Povestea României. Județul Maramureș

Publicat de nicolaetomescu, 12 decembrie 2016, 08:46

De la Iași către Iacobeni (cu aproximativ 15 km înainte de Vatra Dornei, mergând prin Gura Humorului) drumul găsește atribute europene. Rămâne capriciul unui amestec de implicare părăsită și de indolență, o porțiune de circa 30 km până la Cârlibaba (direcția spre Borșa). Deși drumurile sucevene și maramureșene se păstrează într-un registru onorabil, cel care leagă localitatea Cârlibaba de Borșa este o corelare sălbatică între vreme, calitatea mașinii (pe drumul plin cu gropi nu trebuie să depășești 20-30 Km/h), șansă, pregătire psihologică. Dar natura este vie, intră în suflet și te păstrează (la ea) acasă.

Zona Borșa este muntoasă, foarte accidentată, cu pante repezi și diferențe mari de nivel. Înălțimile constituie mândria formațiunilor muntoase: Munții Rodnei, Munții Maramureșului și Munții Țibău; ultimii înconjoară o depresiune și sunt așezați precum zidurile naturale de cetate. Munții Rodnei, care se întind pe o distanță de 40 km, de la est la vest, au două vârfuri principale: Puzdrele (2188m) și Pietrosu (2303 m) – cel mai înalt din Carpații Orientali. Vârful Toroiaga (1929,9 m), la poalele căruia este situat cartierul Băile Borșa (aparținând orașului), reprezintă cel mai înalt vârf din Munții Maramureșului. La sud, hotarul localității este mărginit de culmile Munților Rodnei, cu vârfurile Pietrosul, Negoiescul Mare și Repezii.

Telescaunul ne-a rătăcit într-o călătorie de aproape 20 de minute. Am fi vrut să nu ajungem nicăieri, la nimic, întrucât ni se părea că avem deja totul. Sus, drumul se bifurcă: la dreapta, se coboară către Cascada Cailor, cea mai mare din România, totodată, una dintre cele mai spectaculoase. Cascada Cailor are o cădere de apă de peste 90 de metri, în trei trepte; debitul variază funcție de ploi și de topirea zăpezii de pe versantul Rezervației Piatra Rea. La cota 1.300 nu te cuprinde aroganța spirituală a mitului, ci, mai curând, te lași învăluit de întâmplările locului, așa cum le-au înțeles oamenii vremii; dacă există, povestirea fabuloasă nu privește originea universului și a fenomenelor naturii, zeii și eroii legendari, ci asocierea fatidică dintre un mamifer omnivor, de talie mare, și un animal domestic ierbivor, inclusiv mai multe puncte marcate de incident, precum Muntele Cailor, Izvorul Cailor, Podul Cailor. Localnicii cred că pe pajiștile Muntelui Piatra Rea pășteau hergheliile strămoșilor. La răstimpuri, ursul înfometat gonea prada speriată, direct către prăpastie, iar caii se prăvăleau în hăul întunecat. O noapte cu furtună năpraznică, în care ploaia grea și fulgerele s-au trezit pentru a fi de folos ursului, dădea tonul sărbătorii sângerii: întreaga avere a satului a pierit, într-un delir pe care nu și-l închipuise nici fiara dezlănțuită…

Absorbiți de frumusețea priveliștilor, nu am uitat că ora 17:00 este ultimul gong al întoarcerii noastre cu telescaunul. Osteneala de care ne-am lăsat cuprinși, fără să renunțe la o scurtă incursiune în cultura lemnului/vezi biserica din Borșa, veche din 1700, cu picturi murale realizate în 1775, era ispititită și de bucuria că alți oameni vor purta gândurile pentru un fel de înțelegere a naturii sau a lucrării omului.

*

La est de Borșa se înșiră Carpații Răsăriteni; prin râul Tibou, Borșa are hotar cu Bucovina (județul Suceava). În partea nordică, dincolo de vârful Toroiaga, Borșa întâlnește o parte a Ucrainei. Vârful Pietrosul (2303 m) desparte Borșa de Bistrița Năsăud…

*

Ajunsesem în Maramureș (septembrie 2011) pe o vreme care se confunda cu arta. Într-un județ îndrăgit pentru el însuși, afli că există o glorie care nu mai depinde de ambiție și de putere, ci de poezia naturii; „țara lemnului” are locuitori respectați pentru cunoștințe și talent în arta cioplitului, capodoperele lor fiind bisericile de lemn), cu clopotnițe înalte și ascuțite, cu acoperișuri de șindrilă în două ape. Într-un asemenea peisaj, patru văi ale Maramureșului istoric conservă moștenirea rurală (obiceiuri, costume în formă pură, cântece tradiționale).

Centrul vechi al Sighetului se dezvoltă, concentric, în jurul Pieții Libertății și a străzii Mihaly de Apșa, străzi cu sens unic, mărginite de clădiri austro-ungare; tot aici trebuie vizitate Muzeul Maramureșului, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.

Centrul administrativ Baia Mare concentrează urme ale trecutului în muzee, în Piața Libertății (cea mai veche construcție, Casa Elisabeta, datează din 1440); Iancu de Hunedoara, soțul Elisabetei, a ordonat, în completare, construcția Turnului lui Ștefan și a catedralei Sfântul Ștefan. Chiar și nobilii se vor bucura să vadă țărani cosind ritmic fânul, ca în Evul Mediu, iar Cimitirul Vesel din Săpânța și-a creat faimă prin crucile mormintelor viu colorate, picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate (pe unele cruci există chiar versuri care tind să sintetizeze, deseori cu nuanțe umoristice, viața persoanele respective)…