Președintele Iohannis îi solicită premierului abrogarea OUG privind Codurile penale
Publicat de , 1 februarie 2017, 14:27
Președintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri premierului Sorin Grindeanu o scrisoare prin care îi cere abrogarea OUG privind modificarea Codurilor penale, anunță Administrația Prezidențială.
„Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuție însăși necesitatea acestui demers, reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ce conferă acestei autorități, în calitatea sa de garant al independenței justiției, competența de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorității judecătorești, observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanței de urgență menționate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat, văzând că acest act normativ a fost adoptat și cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar, luând în considerare efectele profund negative pe care aceasta Ordonanță de urgență le produce asupra funcționării statului de drept și, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupției și asigurării integrității funcției publice, vă solicit abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală„, se arată în scrisoarea șefului statului transmisă, miercuri, premierului Sorin Grindeanu.
Președintele Iohannis amintește în scrisoare că marți Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, act normativ publicat în Monitorul Oficial miercuri.
(agerpres/ FOTO evz.ro)