Baschet: Ieşeanul Burlacu s-a întors în Bănie
Publicat de liviusuceveanu, 28 decembrie 2016, 13:52
Ieşeanul Cătălin Burlacu (39 de ani, 2,11 m), unul dintre cei mai importanți baschetbaliști români din ultimii ani, va juca din nou la SCM ”U” Craiova, alături de care a început pregătirile înaintea Crăciunului.
Burlacu a mai jucat la Craiova în sezonul trecut, dar a plecat, mai apoi, pentru a face parte dintr-un nou proiect, la CSM Ploiești, care a eșuat după ce autoritățile locale și-au retras sprijinul.
În cariera sa, Burlacu a mai evoluat la Politehnica Iași, West Petrom Arad, Brandt Hagen (Germania), CSU Asesoft Ploiești, BC Kalev/Cramo (Estonia) și Scandone Avellino (Italia). Echipa craioveană s-a despărțit de sârbul Marko Marinovic și de americanul Gregory Dino, dar l-a achiziționat pe americanul Tayloe Taylor (30 ani, 1,93 m).
De la ora 18, SCM ”U” Craiova joacă pe teren propriu, în Sala Polivalentă din Bănie, cu SCM Timișoara. Bănăţenii ocupă locul al 6-lea în Liga Naţională, cu 18 puncte, iar SCM „U” Craiova se află pe poziţia a 9-a (din 11 echipe), cu 16 puncte.
(Agerpres/FOTO Libertatea.ro)