Povestea României. Județul Suceava
Publicat de nicolaetomescu, 11 ianuarie 2017, 12:32
În județul Suceava, dincolo sau în legătură cu bisericile (Baia, Bălinești, Botoșana, Părhăuți, Pătrăuți, Rădăuți, Siret, Suceava) și mănăstirile (Arbore, Crucea, Dragomirna, Gura Humorului, Probota, Râșca, Putna, Slatina, Suceava, Sucevița, Vadu Moldovei, Vatra Moldoviței, Voroneț), mai amintim Cetatea de Scaun a Sucevei (una dintre cele mai cunoscute până în prezent, adesea şi principalul element de rezistenţă al întregii Moldove feudale împotriva invadatorilor), complexul medieval Zamca (ridicat în anul 1606 de armenii refugiaţi în Moldova), Templul evreiesc din Rădăuți (inaugurat la 18 august 1883, de ziua Împăratului Franz Josef, care a cedat terenul pentru construcţie), Salina și Biserica romano-catolică din Cacica (construită, în 1904, de comunitatea polonă, a primit, în anul 2000, titlul de Basilica Minor), casele memoriale din Ciocănești, Mălini, Solca, Suceava, stațiunea Vatra Dornei (izvoare minerale, nămol, aer ionizat negativ), stațiunile montane Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, muzeele din Botoșana, Broșteni, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuți, Siret, Suceava, Vatra Dornei. În apropiere de Câmpulung Moldovenesc, m-am contopit cu muzeul „Ioan Grămadă”, aidoma albumelor de familie, în care ne vedem străbunii, prietenii şi locurile dragi…