Așezări pe harta Basarabiei: Butuceni…
Publicat de nicolaetomescu, 9 februarie 2017, 09:07
Prima și cea mai grea condiție? Să ajungi la Chișinău… De acolo mergi încă 50 de km, cu mașina… Ce te așteaptă?
Pensiunea Butuceni… Locul ideal în care te contopești cu istoria, cultura, tradiția, în care te relaxezi într-un mediu ecologic și în care participi în activitățile țărănești… Case tradiționale, autentice (amenajate[1] în stil rustic), într-o zonă în care te poți împăca până și cu tine însuți/însăți… Un fel de definiție a pitorescului, care impresionează prin ineditul elementelor componente, aspect, formă, colorit… Deșteptarea la cântatul cocoșilor, micul dejun tradițional (servit în oale din lut), iar, când se apropie întunericul, preparate din ingrediente naturale[2]… Mai presus de toate, obieceiuri și tradiții (cum trebuie trăită, nu povestită, viața la stână, cum se potcovește – în plus, dacă dorești, te plimbi cu căruța trasă de boi, măgari, cai, cum se mulge vaca, cum se face brânza, cum se frământă pâinea sau se prepară zacusca, dulcețurile, compoturile)… „Pensiunea Butuceni primește tot mai mulți turiști. Lumea ne descoperă, a auzit și s-a convins că este bine la noi. Ne străduim să păstrăm modul tradiţional de a fi și de a ne comporta”, susține Anatol Butnaru (nominalizat, în 2014, de Revista „VIP Magazin”, printre cele 100 de personalități din Republica Moldova). Printre altele, directorul pensiunii agroturistice și-a dorit să pună „la dispoziția turiștilor, a localnicilor din satul Butuceni, un transport ecologic, care să păstreze liniștea, să nu bruscheze frumusețea naturii, să devină o nouă atracție pentru străini; după mai multe discuții cu reprezentanți ai Ministerului Culturii, a fost aprobat un proiect care prevede punerea pe rută a unor trăsuri trase de boi și de cai (la intrarea în sat, există obligația să fie construite mai multe parcări autorizate pentru mașinile turiștilor)”…
*
*
Lângă satul Butuceni, la 15 km depărtare de localitatea Orhei, amplasată pe un promontoriu de pe malul drept, stâncos şi abrupt, al râului Răut[3], Mănăstirea rupestră nu vorbește doar în piatră și în rugăciune, ci și despre alte împrejurări, clipe de istorie, prilejuri, situații…
De aici se văd urmele oraşului pe care Dimitrie Cantemir l-a notat[4] în Descrierea Moldovei. Valuri, resturi de cărămidă, piatră, moloz, conturul unei biserici având un cimitir în jurul său[5], iar, pe malul opus cetăţii, în stâncile dinspre miazăzi, ferestre şi uşa bisericii din Butuceni…
În vechime, pentru a pătrunde în locul destinat celebrării cultului creștin, trebuia să treci râul şi să urci pe trepte de piatră[6], până către mijlocul malului stâncos; intrarea dinspre dreapta veghea o galerie (aproape) rotundă[7], săpată în stâncă și formată dintr-o sală în jurul căreia erau adăpostite 11 grote[8], despărţite printr-un zid natural; din galerie[9] se cuvin urcate câteva trepte, pe un coridor îngust spre stânga, şi te întâlnești cu biserica săpată, la rându-i, în piatră; ușa care duce pe o terasă şi către trei ferestre, deschide priveliștea, cu orizont larg, văzută de departe și de la înălțime, asupra Răutului (care şerpuieşte jos), asupra fostei cetăţi…
Biserica (părăsită în zilele noastre), măsurată pe lungime cu vreo zece pași mari, este împărţită[10] în trei, boltită[11] totodată; din ea, o galerie duce spre punctul cardinal opus nordului; galeria[12] presupune un urcuș domol și se termină cu o intrare îngustă, pe partea opusă a coamei stâncoase (iese la o nouă cotitură a Răutului, unde începe satul Butuceni). Deasupra așa-numitului gârlici se înalţă o clopotniţă, zidită în secolul al XIX-lea. Biserica din Butuceni nu figurează[13] în catagrafia bisericilor din anii 1812-1813; faptul alimentează, în mod paradoxal, legenda[14] potrivit căreia biserica din Butuceni, cu mănăstire cu tot, a fost părăsită (într-o perioadă neprecizată) de călugări. Scările dinspre Răut s-au dărâmat, astfel că nimeni nu putea pătrunde în biserică. Prin anul 1820, locuitorii satului, având nevoie de biserică, au săpat în stâncă un coridor dinspre așezarea natală şi au întrat în biserică, găsind doar o evanghelie pe masa din altar[15].
