Traficul rutier, feroviar şi maritim continuă să fie afectat de ninsori şi viscol
Publicat de Andreea Drilea, 8 ianuarie 2017, 06:59
Traficul rutier, feroviar şi maritim continuă să fie afectat de ninsori şi viscol în jumătatea estică a ţării.
60 de trenuri au fost anulate pe diverse trasee din regionalele CFR Bucureşti, Craiova, Galaţi, Constanţa, iar pe mai multe tronsoane de cale ferată din sud-est sunt restricţii de viteză sau garniturile trebuie însoţite de un plug antemergător care să înlăture zăpada de pe şine. Porturile din Constanţa, Mangalia şi Midia sunt închise.
Nu se circulă pe unele tronsoane din autostrăzile A2 şi A4 şi sunt închise mai multe sectoare de drumuri naţionale din judeţele Constanţa, Galaţi, Iaşi, Tulcea, Vaslui, Buzău şi Brăila.
Pentru HARTA actualizată în timp real cu restricţii pe căile feroviare şi rutiere click AICI
(Rador/FOTO colaj)