Ascultă Radio România Iași Live

Grigore Vasiliu Birlic, o poveste fără de sfârșit…

Grigore Vasiliu Birlic, o poveste fără de sfârșit…

Publicat de nicolaetomescu, 24 ianuarie 2020, 07:55 / actualizat: 24 ianuarie 2020, 11:48

https://www.youtube.com/watch?v=zs98tvIoPxg

Grigore Vasiliu „Birlic” (doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale), unul dintre cei mai mari actori români de comedie, a jucat în numeroase piese de teatru, precum și în filme…
S-a născut pe 24 ianuarie 1905, în familia unui negustor mărunt de pe strada Pârâul Târgului din Fălticeni. În copilărie, a vrut să devină clovn la circ, dar a fost potolit de tatăl său. A absolvit, în anul 1924, cursurile Liceului „Nicu Ganedin Fălticeni, făcând parte din prima promoție a liceului
Foto: Grigore Vasiliu Birlic în „Bădăranii” de Carlo Goldoni
„Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viață: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniștea deplină a orei, și toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecția… Observațiile pe care le primea erau făcute cu înțelegere. Profesorii aveau intuiție, îl și vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea săcătură. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptașul se băga sub masă.” (scriitorul Eugen Dimitriu, fondatorul Galeriei Oamenilor de Seamă din Fălticeni, în cartea Orașul Muzeelor)…
La dorința familiei sale, care considera actoria ca fiind o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept din Cernăuți. În paralel, până a-și lua licența în drept, a făcut figurație la Teatrul Național din Cernăuți. Remarcat de directorul Dragoș Protopopescu, este distribuit de regizorul Aurel Maican în rolul unui „tâmpit” din comedia Musca spaniolă, scrisă de vienezii Arnold și Bach, adaptată de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Fiind peltic, a fost „mai gâgă decât ar fi cerut textul”; astfel, a repurtat, încă de la început, un succes răsunător
Angajat ca actor la Teatrul Național din Cernăuți, cucerește simpatia publicului, fiind remarcat datorită rolului Dandanache din piesa O scrisoare pierdută a lui Ion Luca Caragiale. Dramaturgul și omul de teatru Victor Ion Popa îl distribuie în piesa Amanetul de Holberg.
Foto: Grigore Vasiliu Birlic, alături de Silvia Fulda  în „Titanic-vals”
Pentru admiterea la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți a trecut prin nu mai puțin de șapte tentative nereușite. Motivul pentru care a fost admis, cu greu, privea un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „eram peltic și scuipam când vorbeam”. Defectul s-a transformat, însă, într-unul dintre atuurile actorului. La Conservator, s-a numărat printre elevii lui Petre Sturdza și,mai târziu, a avut-o ca profesoară pe Gina Sandri. A legat o strânsă prietenie și cu Jules Cazaban, coleg de Conservator. Mai târziu, s-a mutat la Conservatorul din București…
În anul 1933, Grigore Vasiliu, student la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți, a fost adus la București, de către regizorul Aurel Maican. Timp de un deceniu, a jucat pe scenele diverselor companii particulare în piesele regizate de către Sică Alexandrescu și Ion Iancovescu, fiind vedetă în special la Teatrul Vesel (își ținea spectacolele într-o sală mică dintr-un pasaj al Bulevardului Elisabeta din București); teatrul fusese înființat de regizorul Sică Alexandrescu, împreună cu dramaturgul Tudor Mușatescu, și avea să-și continue activitatea până în anul 1940…
Foto: Grigore Vasiliu Birlic
Printre piesele cele mai importante în care a jucat se numără: Vârcolacul, Micul Weber de Arnold si Bach, Otto Elefantul de Arnold și Bach, Arde nevastă-mea de A. Vercourt și Jean Bever, Prostul din baie de Ernest Fiese și Karl Fellman, Corabia lui Noe, Așternutul de mătase de A. Birabeau și G. Dolley, Părintele cățeilor de Glinger și Taussig, Împăratul de Luigi Bonelli etc.
Din această perioadă își trage și porecla, transformată în supranume, Birlic/titlul unei piese scrise de vienezii Arnold și Bach, adaptată special pentru el de dramaturgul Tudor Mușatescu și de regizorul Sică Alexandrescu. Acțiunea din piesă era localizată în nordul Moldovei, erou principal (un funcționar) purtând numele de Costache Perjoiu, zis Birlic, din Fălticeni. Cu rolul titular din farsa Birlic, tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele. Mai întâi o poreclă ce stârnea râsul, Birlic (cuvânt de origine turcă însemnând asul de la cărțile de joc) a devenit o marcă pe care actorul a adăugat-o numelui său, transformând-o în renume…
Foto: Grigore Vasiliu Birlic în „D’ale carnavalului alături de Alexandru Giugaru şi Jeana Gorea
Sică Alexandrescu și Tudor Mușatescu au creat pentru Birlic (aproape) exclusiv spectacole comice, cel mai adesea cu piese ușoare, din repertoriul bulevardier. Sică Alexandrescu montează piesă după piesă, cu Birlic în rolul principal, toate având un mare succes la public. Birlic i-a impresionat și pe criticii teatrali, prin creațiile sale actoricești complexe, având capacitatea de a trece de la un rol, din registrul tragic la un rol din registrul comic și invers…
