Galați: proiect de prevenire a conflictelor în şcoli

Publicat de Gabriel Rotaru, 15 noiembrie 2016, 15:53
14 unități de învățământ din județul Galați sunt implicate, în acest moment, într-un proiect educațional destinat prevenirii conflictelor în școală și derulat la inițiativa Centrului de Mediere Alfa, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.
Proiectul vizează prevenirea conflictelor de diferite tipuri, precum cele dintre elevi, cele dintre elev si profesor, dar si cele apărute între dascăl și părinte, inclusiv pe fondul existenței la clasă a unui elev cu deficiențe precum tulburări de spectru autist sau ADHD, integrat în învățământul de masă.
Potrivit statisticilor, starea conflictuală din școlile din România este în creștere. (Rador/ FOTO viatalibera.ro)