S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie
Publicat de , 14 noiembrie 2016, 09:29
S-a întâmplat într-o zi de 14 noiembrie
* Acum 782 de ani (1234), se menţiona, într-o diplomă a Papei Grigore al IX-lea, existenţa românilor, numiţi „walati”, care trăiau în episcopatul cumanilor şi aveau o ierarhie bisericească de rit ortodox
* În urmă cu 184 de ani (1832), a fost pus în circulație primul vagon de tramvai din America, la New York, având ca pasageri funcționari publici care parcurgeau distanța dintre Strada Prince și Strada nr. 14. Tramvaiul era tras de cai. În Europa prima linie de tramvai cu cai a fost construită în anul 1854 în Franța, la Paris. În Anglia, în 1860, tramvaiul cu cai a fost introdus în orașul Birkenhead, iar în 1861 la Londra. La București, primele tramvaie de epocă trase de cai au apărut în 1872 și circulau pe ruta: Cimitirul Sfânta Vineri-Gara de Nord-Bariera Moșilor
* Cu 94 de ani în urmă (1922), avea loc prima emisiune radiofonică a BBC – The British Broadcasting Company (cum a fost denumit iniţial BBC-ul), a fost transmisă, cu autorizaţia Guvernului britanic, în octombrie 1922, cu sprijinul unui grup de şase mari fabricanţi de echipamente fără fir, între care pionierul radiofoniei Guglielmo Marconi. Emisia zilnică a programelor BBC a început, din studioul de la Londra al lui Marconi, şi a fost urmată, a doua zi, de emisiuni de la Birmingham şi Manchester. În următoarele luni reţeaua de emiţătoare s-a extins, în 1925 BBC-ul putând fi ascultat în cea mai mare parte a teritoriului Regatului Unit. Primul director general a fost John Reith. La început BBC-ul a avut 4 angajaţi şi a fost finanţat printr-o taxă de abonament de 10 şilingi, plătită la poştă de toţi deţinătorii de receptoare radio. Taxa era suplimentată din redevenţe pentru vânzările de aparate de radio. În 1962 compania a fost dizolvată şi s-a format, printr-o Cartă regală, The British Broadcasting Corporation
* Tot acum 47 de ani avea loc lansarea navetei spațiale Apollo 12, avându-i la bord pe cosmonauții Charles Conrad Jr., Richard F. Gordon Jr. și Alan L. Bean. Planul de misiune era o aterizare în zona Oceanus Procellarum (Oceanul furtunilor). Lansarea a avut loc la Kennedy Space Center din Florida. Modulul lunar Apollo 12 a avut o aterizare precisă pe suprafaţa Lunii la data de 19 noiembrie 1969. Misiunea Apollo 12 oferit prima ocazie de a studia Luna în detaliu pe o rază de 0.5 km de la locul de debarcare. Activităţile de suprafaţa Lunii au fost efectuate în esenţă întocmai planului şi în termenele alocate. La trei ore după debarcare, echipajul a început pregătirile pentru ieşire şi prima traversare pe suprafaţa Lunii. În cele două perioade de activităţi extravehiculare, cu o durată totală de 7,5 ore, astronauţii au primit sarcini foarte specifice pentru a-şi completa misiunea. Printre acestea au fost cele de a colecta mostre lunare, de a implementa mai multe experimente, şi de a examina şi fotografia suprafaţa lunară