Poliţia de Frontieră ia măsuri pentru evitarea aglomeraţiei la graniţe în perioada sărbătorilor
Publicat de Andreea Drilea, 19 decembrie 2016, 09:09
Poliţia de Frontieră ia măsuri pentru evitarea aglomeraţiei la graniţe în perioada sărbătorilor, când traficul creşte de câteva ori faţă de valorile unei zile obişnuite.
Poliţia de Frontieră anunţă că a dispus suplimentarea personalului până la capacitate maximă acolo unde este necesar, iar în cele mai aglomerate puncte de trecere vor fi folosite toate arterele de control disponibile.
Instituţia aminteşte şi că pe pagina sa de internet există o aplicaţie online care prezintă timpul de aşteptare în fiecare punct de trecere, astfel că şoferii îşi pot reconfigura traseul pentru a evita cozile.
De asemenea, există un număr de telefon la care pot fi făcute sesizări: 0219590.
Poliţia de Frontieră mai precizează că în această perioadă a intensificat controalele pentru prevenirea ameninţărilor la adresa securităţii interne şi externe.
Anul trecut, în preajma sărbătorilor de iarnă, la intrarea în ţară s-au format coloane pe mai mulţi kilometri, mai ales în vest, chiar dacă Poliţia de Frontieră a lucrat la capacitate maximă.
(Rador/FOTO arhivă wall-street.ro)