Petre Ţuţea… „Eu n-am fost legionar, nici comunist”…

Publicat de nicolaetomescu, 3 decembrie 2016, 06:00 / actualizat: 4 decembrie 2016, 13:04

De aproape trei decenii, istorici de toate vârstele, răspândiţi în toate spectrele (ca ansamblu de valori pe care le poate lua omul, în condiţii determinate, într-o proporţie numai de el înţeleasă), sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul al XX-lea. S-a scris, uneori cu lipsă de cumpătare, de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi, de-a dreptul, factori cauzali în istorie, intelectualii, par cel puţin datori cu atitudini exemplare. Dar… atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.

*

Petre Țuțea s-a născut în data de 6 octombrie 1902 (comuna Boteni, județul Muscel, astăzi judeţul Argeş) ca fiu al Anei Țuțea[1]. După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), a urmat, între anii 1913-1917, cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. Trei ani (1917-1920)[2] i-a petrecut în casa părintească. În 1920, s-a înscris[3] în clasa a V-a a liceului „Gheorghe Bariț” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior[4] într-un singur an, a absolvit liceul, și-a susținut examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde a obținut licența și docto­ratul în drept[5] cu calificativul Magna cum Laudae.

Petre Țuțea a fost foarte atras de jurnalistică, deși nu a scris niciodată cât ar fi vrut. Încă din timpul doctoratului a devenit colaborator al ziarului Tineretului Național Ţărănesc. Inițial, a îmbrăţişat vederile politice de stânga[6]. Apoi, a colaborat la diverse publicații[7]. După 1964, publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu[8], în revistele „Familia” și ”Viața Românească”[9].

Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României”[10] datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat, prin exemplul personal, în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, ca și persecuțiilor de după 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Mai târziu, poate prea târziu, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate de toate media. După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul.

În 1933, Petre Țuțea a fost angajat, prin concurs, ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (viitorul Minister al Economiei Naționale), unde a avansat pînă la funcția de director de studii[11]; între martie 1933 și decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția economică din Berlin (tot ca angajat al Ministerului Industriei și Comerțului[12]). Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Petre Țuțea lucrează[13] până la data arestării (12 aprilie 1948)[14].

În atmosfera febrilă de căutări și proiecte ale anilor ’30, pe fondul carențelor democrației parlamentare și drept replică la criza evidentă a clasei politice din România interbelică, afectată de corupție și demagogie, în 1935 apare Manifestul Revoluției Naționale, adevărat document programatic al noii generații[15]. Începând cu 1935, Petre Țuțea va fi atras de Mişcarea Legionară. Atunci, îl întâlnește pe Corneliu Zelea Codreanu în tabăra de la Carmen Sylva, apoi pe Ion I. Moţa, Vasiel Marin ş.a. După instaurarea guvernării legionare la 6 septembrie 1940 Petre Țuțea a devenit membru cu drepturi depline[16]. A fost numit, în mod excepțional, șef de cuib[17]. După eliberarea din Lagărul de la Târgu Jiu, și-a reluat serviciul, rămânând totuși în atenția Siguranței[18]. După 23 august 1944, a avut contacte selective cu membri de frunte ai Mișcării Legionare[19].

Eliberat din detenție, în urma amnistiei din 1964, patru ani mai târziu, în primăvara lui 1968, lui Petre Țuțea i se întocmește o „fișă personală”[20]. Având vârsta de 66 de ani, Petre Țuțea atinsese numărul necesar pentru pensionare, dar deținuților politici nu li se recunoștea perioada de detenție drept vechime în muncă. Până la sfârșitul vieții, a trăit extrem de modest, într-o garsonieră din apropierea Parcului Cișmigiu, ajutat de câțiva prieteni care obținuseră un mic ajutor bănesc și mâncare de la Casa Scriitorilor.

În ultimii ani, (după 1989), starea sănătății lui Petre Țuțea s-a înrăutățit. Majoritatea timpului o petrecea în pat, fără a mai ieși din casă. A avut însă în preajma lui câțiva prieteni din detenție și studenți. Din cauza tremuratului mâinilor, nu mai putea să scrie, trebuind să dicteze[21]. Țuțea trece la cele veşnice în ziua de 3 decembrie 1991, cu luciditate, într-o rezervă a spitalului Cristiana din București, pe când era intervievat de un grup de reporteri. Avea 89 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost: „Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!”

Înmormântarea a avut loc în ziua Sfântului Nicolae[22].

Statul român a realizat o primă măsură reparatorie față de memoria marelui gânditor: prin Decizia nr. 4/19 ianuarie 1998, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare împotriva sentinței nr. 179 din 29 septembrie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare, Colegiul de Fond și a deciziei penale nr. 540 din 21 noiembrie 1959 a tribunalului suprem – Colegiul Militar, prin care Țuțea era condamnat la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică.

