Povestea României. Județul Prahova

Publicat de nicolaetomescu, 28 decembrie 2016, 06:00

Din Vălenii de Munte (deoarece nu are nimic măreț, în afara faptului că a fost reședința unei culmi a spiritualității românești, aici găsindu-se Casa Memorială Nicolae Iorga) ne-am întors către Ploiești, urcând apoi către Câmpina – Breaza – Comarnic – Sinaia – Bușteni… Prahova, una dintre cele mai urbanizate unități administrativ-teritoriale, cel mai populat județ din România (cu excepția Bucureștiului) deși este doar al 33-lea ca suprafață, nu strălucește doar prin valea acoperită de păduri și încununată de munți.

Ridicat pe o terasă acoperită de vegetație și înconjurată de un parc în stil britanic, cu grădini-capodopere de artă, cu turle de ceramică smălțuită verde, albă, ocru (în centrul cărora se înalță turnul orologiului), tipice stilului neo-renascentist german, ilustrat de abundența de încrustații și alte elemente decorative (profil asimetric și structura lejeră) care împodobesc fațada, cu una dintre cele mai importante colecții de picturi din Europa, Castelul Peleș nu poate fi îngenuncheat la temelia unei lupte purtate pentru a destrăma urzeala veacurilor. Imaginația și vederea reaprind nestatornicul foc al neliniștii ce împrumută ideile. Am simțit elanul vechii lumi a celor 170 de camere, înșirate într-un labirint de scări și coridoare, decorate de artiști europeni, acea reunire de lucruri diferite într-o totalitate (stilul palatelor turcești și arabe nu este exclus de stilul neo-renașterii germane și italiene). Salonul de onoare, cu pereți îmbrăcați în panouri de lemn decorate cu basoreliefuri și intarsii reprezentând cele 40 de castele ale familiei Hohenzollern, cu tapiserii incredibile și plafon înnobilat prin vitraliile subiectelor mitologice și motivelor haraldice, deschide un spațiu al încercărilor. Sala de arme păstrează o colecție a secolelor XIV-XVIII, antecamera care oferă accesul la biroul privat al Regelui Carol I, deopotrivă cu biblioteca învecinată, fac remarcat stilul renascentist german, așa cum Sala de Consiliu și Sala de Literatură trădează preferințele Reginei Elisabeta (Carmen Sylva a poeziei). Sala Florentină (cu multe reproduceri, dar și cu două picturi originale de Veronese), Sala Venețiană, Sala Coloanelor, Sufrageria (tavanul este lambrisat cu casetoane și mari vitralii cu scene inspirate din viața cavalerilor), Sala Maură și Sala Turcească (împodobite cu tapițerii, tapeturi și colecții de arme), pasajele care conduc la teatrul castelului, Scara de onoare (drumul către primul etaj), Sala de Concerte (aici, în 1914, a fost întrunit Consiliul de Coroană în care s-a decis neutralitatea României în Primul Război Mondial), camera pentru oaspeți (cu mobile din Viena în stil rococo), sufrageria cu mobilier rustic, somptuosul apartament imperial (restructurat cu prilejul vizitei lui Franz Josef), toate acestea s-au lăsat cuprinse de dulcea căldură a istoriei neîntinate.

Mai recentul Castel Pelișor nu este atât de impozant și de formal precum Castelul Peleș. Dacă exteriorul merge, fără ezitări, pe stilul renascentist german, interiorul celor 70 de camere rămân gajul călătoriei prin viață a Reginei Maria, supranumită „Regina artistă”. Salonul principal (Camera de aur) are pereții ornați cu stuc aurit (arată frunzele de ciulin sălbatic, plantă adoptată de inima Reginei Maria, din moment ce era simbolul Scoției, țara sa de origine, și al orașului Nancy, capitala stilului Art deco). Sala de reprezentanță a conturat ideea de simplitate, cum de altfel se înfățișează și biroul lui Ferdinand. Capela și dormitorul accentuează stilul preferat al reginei, iar colecțiile de mobilier, vase, lămpi, manuscrisuri au puterea să atragă o clipă din viața turiștilor.

Deasupra orașului Sinaia se înalță, în deplina lui monumentalitate, Masivul Bucegi. Vârful Omu (adjudecat de Dâmbovița) este apropiat de cer cu a sa înălțime de 2.505 m, Babele și Sfinxul nu sunt doar nume date unor formațiuni stâncoase. Considerând drept inutilă orice alegere care nu se dovedește, în același timp, cunoaștere liberă, am ales una dintre mașinile de teren offroad, tolănite ca niște tigri lângă telecabina cu program domestic. „Dresorul”, fost inginer geodez, pasionat de mașini, internet, fotografie, tehnologie, politică ș.a.m.d., ne-a propus o experiență mustind a adrenalină, soare, stânci, motoare turate, rampe abrupte, a urcat pante la inclinații care sfidau gravitatea, a trecut prin apă, a scurtat drumul prin pădure, a organizat, practic, zbuciumul nostru ieșit din haos, destinat celor care vor să cunoască natura cu flora și fauna ei, celor care vor să aprofundeze istoria, celor care vor să cunoască, energic, locurile și legendele.

Am luat drumul Târgoviștei, numai că, după aproximativ 10 km, am agățat drumeagul spre dreapta, către o cabană, și încă 2 km distanță de construcția propriu-zisă, pe drum forestier, urmînd aventura de 19 km, prin zone cu bolovani sau șanturi săpate, acolo unde este vitală tracțiunea integrală. Am învățat, mai presus de toate, să menținem și să cultivăm respectul pentru întreg mediul înconjurător, nu numai pentru Babele – monumente ale naturii, fenomene eoliene care au îmbrăcat stânca în forma ciupercilor, pentru Sfinx – monument despre originea căruia se afirmă că poate desemna fie un fenomen natural, fie o creație moștenită de la daci, pentru Peștera Ursului – situată pe versantul stâng al Văii Tătarului (afluent al Ialomiței), cea mai înaltă stațiune paleolitică din România, locul unde au fost descoperite rămășite ale lui Ursus Spelaeus, pentru Peştera Ialomicioarei – aflată la 1.600 de metri altitudine, pe o suprafaţă de peste 220 de hectare, are mai multe săli mari, decorate cu stalactite şi stalagmite…

*

Trebuie descris, cu entuziasmul tinereții (nu spunem copilăriei), un spațiu care ne place sau trebuie descrisă, în mod precis și limpede, viața pe care o duc oamenii? În toate locurile am întâlnit oameni care lucrează cu îndemânare, orice le oferă condiția materială și le cere condiția morală, prin sforțarea de a se dumiri. Stau mărturie cei care s-au păstrat țărani, care produc și conviețuiesc în intimitate, nu țin la capriciile modei, nu cred în lucrurile și ideile moarte, lipsite de semnificație spirituală, ci în lucruri hrănite din ființa lor și a strămoșilor. Sunt multe fapte înregistrate de camera video, de aparatul foto sau de reportofon. Jurnalul meu, fie el circular, oricum atipic, relatează – în scris, prin intermediul filmului, a dimensiunii online – doar fragmente din întregul care ține de călătorii…