„Stelele apun măreţ” eveniment dedicat Zilei Culturii Naţionale și împlinirii a 167 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu
Publicat de Iuliana Bubuianu, 12 ianuarie 2017, 09:31
Şcoala Gimnazială „Ion Creangă” Iaşi şi Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi organizează luni 16 ianuarie 2017, ora 11, evenimentul cultural „Stelele apun măreţ” pentru a marca împlinirea a 167 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale.
Elevii şcolii vor avea ocazia să se întâlnească cu scriitorii ieşeni Corina Matei Gherman, Emilian Marcu şi Horia Zilieru, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, care prin prezentările lor intenţionează să sădească în inima micuţilor dragostea faţă de Luceafărul poeziei româneşti.
Obiectivele acestei activităţi, cuprinse în cele două proiecte şcolare „Punţi nevăzute“ şi „Mărţişorul -Tradiţie şi Simbol“, a căror iniţiator este bibliotecara Georgeta Tudora, vizează stimularea potenţialului artistic şi creativ al elevilor din ciclul primar de învăţământ, cunoaşterea poeziei eminesciene şi a potenţialului artistic al acesteia, dezvoltarea limbajului şi în special a expresivităţii acestuia prin recitarea poeziilor eminesciene.
Conducerea şcolii reprezentată de prof. Nicoleta Creţu şi cadrele didactice prof. înv. primar Elena Tomulesei, prof. înv. primar Domnica Parasca şi prof. înv. primar Simona Timaru şi-au dat concursul în organizarea evenimentului.
Programul artistic din lirica eminesciană (poezii, cântece şi expoziţie tematică), pregătit de elevi, aduce şi în acest an un omagiu, ”poetului nepereche”, ca semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru tezaurul lăsat.
Asociaţia “Universul Prieteniei” este partener în cele două proiecte educative, inter şi multiculturale menţionate şi va fi reprezentată la această întâlnire de suflet de Rodica Rodean-preşedinte, Emilian Marcu-vicepreşedinte şi de poeta Carmen Antoaneta Marcean-membru în Consiliul Director.