Marele ghinion al lui Petre Țuțea a fost că evenimentele din 1989 l-au găsit orientat către asfințitul vieții, când sclipirile minții nu mai atingeau altitudinea formei intelectuale maxime, iar interviurile și pseudointerviurile înregistrate i-au făcut, parţial, deservicii. În urma unor astfel de demersuri, chiar dacă binevoitoare ca intenţie, Petre Țuțea apare fie cu idei trunchiate dintr-un întreg eșafodaj de gândire, fie neducându-și anumite idei sau enunțuri până la capăt. Și felul postum în care i-a fost editată opera lasă de dorit, iar în multe cazuri maniera în care este citat i-a deteriorat imaginea. Andrei Pleșu afirmase într-un text: „Nimic mai grosolan, mai imoral, mai lipsit de pietate decât să reduci splendoarea unei asemenea minți la o frazeologie monotonă, de propagandist. Nimic mai ucigător decât să-i înalți o statuie înjumătățită. Să consemnezi declarațiile lui despre «românul absolut» și să treci sub tăcere uriașele lui dezamăgiri: «Înseamnă că am stat treisprezece ani în temniță pentru un popor de cretini» sau «nu mă consolează de faptul că sunt român decât Eminescu, Blaga, Nae și răcoarea câtorva biserici»”…

*

„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.” (Lucian Boia)

[1] Ţărancă analfabetă… Fiu nelegitim al preotului ortodox Petre Bădescu (rămas văduv, neputând să se recăsătorească, a avut o relație cu Ana); tatăl a murit în 1924, când Țuțea avea 22 de ani…

[2] În 1917, pe timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați…

[3] La sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea…

[4] Pe atunci, a VII-a și a VIII-a…

[5] Cu o lucrare privind contenciosul administrativ (1929).  Deși doctor în Drept, s-a specializat în economie, conform vocației sale reale.

[6] O vreme a colaborat la revista „Stânga”, împreună cu Petre Pandrea… Istoricul Lucian Boia scria: „Frecvent apare semnatura lui P. Boteanu, pseudonimul lui Petre Țuțea; se afirma ca marxist convins care își exprima încrederea in devenirea socială, asa cum a fost formulată de părintele socialismului modern […]” O imagine de un umor subțire și grotesc este cea a junelui Petre Țuțea, pe care Cioran și-l amintește astfel (în anii ’30 ai secolului trecut): „A cumpărat Pravda – eram nu departe de Palatul Regal -, și-a făcut cruce și a sărutat jurnalul. Nu știa un cuvînt rusește. Așa, pe stradă, a sărutat Pravda. Era marxist atunci; un marxist înfocat, mistic”. Țuțea avea să mărturisească, într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian: „Eu n-am fost legionar, nici comunist”. Majoritatea istoricilor actuali apreciază articolele din „Stânga” drept o frondă împotriva sistemului. În cele două texte citate se vorbește despre marxism, nu despre comunism. Cât despre stalinismul din Uniunea Sovietică, Petre Țuțea se exprimă tranșant: „Stalinismul e definiția comunismului. Unde nu e stalinism, după trei luni cad de la putere, că nu sunt în stare să dea nici… apă. Nu se poate impune comunismul decât cu bâta, cu parul!”

[7] În special la „Cuvântul”, ziar condus de Nae Ionescu, unde a publicat articole de economie politică. În aceeași perioada septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul menţionat o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, articole care vor atârna greu în viitoarele dosare de anchetă…

[8] Deoarece îi era interzis să semneze sub nume propriu… Publică fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade – profil filozofic, Aristotel și arta…

[9] O întâlnire cu Brâncuși… Numeroasele descinderi la locuința modestă a lui Petre Ţuţea au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului Prometeu. Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la Antropologie creștină, concepută schematic în șase capitole: Problemele sau Cartea întrebărilor; Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice; Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic; Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc; Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii…

[10] Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea la cele veşnice, talentul lui a fost acela de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile…

[11] Funcția maximă pe care a deținut-o în cariera de economist…

[12] Nicidecum pentru studii, la Universitatea Humboldt, unde ar fi fost trimis de către Alexandru Vaida-Voevod…

[13] După 6 septembrie 1940, Conducerea Mișcării Legionare i-a încredințat lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale; în respectiva calitate, a făcut parte din diverse delegații care purtau negocieri economice la Berlin și la Moscova. După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție. După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucreţiu Pătraşcanu împotriva epurărilor succesive din aparatul de stat…

