Prezenţa la urne în judeţul Suceava, în prima oră de la începerea procesului de votare, este scăzută
Publicat de gabrielarotaru, 2 noiembrie 2014, 11:05
La Suceava, primii care s-au prezentat la urne sunt persoanele vârstnice, sau cei care astăzi lucrează iar în drumul spre serviciu au vrut să-şi exprime opţiunea electorală. Din experienţa proceselor electorale de pâna acum, numărul votanţilor va creşte în jurul prânzului, atunci când oamenii ies de la biserica, dar şi cu puţin timp înainte de închiderea secţiilor de votare.
Şi în judeţul Vaslui a început procesul electoral, fără a fi semnalate incidente, după cum transmite corespondenta Radio Iaşi, Simona Pop:
Şi în judeţul Galaţi, secţiile de vot s-au deschis la timp şi fără incidente, ne spune corespondenta noastră, Aurelia Bogatu.
La Secţia de votare nr. 96 din municipiul Fălticeni, judeţul Suceava, a avut loc un incident. Preşedintele secţiei a întârziat, dar secţia a fost deschisă la ora stabilită, în prezenţa locţiitorului şi a celorlalţi membri ai biroului secţiei de votare. Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a spus că procesul de votare nu a fost afectat. Deocamdată nu se ştie dacă acest preşedinte de secţie va fi sancţionat.
La secţia de votare, din comuna Fântânele, judeţul Suceava, un membru al unei sectiei a fost preluat de o ambulanţă, dimineaţă, după ce a suferit un atac de epilepsie. (rador/ FOTO cugetliber.ro)