Un forum de schimburi literare, în cea de-a doua zi a Târgului Internaţional Gaudeamus 2016
Publicat de gabrielarotaru, 17 noiembrie 2016, 17:47
La Bucureşti, peste 85 de evenimente figurează în programul celei de-a doua zile a Târgului Gaudeamus, organizat de Radio România, la Centrul Expoziţional Romexpo.
Invitatul de onoare al ediţiei de anul acesta este China, iar astăzi s-a desfăşurat un forum de schimburi literare, la care au participat scriitori şi editori din cele două ţări.
Luminiţa Bălan, profesor universitar: Face parte din procesul acesta de cunoaştere reciprocă, pentru că, sigur, este foarte important să ne citim reciproc operele, dar întâlnirea aceasta directă şi într-un cadru atât de fertil şi atât de propice dezbaterilor profesioniste, sigur că ne ajută să ne cunoaştrem reciproc mai bine culturile şi civilizaţiile. Deşi China şi România se află la o distanţă fizică geografică mare, de fapt, distanţa este foarte mică, din punct de vedere spiritual. (Rador/ FOTO romania-actualitati.ro)