Aviz favorabil pentru bugetul SRR
Publicat de , 3 februarie 2017, 13:47 / actualizat: 3 februarie 2017, 15:35
Comisiile reunite de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, au avizat astăzi favorabil cu 16 voturi pentru şi 2 voturi împotrivă bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune.
În cadrul discuţiilor, preşedintele director general, Ovidiu Miculescu, a cerut sprijinul membrilor comisiei pentru clarificarea legislativă a modului de funcţionare a Radioului public, precizând , totodată, că bugetul alocat de 383 de milioane lei anul acesta este mai mic decât cel solicitat.
Ovidiu Miculescu a explicat că până în acest an Societatea Română de Radiodifuziune a fost tratată din punct de vedere al evidenţelor contabile ca un operator economic, şi nu ca instituţie publică.
În opinia sa, este important ca această instituţie să rămână în continuare ancorată pe Legea nr. 41, legea sa de funcţionare.
Ovidiu Miculescu a susţinut în faţa membrilor comisiilor parlamentare de cultură reunite că Radioul public este o instituţie de performanţă şi eficienţă, care si-a îndeplinit mereu cu succes misiunea sa publică, susţine permanent evenimente şi proiecte editoriale şi culturale importante atăt în ţară, cât şi în străinătate şi care a ştiut de-a lungul timpului să îşi gestioneze foarte bine fondurile.
Tot astăzi, a fost avizat favorabil cu 15 voturi şi bugetul Televiziunii Publice.
(rador/ FOTO )