Stelian Tănase: TVR s-ar putea ÎNCHIDE în primăvară şi redeschide după o lună
Publicat de Lucian Bălănuţă, 27 august 2014, 18:48
Preşedintele director-general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, miercuri, în Comisia pentru Cultură din Senat, că televiziunea publică nu va supravieţui financiar, dacă nu va găsi sprijin în sindicatele din Televiziunea Română, şi s-ar putea închide în primăvara anului viitor. Dragoş Bocanaciu, preşedintele principalului sindicat din Televiziunea Română, a declarat, pentru MEDIAFAX, că se încearcă „ascunderea gunoiului sub preş”.
Stelian Tănase a făcut aceste afirmaţii în timpul audierii sale în Comisia de Cultură din Senat, în contextul în care a vorbit despre relaţia pe care o are conducerea TVR cu sindicatele din această instituţie.
Tănase a precizat că, dacă nu se va găsi un mod de a dialoga cu sindicatele, TVR nu va supravieţui financiar. „(…) dacă nu se întâmplă nimic şi rămânem doar aşa să ne acuzăm unii pe alţii, la primăvară se închide TVR. Nu va putea supravieţui financiar. Orice scamatorii sau îngăduinţă am avea de la un Guvern sau altul, se închide. Lucru cu care sunt de acord, dar să o deschidem după o lună, cu o nouă schemă, cum s-a întâmplat şi în Grecia şi în alte ţări. Dacă nu găsim cu sindicatele un mod de a dialoga şi de practica soluţii economice, nu văd nicio ieşire. Cred că ultima discuţie între liderii sindicali la care a participat şi domnul Dumitru Costin (preşedintele Blocului Naţional Sindical, n.r.) să fie de bun augur şi să trecem spre soluţii, nu înspre confruntare”, a spus Stelian Tănase.
El a precizat că se aşteaptă să aibă în liderii de sindicat „un partener”, alături de care să rezolve problemele.
„Cineva a spus în Consiliul de Administraţie, certându-se cu liderul de sindicat, că suntem în aceeaşi barcă. Nu prea văd aşa situaţia şi spun că treaba lor nu este să dea soluţii. Trebuie să dea şi ei soluţii, trebuie să ne aşezăm la masă şi în urma unui dialog – pentru că trebuie făcute sacrificii şi la nivelul companiei şi la nivelul sindicatului – să găsim împreună soluţii. (…) Atitudinea lor este intratabilă în acest sens, ei spun ‘Avem drepturi, avem contract colectiv de muncă’. Acum ne-au dat şi în judecată pentru indexarea unor drepturi salarile, 700.000, pentru tot sindicatul, ceea ce va împovăra şi mai mult sarcina noastră”, a mai spus Stelian Tănase.
De asemenea, preşedintele director-general a prezentat în faţa membrilor Comisiei pentru Cultură din Senat situaţia financiară a televiziunii publice.
„Un singur lucru aş spune acum că, datorită a două situaţii ivite una la sfârşitul lunii decembrie şi una în aprilie, ne-am potcovit cu o creştere a datoriei cu încă 30 de milioane de lei de fiecare dată. Vreau să vă spun că prima dată a fost în legătură cu vacanţa Consiliului de Administraţie şi a doua a fost următoarea situaţie. A fost o coincidenţă, pe care nu am putut să o suportăm financiar, vorbesc de cash-flow, ratele pe care a trebuit să le plătim la EBU (European Broadcasting Union, n.red.), cu salariile şi cu rata au fost prea mult pentru cât putea televiziunea să suporte. Am primit o solicitare puternică ca să achităm la EBU ca să fim siguri că vom primi Campionatul Mondial, ceea ce s-a întâmplat (…) şi atunci am avut un hop, am pierdut eşalonarea, am avut şi o zi restantă la salariu, dar am am plătit 1.500.000 de euro la EBU şi am primit meciurile”, a mai spus acesta.
Totodată, Stelian Tănase a precizat că a fost săptămâna trecută la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) să discute situaţia TVR şi a primit promisiuni că se va încerca o soluţie în legătură cu pierderea eşalonării plăţii datoriilor către stat.
Acesta a spus că TVR s-a confruntat şi cu o a treia problemă, nereuşită, respectiv aceea „de a produce anumite măsuri economice de parcurs sau anumite restructurări care să îndrepte puţin mecanismul financiar”. În acest context, Stelian Tănase a amintit de propunerea de reducere a săptămânii de lucru de la cinci la patru ore „pentru că nu exista producţie”. El a precizat că această măsura ar fi adus o economie de un milion de euro, bani care ar fi putut fi investiţi în grila de programe pentru această toamnă.
Pe de altă parte, acesta a spus că a făcut eforturi „de a face economii la sânge”. „Am tăiat drastic orele suplimentare, sporurile de weekend. (…) Facem reduceri. Când am discutat grila, în toate emisiunile, toate departamentele, am tăiat cu pixul. Tot timpul tăiem, tăiem. E o situaţie uşor schizofrenică. Nu facem decât să reducem cheltuielile. Până la urmă, soluţia indexării taxei e o soluţie de fond. Ce facem noi acum sunt peticiri”, a spus Stelian Tănase.
În privinţa grilei de toamnă a TVR, Stelian Tănase a declarat că aceasta este „foarte ieftină”. „Vom ridica această grilă. Desigur, dacă am fi avut un suport financiar mai consistent, lucrurile ar fi mers mult mai bine. E o grilă foarte ieftină, încercăm mai mult cu imaginaţia şi cu inovaţia, decât cu un suport real de resurse, să ridicăm această grilă care concide cu campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie anul acesta”, a declarat Stelian Tănase.
