Inundații în județul Vaslui. O localitate este izolată
Publicat de andreeadaraban, 13 noiembrie 2016, 13:04
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui intervine in comun vasluiană Dragomirești unde au fost inundate 30 de curți.
17 subofițeri si o grupă operativă intervin acum cu 5 motopompe. Din cauza unui pod acoperit de ape, localitatea Doagele este izolată.
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis, în cursul zilei de astăzi, o avertizare hidrologică Cod Portocaliu pentru fenomene imediate, valabilă în perioada 13 noiembrie intervalul orar 12:00 – 24:00 şi care vizează creşteri importante de debite şi niveluri cu depăşirea COTELOR DE INUNDAŢIE pe râul Bârlad sectorul aval s.h. Băceşti – amonte s.h. Vaslui (sector îndiguit), din cauza propagării viiturilor formate anterior în amonte.
În acest context, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “ Podul Înalt” al judeţului Vaslui au fost adoptate o serie de măsuri pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă ce pot apărea. Astfel, a fost operaţionalizată grupa operativă a inspectoratului, au fost pregătite mijloacele de intervenţie specifice, au fost prealarmate turele libere ale inspectoratului.
Evoluţia fenomenelor hidrologice este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Judeţean din cadrul inspectoratului, fiind primite informări periodice privind evoluţia situaţiei din teren de la celelalte structuri implicate în gestionarea fenomenelor hidrologice.
Recomandăm cetățenilor din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere, pentru a facilita evacuarea normală a apelor. (Corespondent Radio Iași, Vasile Geles/ FOTO hunedoreanul.net )