[14] Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea, în 12 aprilie 1948, fiind încarcerat în arestul Siguranței din strada Rahova. Acuzațiile care i se aduceau priveau spionajul în favoarea anglo-americanilor. În realitate, în 11 februarie 1948 diplomatul britanic John Bennet a înaintat la Foreign Office un raport asupra situației economice din România, citând pe larg dintr-o lucrare redactată cu ani în urmă de Petre Țuțea, în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Industriei și Comerțului (Economiei Naționale), privind relațiile economice româno-germane din trecut, ca bază de comparație cu relațiile economice româno-sovietice. Suspectat de Siguranță, pentru consolidarea dosarului, lui Țuțea i se încredințează de către secretarul general al ministerului, Simon Zeigher, efectuarea unei lucrări privind participarea capitalului străin la dezvoltarea industriei petroliere din România, subiectul fiind considerat foarte tentant pentru oficinele informative britanice. Deoarece realizarea referatului necesita delegații la întreprinderile petrolifere și accesul la arhiva ministerului, Țuțea a solicitat acest lucru, pretext pentru Simon Zeigher să ceară arestarea sa imediată. Petre Țuțea este anchetat până în 10 noiembrie 1948. Anchetatorii Securității sunt incapabili să probeze vreo încălcare a legii de către arestat, așa cum dovedește un referat din 10 decembrie 1949, semnat de căpitanul de securitate Nicolaescu Marin. În consecință se propune încadrarea arestatului în prevederile Ordinului 5/1948, categoria preventivi, vizând arestarea foștilor legionari. Neputându-se reține în sarcina sa vreo acuzație dovedită, este trimis la închisoarea Jilava, unde rămâne până la 23 aprilie 1949. Este ridicat de la Jilava și transportat la închisoarea Ocnele Mari, fără ca situația sa de reținut să primească vreo clarificare. Aici este uitat până în noiembrie 1950 când este, oficial, internat prin Decizia M.A.I. nr. 193/1950, pe timp de 24 de luni, pentru activitate legionară, pedeapsa expirând la 29 noiembrie 1952. Conform obiceiului, a fost eliberat abia în anul următor, cu o mică întârziere, abia în 29 mai 1953. Odată intrat în sistem, regimul având nevoie de țapi ispășitori pentru lipsa de eficiență pe toate planurile, Petre Țuțea nu mai avea cum să scape. Este arestat din nou în 1956. În „Ordonanța de pornire a procesului penal”, datată 20 decembrie 1956, redactată de lt. Urucu Nicolae se menționează: „numitul Petre Țuțea este învinuit pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.” În fapt, Petre Țuțea a fost arestat la 22 decembrie 1956 pentru delictul de agitație, dovezile urmând a fi fabricate ulterior. Anchetarea acestuia, nu a adus niciun element incriminator. În consecință, în 4 decembrie 1957, lt. maj. Blidaru Gheorghe, anchetator penal de securitate, a redactat Concluziile de învinuire împotriva mai multor persoane, printre care și Petre Țuțea, învinuiți de săvârșirea infracțiunii p.p. de art. 209, pct. 1 C.P., prin modificarea art. 209, partea a III-a C.P., făcută prin Decretul nr. 469/1957 care încă din anul 1948-1949 au inițiat și organizat […] organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită Partidul Naționalist, în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist. Deși Țuțea nici măcar nu-i cunoscuse pe cei doi legionari, la proces s-a susținut că fusese deja desemnat de „conspirație” drept viitor șef de stat. Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, pe Petre Țuțea, în baza art. 209, pct. 2, lit. a C.P., modificat prin decretul 469/57, la 10 (zece) ani închisoare corecțională și 5 (cinci) ani interdicție corecțională pentru uneltiri contra ordinii sociale p.p. de art. 209, pct. 2 lit. a C.P., prin schimbarea calificării din art. 209, pct. 1 C.P., modificat prin Decretul 429/57, conf. Art. 292 C.J.M. și art. 306 C.Pr. Pen. În baza art. 25, pct 6 C.P. se confiscă averea totală personală a condamnatului Țuțea Petre. Conform art. 304 C.J.M. îl obligă la 500 lei cheltuieli de judecată. În ceea ce privește confiscarea totală a averii condamnatului Petre Țuțea, procesul verbal de „confiscare” redactat de executorul judecătoresc Păcurariu Eneas în 26 iunie 1958, în locuința lui Petre Țuțea din str. Știrbey Vodă nr. 164, a constatat că averea condamnatului se rezumă la câteva cărți, în consecință, negăsind bunuri confiscabile, a trebuit să se retragă. Odată pornit mecanismul represiv, nu avea să se oprească aici. Întemnițat la Aiud, Petre Țuțea trece prin ritualurile reeducării de tip Aiud, iar, în 1959, se trezește implicat într-un nou proces. În 14 iunie 1959, este acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar. În ciuda faptului că starea sănătății sale se înrăutățise simțitor, chestiune semnalată într-un raport medical din 15 iulie 1959, Petre Țuțea continuă să reziste anchetatorilor, astfel încât anchetatorul penal, același lt. Urucu Nicolae, este din nou nevoit să redacteze actul de acuzare: „datorită fanatismului său legionar, învinuitul Țuțea Petre a căutat și acum să se mențină pe poziție de nemărturisire completă a activității sale criminale pe care a desfășurat-o, recunoscând numai parțial unele fapte din activitatea subversivă desfășurată.” În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare îl condamnă pe Țuțea Petre la 18 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică pentru infracțiunile p.p. de art. 209, pct. 1, C.P. Sentința a rămas definitivă prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 540/1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar. Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, grațiat prin Decretul nr. 411/1964. Odată eliberat, va fi permanent sub urmărire organelor de Securitate până în 22 decembrie 1989 (posibil și după această dată)…

