 1948 au fost între 600.000 și 800.000 de refugiați. Astăzi sunt peste 3 milioane. Într-un stat cu 8 milioane de cetățeni cum e Israelul, să accepți 3 milioane de refugiați din rândul palestinienilor este o acțiune sinucigașă. Credem că ei pot găsi un loc în Iudeea și Samaria sau în alte state arabe, au mult mai multe în comun cu ei decât cu noi. Vrem, așa cum am spus adineauri, un loc în care evreii să se simtă ca acasă.

Lucian Bălănuță: Care ar fi structura unui posibil stat palestinian pe care Statul Israel o agreează ?

ES, Tamar Samash: Un stat palestinian care să își asume propriile responsabilități, având în minte bunăstarea propriului stat și nu distrugerea Israelului. În momentul în care palestinienii ne acceptă și acceptă faptul că există un stat evreu care se numește Israel, atunci ajungem și acolo.

Realizator: Lucian Bălănuță
Editor imagine: Bogdan Zlei