CCR a amânat pentru 14 decembrie sesizările referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea
Publicat de Andreea Drilea, 7 decembrie 2016, 10:40 / actualizat: 7 decembrie 2016, 11:49
UPDATE ora 12:45 – Curtea Constituţională a României a amânat miercuri pentru 14 decembrie discutarea celor două sesizări depuse de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor.
‘S-a amânat pe 14 decembrie pentru aprofundarea studierii dosarelor. S-au depus rapoartele abia ieri (n.r. marţi) şi n-am avut timp noi, judecătorii, să le vedem şi e nevoie de o aprofundare care să ducă la o soluţie corectă’, a declarat, miercuri, preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
El a precizat că dosarul se va conexa, cel mai probabil, cu cel privind legea referitoare la eliminarea a 102 taxe.
O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. ‘Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare’, preciza Cioloş pe 8 noiembrie.
Curtea Constituţională a României va analiza miercuri cele două sesizări depuse de PNL şi de Guvern referitoare la legea care modifică ordonanţa privind salarizarea bugetarilor.
O obiecţie de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost formulată de 65 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al PNL, iar cealaltă de Guvern.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 7 noiembrie, OUG 20/2016 cu amendamentele aduse la comisiile de specialitate, care prevăd majorări salariale în Educaţie şi Sănătate în medie cu 15%.
Premierul Dacian Cioloş a anunţat, ulterior, că Guvernul este nevoit să ceară un control de constituţionalitate în cazul legii adoptate de Parlament. ‘Suntem nevoiţi să cerem un control de constituţionalitate a acestei legi care a fost adoptată şi vreau să fiu foarte clar: această solicitare de control de constituţionalitate vizează doar legea care modifică ordonanţa de urgenţă şi nu ordonanţa de urgenţă ca atare’, preciza Cioloş pe 8 noiembrie.
Pe 9 noiembrie, şi grupul PNL din Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea acestei legi.
‘PNL nu poate ignora faptul că votul exprimat în plenul Camerei Deputaţilor nu a fost dat în conformitate cu prevederile regulamentare şi că încalcă jurisprudenţa constituţională’, explica, la acea dată, liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu.
Potrivit liberalilor, prin adoptarea acestei legi se încalcă principiul bicameralismului consacrat prin jurisprudenţa constituţională, în sensul că amendamentele de la Camera Deputaţilor vin să modifice conţinutul reglementării şi generează o configuraţie ‘semnificativ deosebită’ a actului normativ faţă de forma aprobată în Senat.
PNL a invocat încălcarea art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei, conform căruia un raport adoptat de o comisie permanentă a acestui for trebuie distribuit la caseta electronică a parlamentarilor cu cel puţin cinci zile înainte de dezbaterea în plen.
Grupul parlamentar al deputaţilor PNL a contestat adoptarea OUG 20/2016 şi a celorlalte proiecte aprobate în şedinţa de plen din 7 noiembrie, pe motiv că votul a fost fraudat, însă Biroul permanent a respins contestaţia.
Ulterior, liberalii au anunţat că fac plângere în justiţie pe numele celor care au condus şedinţa de plen de atunci şi au sesizat Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016.
‘Potrivit actualei structuri a Camerei Deputaţilor, cvorumul legal de şedinţă este de 177 de deputaţi, condiţie care nu a fost întrunită nici la deschiderea şedinţei de dezbateri (cităm din declaraţia preşedintelui Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache: ‘din totalul celor 353 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa 152 de deputaţi’), nici la începutul şedinţei de vot final, conform înregistrărilor video captate de sistemul audio-video propriu al Camerei Deputaţilor’, precizau liberalii.
(Agerpres/FOTO arhivă ziuaveche.ro)