[15] Publicat sub forma unei broșuri, Manifestul… este semnat de Sorin Pavel, Petre Țuțea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu și Petre Ercuță; propune o nouă formulă de organizare a omenirii: naționalismul dar nu cel dinainte de primul război mondial ci un altfel de naționalism rezultatul unui drum interior, parcurs de individ de la sine la națiune; tot în cuprinsul Manifestului, semnatarii trec în revistă formațiunile politice de dreapta și se declară prietenii grupărilor de dreapta, deși, la acel moment, unii dintre ei erau recunoscuți ca simpatizanți ai stângii (cazul lui Petre Țuțea)…

[16] (…)„adevărul este că, oficial, am devenit membru al organizației legionare imediat după 6 septembrie 1940”, spunea Țuțea în 25 mai 1957…

[17] „Am participat la ședințele de cuib, pe care le-am condus conform instrucțiunilor din Cărticica șefului de cuib. Ședințele s-au ținut în locuința lui Traian Popescu, însă nu îmi reamintesc pe ce stradă locuia. Am plătit cotizații și am participat la o excursie în pădurea Băneasa, unde s-au discutat diferite probleme cu caracter legionar. În calitatea mea de șef de cuib, am făcut un plan de activitate a cuibului în care prevedeam activitatea educativă a membrilor legionari din cuibul meu și care consta în lectura în cadrul cuibului a Bibliei și a întregii literaturi legionare, marșuri”…

[18] În 31 iulie 1943, Grupa I din Corpul Detectivilor era informată printr-o notă informativă că Țuțea desfășoară în cadrul ministerului „o vie activitate legionară” și, ca atare, dispune verificarea informației ajungând la concluzia că „nota în cauză nu se verifică”, iar Țuțea era apreciat ca fiind „o persoană serioasă, cu vederi largi”…

[19] Astfel, potrivit unei declarații a lui Nicolae Pătrașcu din 30 iulie 1957, acesta l-a contactat personal pe Țuțea în anul 1945 pentru a-l ruga să obțină „ca un grup de legionari capturați în Munții Ciucaș să nu fie condamnați la moarte” bazându-se pe prietenia dintre gânditor și Petre Pandrea, cumnatul lui  Lucreţiu Pătrăşcanu (ministrul justiției de atunci)…

[20] În cadrul unui Referat cu propuneri de avertizare a numitului Țuțea Petre: „Dar, fire de boem, dominat puternic de eul său, n-a acceptat să intre în câmpul muncii pe lângă faptul că nu este dispus să se bage slugă la dârloagă (sic!) autocaracterizându-se ca om inadaptabil la situația politică și economică actual”. Tot aici se propune: „a se aproba avertizarea numitului Țuțea Petre de către organele noastre, fără audierea unor martori deoarece poziția sa dușmănoasă a fost semnalată de mai mulți informatori”…

[21] În toamna lui 1991, Petre Tuțea a fost internat la spitalul Filantropia. Deși rezultatul analizelor a fost încurajator, continua să fie chinuit de cefalee și de groaza de singurătate. La insistențele lui Dan Amedeo Lăzărescu, s-a înscris în PNL…

[22] A fost dus de la București la Boteni cu o mașină care transporta morcovi… Drumul către locul de veci s-a petrecut într-un car tras de boi (cei prezenți la înmormântare susțin că nici măcar nu erau boi, erau vaci). Slujba de înmormântare a fost făcută după rit ortodox, Petre Țuțea fiind înmormântat în cimitirul ortodox al comunei Boteni. Într-un interviu, publicat postum, în România Liberă, Petre Țuțea afirma: „Am lăsat o cerere la Uniunea Scriitorilor să fiu înmormântat la Blaj, în Mica Romă a lui Eminescu. Am plătit slujba, clopotele, locul. Acu – sigur că la Blaj pot să fiu înmormântat și lângă gard, că-i pământ sacru acolo… Eu sunt legat de Blaj prin concepția mea panlatină a culturii române”…