Campanie de conștientizare a simptomelor cancerului de sân, devenită virală
Publicat de Andreea Drilea, 16 ianuarie 2017, 11:13
O fotografie ce prezintă mai multe semne și simptome de cancer de sân, cu ajutorul lămâilor, a devenit virală pe Facebook în ultimele zile, informează BBC și Huffington Post.
Imaginea, concepută de britanica Corrine Ellsworth Beaumont, fondatoarea Worldwide Breast Cancer, și postată la 12 ianuarie pe pagina de Facebook a acestei organizații de caritate, conține douăsprezece lămâi ce prezintă simptome mai puțin cunoscute ale cancerului de sân, cum ar fi neregularități ale pielii privind forma și/sau culoarea, mameloane retrase (atrofiere), schimbarea formei sânului, secreții etc.
Cel mai potrivit moment pentru autoexaminare și identificarea acestor semne este la câteva zile de la terminarea menstruației sau oricând la menopauză. „O masă canceroasă este diferită de o masă normală: este adesea de o consistență dură, ca o sămânță de lămâie, și se fixează în interior. Ea poate lua orice formă sau dimensiune”, explică organizația.
Creatoarea campaniei și-a pierdut ambele bunici din cauza cancerului de sân, la vârste cuprinse între 40 și 62, și negăsind decât foarte puține informații cu privire la semnele acestui tip de cancer, s-a simțit obligată să vină cu o soluție. A folosit lămâile ca metaforă pentru sâni, pentru a încerca să creeze un mod simplu, vizual, de a arăta care sunt și cum se simt semnele acestei boli.
Potrivit BBC, campania a fost lansată în 2003, dar imaginea a devenit mai cunoscută în acest an după ce a fost partajată pe Facebook de o supraviețuitoare a bolii, Erin Smith Chieze, care a explicat că această fotografie arată ceea ce a alertat-o cu privire la modificările pe care le-a observat asupra sa. Ea a fost diagnosticată mai târziu cu cancer de sân stadiul patru.
„Este atât de important ca toate femeile să știe cum să-și privească sânii și să semnaleze orice modificări neobișnuite medicului lor generalist”. „Imagini ca acestea sunt cu adevărat utile pentru a pune în evidență alte simptome posibile, dar este vital ca toate femeile să se obișnuiască să-și examineze în mod regulat sânii și să știe când totul este normal”, a declarat Eluned Hughes, responsabilă în cadrul organizației Breast Cancer Now, comentând această fotografie care a fost distribuită de aproape 40.000 de ori pe Facebook.
Un studiu recent realizat pe 1.000 de femei de către organizația Breast Cancer Care a constatat că o treime dintre acestea nu-și verifică sânii în mod regulat pentru a depista semne și simptome de cancer. În timp ce 96% știu că un nodul poate fi un semn de cancer, mai mult de un sfert nu au știut că un mamelon îndreptat spre interior poate fi un simptom.
Cu toate acestea, Jane Murphy, specialistă din cadrul acestei din urmă organizații, spune că nu trebuie ca oamenii să devină paranoici în legătură cu cancerul de sân. „Este vorba ca toată lumea să se familiarizeze cu propriul corp și să știe cum arată propriul sân. Se poate introduce o autoverficare ca parte dintr-o rutină, atunci când se folosesc creme sau loțiuni, de exemplu”.
(Agerpres/FOTO Facebook Worldwide Breast Cancer)