Povestea României. Județul Sibiu
Publicat de nicolaetomescu, 5 ianuarie 2017, 13:33
Sibiu (Cibinium, Villa Hermani, Hermanstadt), unul dintre orașele reformei luterane, unde a trăit, pentru a exista în posteritate, marele umanist Nicolae Olahus, reședința administrativă a județului cu același nume ne-a confirmat înțelepciunea din cuvintele „Experiența este ceea ce faci cu ce ți se întâmplă”. Drept consecință, am măsurat, din cap până în picioare, Turnul Scărilor (construit în secolul al XIII-lea), Piața Măcelarilor, Turnul Vechii Primării, Universitatea saxonilor transilvăneni, Biserica Franciscană, Turnul Tâmplarilor, Turnul Blănarilor…
Muzeul Național Bruckenthal strălucește prin fosta colecție privată a baronului Samuel von Brukenthal (consilierul reginei Maria Tereza și guvernatorul Transilvaniei, către sfârșitul secolului al XVIII-lea); ferice de noi, cinste celor care și-au amintit că nu au dreptul să uite, ba chiar sunt datori să dezvolte, punctul trei al testamentului: „Întrucât biblioteca, tablourile, gravurile, naturalia, mineralele și colecția de numismatică se vor afla sub incidența dispozițiilor speciale(…) se va putea plăti un bibliotecar și personal de îngrijire, accesul la bibliotecă, la pinacotecă, la colecțiile de minerale și numismatică să fie posibil în casa mea din Sibiu, destinată păstrării acestora, în anumite zile și la anumite ore”.
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=22b1aUUPPFQ&feature=youtu.be[/youtube]
Când întâlnești unele sate-antiteză, ruinele și măreția respiră pe străzi, prin stil și mărime, prin forma caselor, moștenirea bisericilor fortificate (săsești)…
Suntem oameni… La câteva ore distanță de intrarea în Sibiu și după ce am înțeles visul generos pe care von Brukenthal l-a balansat către omenire, am scotocit buzunarele unei didascalii agreabile: nu se cuvin neglijate întâlnirile fortuite, destinațiile pe nepregătite, aventura propusă de soartă şi, uneori, purtătoare de soartă. Pare util, cu alte cuvinte, să parcurgi România într-un mod „organizat”, dar nu trebuie să-ţi refuzi prospeţimea unor opţiuni libere, dictate de „neprevăzut”. Nevoiți, prin propria alegere, să depășim orașul Avrig, nu am uitat de Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învățământului în limba națională din Țara Românească și de Samuel von Brukenthal. În pofida orei înaintate, ca un cuțit al reflecțiilor ce nu pot fi reprimate, ne-am întins caii putere asupra Transfăgărășanului. Muntele a reacționat cu blândețe, lăsându-ne să trecem dincolo de strâmtoarea legilor sale. Rareori ni s-a întâmplat să privim un lac și să-l asemuim mării întemeietoare. Bâlea a răspuns întrebărilor legate de cunoaștere (lac glaciar, la altitudinea de 2.040 m, 360 m în lungime și adâncimea de 11,35 m); la altele ne-a dat să înțelegem că tăcerea ar ajuta lumea să-și deschidă brațele…
