(UPDATE) Botoşani: Localnicii din comuna Corni vor demiterea primarului
Publicat de , 3 ianuarie 2017, 14:15 / actualizat: 3 ianuarie 2017, 15:49
UPDATE – Prefectul de Botoșani, Dan Nechifor, s-a deplasat, astăzi, în comuna Corni, unde peste 200 de persoane au participat, pentru a treia zi consecutiv, la o acțiune de protest împotriva administrației locale.
Localnicii prezenți la protest doresc să organizeze un referendum de demitere a primarului Dorel Dorneanu.
Conflictul a izbucnit după ce acesta a refuzat să organizeze un festival de datini și obiceiuri care ar fi trebuit să aibă loc, potrivit tradiției, în prima zi a anului.
Pe de altă parte, prefectul Dan Nechifor a declarat, pentru Radio Iași, că localnicii au invocat mai multe probleme pe care le reproșează primarului.
Printre acestea, faptul că în unele școli și grădinițe din comună nu există grupuri sanitare, dar și starea proastă a drumurilor:
Peste 200 de persoane din comuna Corni din judeţul Botoşani au participat, marţi, pentru a treia zi consecutiv, la o acţiune de protest împotriva administraţiei locale.
Localnicii au cerut demisia primarului Dorel Dorneanu, după ce acesta a refuzat să organizeze un festival de datini şi obiceiuri care ar fi trebuit să aibă loc, potrivit tradiţiei, în prima zi a anului.
Manifestanţii, însoţiţi de jandarmi şi poliţişti, au parcurs în marş distanţele dintre Primărie şi localitatea Sarafineşti scandând lozinci împotriva primarului.
Pe fondul tensiunilor cu sătenii, primarul Dorel Dorneanu a suferit, marţi, un puseu de tensiune şi a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe Mavromati, unde a rămas internat.
(Radio Iaşi/ FOTO agerpres)