La rândul său, Irina Radu, coordonator cu atribuţii de director al Direcţiei de Programe din TVR, a declarat în Comisia de Cultură că grila de toamnă a Televiziunii Române păstrează formatele de succes, precum „O dată-n viaţă”, „Viaţa satului”, dar şi emisiunile realizate de Moise Guran şi Mircea Dinescu, dedică prime time-ul chestiunilor social-politice şi alegerilor, iar telejurnalul principal va fi scurtat.
„Noi trebuie să conştientizăm românii că trebuie să vină la alegeri, nu trebuie să-i învăţăm cu cine trebuie să voteze. Asta e misiunea televiziunii publice”, a spus, la rândul său, Cristian Zgabercea, coordonator cu atribuţii de producător general în SRTv.
Pe de altă parte, Zgabercea a amintit că SRTv a comandat un sondaj în urma căruia se va stabili strategia TVR. „SRTv a comandat un sondaj pentru că au fost multe divergenţe între noi, membrii Comitetului Director, şi cu Consiliul de Administraţie, care este viitorul televiziunii publice, ce ar trebui să se întâmple, care va fi conţinutul canalelor. Sondajul ne va spune ce îşi doreşte lumea de la televiziune publică. În urma lui, televiziunea publică va avea o strategie”, a mai spus Zgabercea.
Pe de altă parte, în privinţa grilelor care au fost transmise Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) fără avizul Consiliului de Administraţie (CA) al TVR, Stelian Tănase a precizat: „A fost o încurcătură sau o bâlbâială. În primul rând că problema grilelor, ca grile, este problema strictă a Comitetului Director. CA nu are nimic a face cu politica editorială a televiziunii, aşa este în lege. (…) Numai dacă se schimbă (strategia, n.red.) se duce la CA”, a mai spus acesta.
„Legea, dacă vă uitaţi la acel text, este foarte neclară şi nu se spune ce înseamnă strategie de program. Ce înseamnă asta că avem un concept, venim cu un text sau discutăm bob cu bob, emisiune cu emisiune, de ce e acolo şi nu e acolo? Tentaţia este mare a unor membrii din CA să facă acest tip de discuţie pe care eu am refuzat-o întotdeauna şi i-am barat când au dovedit prea multă poftă să se uite în bucătăria emisiunii cutare sau cutare. Nu este treaba CA să se intereseze de chestiuni editoariale, pentru că atunci ce rost ar mai avea Comitetul Director. Lucrurile sunt foarte clare. CA se ocupă de buget, de organigramă, tot ce doriţi. Comitetul Director este statul major, acela care hotărăşte, discută în amănunt probleme de politică editorială. Dacă amestecăm aceste lucruri, şi tendinţa e mare, trebuie să vă spun acest lucru, atunci ar fi un haos. Şi aşa este un haos, dar s-ar accentua”, a mai spus Tănase.
El a vorbit şi despre emisiunile noi din grila TVR, una fiind realizată de Dragoş Pătraru şi alta de Sorin Avram.
Am senzaţia că se ascunde gunoiul sub preş
Dragoş Bocanaciu, preşedintele principalului sindicat din Televiziunea Română, a declarat, pentru MEDIAFAX, că prin vehicularea posibilităţii închiderii SRTv, în primăvară, se încearcă „ascunderea gunoiului sub preş”, acesta precizând că angajaţii nu sunt vinovaţi de situaţia financiară a TVR.
Dragoş Bocanaciu a reacţionat după ce preşedintele director-general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, miercuri, în Comisia pentru Cultură din Senat, că televiziunea publică nu va supravieţui financiar, dacă nu va găsi sprijin în sindicatele din Televiziunea Română, şi s-ar putea închide în primăvara anului viitor, urmând să se redeschidă după o lună.
„Am văzut ce s-a discutat în Comisie şi, fără să contest anumite realităţi care s-au spus, mi se pare că se persistă în a se considera salariaţii şi sindicatul printre principalii vinovaţi pentru situaţia economică a TVR. Ceea ce uită însă cei care ne conduc este că aceiaşi oameni care în urmă cu 15 ani erau cu Televiziunea Română pe primul loc în audienţă sunt în momentul de faţă în curtea TVR. Aceiaşi oameni care făceau emisiuni acum 15 ani, în momentul de faţă sunt daţi la o parte şi înlocuiţi cu colaboratori externi, aduşi pe mii de euro pe lună şi care s-a dovedit până acum că au avut rezultate sub prestaţia angajaţilor TVR”, a declarat Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), contactat de agenţia MEDIAFAX.
El a mai spus că încă o dată trăieşte cu senzaţia că „se ascunde gunoiul sub preş”. „Şi este valabil mai ales pentru unii dintre membrii Comisiei de Cultură, care nu realizează că o instituţie subfinanţată nu poate supravieţui şi îndeplini sarcina dată de legile şi Constituţia României. Sindicatul nu este o frână, sindicatul este cel care i-a atenţionat în ultimii 15 ani pe toţi şefii TVR că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie greşită. Din păcate nu ne-au ascultat şi ar fi momentul să ne asculte, pentru că nu este prea târziu să salvăm TVR”, a mai spus Dragoş Bocanaciu. (Mediafax/ FOTO adevarul.ro)