În anul 1934, a debutat în cinematografie, alături de Stroe și Vasilache, în filmul Bing-Bang (care s-a păstrat până astăzi), apoi în Doamna de la etajul II (1937) (în regia lui Dezideriu Major), alături de Maud Mary, Mihai Popescu și Mișu Fotino (film pierdut, dar există câteva fotografii care ni-l prezintă). Dramaturgul George Ciprian îi oferă rolul lui Chirică din piesa sa Omul cu mârțoaga
A fost căsătorit de două ori, mai întâi cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci; nu a avut copii…
Datorită talentului artistic, Grigore Vasiliu Birlic a fost impus ca director și patron al mai multor companii teatrale (printre care și trupa „Colorado”). Însă legea comunistă a teatrelor (din anul 1947) a făcut ca Birlic să reziste în această postură doar un an, fiind înlocuit din funcție. Instalarea la putere a regimului comunist l-a prins în plină glorie, închizându-i însă granițele spre lume. Se întoarce ca actor la Teatrul Național din București, după naționalizarea teatrelor particulare. Repertoriul Teatrului era stabilit de Direcția de Propagandă a Comitetului Central al PCR. Sică Alexandrescu montează, în anul 1953, piesa O scrisoare pierdută, Birlic interpretându-l, inițial, pe Dandanache, apoi pe Brânzovenescu. Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Grigore Vasiliu Birlic i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Române „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”. Ulterior (anterior anului 1960), a primit și titlul de Artist al Poporului. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”. Radu Beligan îl considera ungeniu al comediei, al umorului românesc”, așezându-l alături de Constantin Tănase. Criticii au spus că umorul și fizionomia sa l-ar fi putut propulsa într-o carieră internațională de excepție, dacă nu ar fi fost prizonierul unei cinematografii marginale…
În cadrul Festivalului Goldoni din anul 1956, Sică Alexandrescu pleacase la Veneția cu Birlic, Alexandru Giugaru, George Calboreanu, pentru a prezenta piesa Bădăranii (în traducerea lui Iancovescu). Apariția lui Birlic a oprit, din fugă, spectatorii care doreau să se adăpostească de ploaia torențială izbucnită în actul III al piesei (se juca în aer liber, în grădina de la Palazzo Grassi). Publicul a rămas, țintuit sub ploaie, hohotind și aplaudând în delir fiecare replică a lui jupân Conciano-Birlic, deși nu cunoștea limba în care se juca piesa…
A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida față cu reacțiunea și O scrisoare pierdută (de Caragiale), Avarul și Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal și de o intonație inimitabilă. A fost protagonist în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus…
Printre rolurile care l-au făcut celebru:
Crăcănel în D-ale carnavalului de I. L. Caragiale
Lefter Popescu în Două loturi de I. L. Caragiale
Costăchel Gudurău în Telegrame de I.L. Caragiale
Spirache Necșulescu în Titanic vals de Tudor Mușatescu
Jupânul Conciano în Bădăranii de Carlo Goldoni
A interpretat un număr de 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale: Crăcănel și Candidatul în D-ale carnavalului, Spiridon și Rică Venturiano în O noapte furtunoasă, Brânzovenescu și Dandanache în O scrisoare pierdută, Coana Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea, Lefter Popescu în Două loturi, Costăchel Gudurău în Telegrame. Despre Caragiale, Birlic avea să spună: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoștință și pentru succesele actoricești pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata școală a măiestriei actoricești, personaje ale maeștrilor dramaturgiei noastre. Șapte roluri în cele patru comedii.”
Birlic era conștient: „Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului și a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creația lui nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate dând actorului un pic de acces la nemurire. (…) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supraviețui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă”…
Simțind că se apropie momentul plecării sale de pe scena vieții, Birlic a cerut impresarului Gaby Michăilescu să reia pentru public piesa de succes care l-a consacrat: „Birlic” (a fost și regizor). Alături de el, au jucat actori de mare renume: Silvia Dumitrescu-Timică, Alexandru Giugaru, Petre Ștefănescu-Goangă, N. Gărdescu, Vasilica Tastaman, Antonescu-Cărăbuș. Ultimul mare triumf al lui Birlic…
A trecut la cele veșnice din 14 februarie 1970 (București), fiind înmormântat în Cimitirul „Bellu”…
Filmografie
Bing Bang (1934)
Doamna de la etajul II (1937)
Viața învinge (1951)
Arendașul Român (1952)
Lanțul slăbiciunilor (1952)
Vizita (1952)
O scrisoare pierdută (1953) – Brânzovenescu
Directorul nostru (1955)
Două lozuri (1957) – Lefter Popescu
Doi vecini (1958)
D-ale carnavalului (1958) – Crăcănel
Băieții noștri (1959)
Telegrame (1959) – Costăchel Gudurău
Aproape de soare (1960)
Bădăranii (1960) – jupân Canciano
Drum nou (1961)
Post Restant (1961)
Doi băieți ca pâinea caldă (1962)
Pași spre lună (1963)
Lumina de iulie (1963)
Mofturi 1900 (1963)
Titanic vals (1964) – Spirache Necșulescu
Les fêtes galantes (Serbările galante) (1965)
Steaua fără nume (1965)
Corigența domnului profesor (1966)

