Proiect OUG: Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani
Publicat de , 18 ianuarie 2017, 14:00
Proiectul de ordonanță de urgență privind grațierea unor pedepse, pus miercuri în dezbatere publică de Ministerul Justiției, prevede că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată.
Conform sursei citate, de grațiere nu beneficiază recidiviștii și cei care au comis o serie de infracțiuni prevăzute de Codul penal sau de legi speciale, enumerate în proiect.
„Se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanța de judecată. Prevederile alin. (1) se aplică indiferent de modalitatea de executare a pedepsei închisorii dispusă de instanță”, stipulează primul articol al proiectului de ordonanță de urgență.
Al doilea articol prevede că se grațiază în parte, cu reducerea la jumătate, pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, femeilor însărcinate sau persoanelor care au întreținere minori cu vârsta de până la cinci ani. De reducerea la jumătate a pedepselor sau, după caz, de anularea restului de pedeapsă neexecutat ar urma să beneficieze și persoanele care, conform unei expertize medico-legale, sunt diagnosticate cu boli incurabile în faze terminale.
În al treilea articol se menționează că prevederile primelor două nu se aplică celor condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt recidiviști prin condamnări anterioare, iar grațierea „este condiționată de achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de un an de la punerea în libertate”.
În același articol al proiectului se precizează că nu beneficiază de grațierea în întregime a pedepselor de până la 5 ani de închisoare persoanele care au comis o serie de infracțiuni prevăzute de Codul penal. Printre aceste se numără infracțiunile contra siguranței statului, omorul, vătămarea corporală gravă, loviturile cauzatoare de moarte, lipsirea de libertate, violarea de domiciliu, șantajul, infracțiunile sexuale, tâlhăria, pirateria sau evadarea.
Mai sunt excluse de la grațiere persoanele condamnate pentru fapte precum luare sau dare de mită, trafic sau cumpărare de influență, trafic de persoane, trafic de droguri, trafic de migranți sau fraude informatice.
Nu beneficiază de grațiere nici persoanele condamnate pentru o serie de infracțiuni reglementate prin legi speciale, printre care și Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
În proiect se menționează că sunt exceptate de la grațiere „infracțiunile prevăzute la art. 5 alin. 1 și alin. 3 din Legea nr. 78 /2000”, nu și cele de la alineatul 2, care cuprinde infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție.
Proiectul de ordonanță mai prevede că grațierea „nu se aplică celor care nu au început executarea pedepsei închisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia, precum și celor care au început executarea, dar ulterior s-au sustras”.
Totodată, „persoanele grațiate care în decurs de trei ani săvârșesc cu intenție o infracțiune vor executa pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracțiune și pedeapsa sau restul de pedeapsă rămas neexecutat ca urmare a aplicării prezentei legi”.(Agerpres/FOTO arhiva agerpres)