Pompierii ISU Suceava acţionează cu material exploziv pentru detonarea blocurilor de gheaţă pe Bistriţa
Publicat de , 6 februarie 2017, 16:02
Apa a fost evacuată din toate locuințele afectate de inundații din Vatra Dornei. Pompierii militari suceveni au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei.
De asemenea, echipele de pirotehnişti au continuat şi astăzi să intervină cu material exploziv asupra podului de gheaţă de pe râul Bistriţa, în zonele Chilia şi Dorna Arini. Echipe de la Bacău și Neamț s-au deplasat la Suceava pentru a ajuta la aceste acțiuni.
În ultimele două zile, pirotehniştii au folosit peste 100 de kilograme de material exploziv pentru distrugerea aglomerărilor de gheaţă. În prezent, tendinţa debitului apei este în scădere, dar lucrătorii ISU Suceava monitorizează situaţia şi vor continua să acţioneze prin detonarea gheţurilor, dacă situaţia o va impune.
Reamintim că inundaţiile s-au produs din cauza creşterii rapide a debitelor în bazinele râurilor Dorna şi Bistriţa, pe fondul temperaturilor ridicate care au favorizat topirea zăpezilor de pe versanţi şi a gheţurilor din albii. (Radio Iasi/FOTO arhiva citynews.ro)