Incredibil: ce s-a descoperit sub o casă în urma unor săpături
Publicat de gabrielarotaru, 30 octombrie 2014, 11:11
Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, îngropat sub o pânză freatică, a fost descoperit de mai multe persoane care efectuau săpături neautorizate sub o casă aflată la sud de Cairo, a anunţat ministrul egiptean al Antichităţilor, Mamduh al-Damati.
„Poliţia antichităţilor a primit informaţii potrivit cărora şapte indivizi efectuau lucrări de excavaţie sub casa unuia dintre ei, în regiunea Badrachin, la circa 40 de kilometri sud de capitala egipteană”, a indicat ministrul într-un comunicat.
Aceste săpături au permis descoperirea unui templu aflat sub o pânză freatică, la nouă metri adâncime, potrivit aceluiaşi comunicat. De altfel, cei şapte bărbaţi foloseau echipamente de scufundare pentru efectuarea săpăturilor. Monumentul datează din epoca faraonului Noului Imperiu, Thutmosis al III-lea (1479-1425 î.Hr.). (rador/ FOTO newsbv.ro)