Sursa: ro.wikipedia.org

 

Etichete:
Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași
Prim plan luni, 25 noiembrie 2024, 12:03

Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași

Premiile Naționale NEGRUZZI marchează 200 de ani neîntrerupți de familie culturală, civică, europeană. Premiile Naționale NEGRUZZI–200...

Premiile Naționale NEGRUZZI, Ediția a IX-a, la BCU Iași
Prezidenţiale2024/UPDATE USR anunţă că Elena Lasconi are un avans de câteva mii de voturi faţă de Marcel Ciolacu
Prim plan luni, 25 noiembrie 2024, 10:46

Prezidenţiale2024/UPDATE USR anunţă că Elena Lasconi are un avans de câteva mii de voturi faţă de Marcel Ciolacu

  UPDATE ora 9:00 – Preşedinta USR, Elena Lasconi, are un avans de câteva mii de voturi faţă de liderul PSD, Marcel Ciolacu, la...

Prezidenţiale2024/UPDATE USR anunţă că Elena Lasconi are un avans de câteva mii de voturi faţă de Marcel Ciolacu
(AUDIO) Politologul Lucian Dîrdală a comentat la Radio Iași rezultatul scrutinului de ieri și a explicat ascensiunea candidatului Călin Georgescu
Prim plan luni, 25 noiembrie 2024, 07:58

(AUDIO) Politologul Lucian Dîrdală a comentat la Radio Iași rezultatul scrutinului de ieri și a explicat ascensiunea candidatului Călin Georgescu

Presa internațională se declară consternată de rezultatul anticipat al alegerilor prezidențiale din România. Un candidat de extremă-dreapta,...

(AUDIO) Politologul Lucian Dîrdală a comentat la Radio Iași rezultatul scrutinului de ieri și a explicat ascensiunea candidatului Călin Georgescu
Exit-poll AVANGARDE – CIRA: Marcel Ciolacu – 25%; Elena Lasconi – 18%; Călin Georgescu – 16%
Prim plan duminică, 24 noiembrie 2024, 21:23

Exit-poll AVANGARDE – CIRA: Marcel Ciolacu – 25%; Elena Lasconi – 18%; Călin Georgescu – 16%

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a obţinut, la primul tur de scrutin de duminică, 25% din voturi, Elena Lasconi,...

Exit-poll AVANGARDE – CIRA: Marcel Ciolacu – 25%; Elena Lasconi – 18%; Călin Georgescu – 16%
Prim plan duminică, 24 noiembrie 2024, 07:27

Prezidenţiale2024/Vot în țară; alegătorii, aşteptaţi la urne în cele aproape 19.000 de secţii

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii, care s-au deschis la ora 7,00 în ţară,...

Prezidenţiale2024/Vot în țară; alegătorii, aşteptaţi la urne în cele aproape 19.000 de secţii
Prim plan duminică, 24 noiembrie 2024, 06:38

Prezidenţiale2024/Ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ – aplicată pe un singur candidat; când un vot e valabil exprimat sau nul

Alegătorii care se prezintă la urne, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, trebuie să pună ştampila pe unul dintre cei 14 candidaţi...

Prezidenţiale2024/Ştampila cu menţiunea ‘VOTAT’ – aplicată pe un singur candidat; când un vot e valabil exprimat sau nul
Prim plan sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 23:34

Gabriel Cotabiță s-a stins din viata sîmbătă, 23 noiembrie 2024 – Interviu cu Horia Moculescu

Gabriel Cotabiță s-a stins din viata sîmbătă, 23 noiembrie 2024. Resprezentant al unei generații de artisti extrem de talentați, Gabriel...

Gabriel Cotabiță s-a stins din viata sîmbătă, 23 noiembrie 2024 – Interviu cu Horia Moculescu
Prim plan sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 12:07

(INTERVIU) Lukas Aubin, Institut de Relations Internationales et Stratégiques: „dacă Donald Trump decide să nu mai sprijine Ucraina, Uniunea Europeană nu va mai putea susține Ucraina nici ea.”

Lucian Bălănuță: Pentru început, vreau să vă întreb, având în vedere preocuparea dumneavoastră de cercetare legată de utilizarea...

(INTERVIU) Lukas Aubin, Institut de Relations Internationales et Stratégiques: „dacă Donald Trump decide să nu mai sprijine Ucraina, Uniunea Europeană nu va mai putea susține Ucraina nici ea.”