În apropierea bisericii[16] se găseşte rândul de grote (cu succesiune observabilă), dovadă vie a existenței unei mănăstiri, aflată în legătură cu cetatea; o parte este astupată de blocuri de piatră căzute de pe „înălțime”, o parte dezvăluie paturi de piatră în mici caverne (asemănătoare celor întâlnite la biserica din Butuceni)[17]…
[1] Gospodării țărănești cu animale și păsări, cu beciuri doldora de produse locale și vinuri, cu bucătării/cuptoare tradiționale cu lemne, restaurante, terase rustice acoperite sau sub cerul liber, foișoare în grădină, piscine în aer liber, jacuzzi, saună, zonă de agrement, sală pentru petreceri, conferințe și seminarii, echipamente de tenis de masă, zone confortabile de relaxare decorate cu obiecte tradiționale de artă și meșteșugărit, parcare gratuită…
[2] Sarmale, ardei copți, friptură, mămăligă, brânză de oi, murături, zeamă (ciorbă) cu tăieței de casă, borș roșu, tocăniță, plăcintă cu brânză, varză și cartofi, pâine și prăjituri de casă… Mâncarea este bio, alimentele nu provin din alte surse decât din fermă (cultivate în grădina proprie), turiștii consumă produse proaspete din carne, lactate, ouă, legume, fructe; doar produse naturale, preparate la cuptor sau la soba cu lemne…
[3] Pe măsură ce se apropie de Nistru, malul stâncos al Răutului devine atât de înalt şi abrupt, încât, pe distanţe mari, pare imposibil să-l coborî sau să îl urci. Se spune că în câteva locuri Nistrul nu îngăduie picior de om. În apropiere de Trebujeni, cursul râului se încolăceşte de o asemenea manieră încât formează o peninsulă rotundă, prinsă numai cu o făşie îngustă de pământ de restul terenului; malul este lin, cu o uşoară urcare spre limba de pământ, care o leagă de împrejurimi; în general, nivelul respectivei porţiuni de pământ este situat mai jos decât nivelul terenului din jurul râului. Malul stâng al Răutului, adică malul opus, este atât de stâncos şi de abrupt, încât formează un zid de apărare naturală, în forma de semicerc…
[4] De fapt, o notiţă cu privire la „(…)ruinele unui târg vechiu, pe care locuitorii îl numesc Orhei Vechiu. De pe situaţia lui se vede că răspunde lui Petrodava, din vechia Dacie”… Cantemir plasează așezarea „pe malul de apus al lacului, în pădurile dimprejur”, lacul se găseşte nu departe de „târgul Orhei spre răsărit”, unde este şi „o insulă frumoasă” (Dimitrie Cantemir Descrierea Moldovei). Se strecoară, totuși, confuzia în ceea ce priveşte situaţia geografică a vechiului târg; cu sau fără îndoială, autorul a avut în vedere localitatea numită „Peştera” de pe malul Răutului, lângă satul Trebujeni, la o distanţă de circa 15 km – dinspre Orheiul de astăzi spre răsărit, unde se văd urmele unei cetăţi (în legătură cu aceasta cetate a fost şi biserica veche din comuna Butuceni)…
[5] Câteva pietre ale cimitirului au gravate crucea, de unde ipoteza (doar ipoteza) potrivit căreia așezarea s-ar suprapune Petrodavei, mai târziu poate chiar Orheiului Vechi…
[6] Aduse, astăzi, în stadiul de ruină…
[7] Înălţimea de 1,3-1,4 metri…
[8] Fiecare grotă are o suprafață de 4 până la5 metri pătraţi…
[9] Pereţii galeriei sunt afumaţi; au gravate cruci (în câteva locuri); evident că au fost, cândva, chilii, unde stăteau călugării…
[10] Altarul (cu o grotă minusculă), corul şi nartexul. Altarul se desparte de cor printr-o catapeteasmă (iconostas, peretele despărţitor între altar şi restul bisericii) de lemn, iar corul de nartex prîntr-o icoană mare în postament (aşezată în mijlocul bisericii) şi rame. Din bolta de stâncă se vede că, pe vremuri, s-ar fi prelins picături de apă, adunate într-un vas dinaintea icoanei…
[11] Stânca a fost tăiată, dându-se tavanului forma de boltă…
[12] Îngustă de 1,5 metri şi cu o lungime de 20 de metri…
[13] Nu este consemnată niciun fel de dată în privința zidirii…
[14] Care ar fi „confirmată” şi prin cronica bisericii…
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=_cN4Qlxrjt4[/youtube]
[15] S-au păstrat câteva icoane cu inscripţii din secolul al XVIII-lea, eventual al XVII-lea (potrivit unor opinii): „POCĂIŢI-VĂ, POCĂIŢI-VĂ CĂ S-AU APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU. CĂ IATĂ POMUL ŞI SĂCUREA LA RĂDĂCINA LUI ZACI”; icoanele sunt pictate pe lemn şi pe pânză (ultimele demonstrează influenţa şcoalei italiene). Nu s-au păstrat cărţi şi alte obiecte bisericeşti…
[16] La 1-1,5 km, mai sus, pe Răut, în faţa aceleiaşi cetăţi…
[17] La o întrare este întâlnită inscripţia: „IEROMONAH PAISIE”… Cea mai mare grotă a fost, de fapt, biserică, în forma celei de la Butuceni (cea mai puțin înaltăşi mai săracă în privința dimensiunii); deasupra întrării citim numele ziditorului (în slavonă): „ACEASTĂ MĂNĂSTIRE A FĂCUT-O ROBUL LUI DUMNEZEU BOSII PÂRCĂLABUL ORHEIULUI CU SOŢIA ŞI COPIII SĂI ÎN CINSTEA DOMNULUI DUMNEZEU PENTRU IERTAREA PĂCATELOR SALE SELEVEASTR ANUL 7183 (1675)”/unii arheologi se întreabă dacă Orheiul de pe vremea lui Cantemir se găsea acolo unde este astăzi, dacă prin anul 1675 putea să desemneze localitatea Peştera sau dacă aici avem de-a face cu altă așezare, cu care mănăstirea se găsea în legătură… Pe stânca din afara bisericii mai pot fi citite alte inscripţii şterse de vreme (tot în slavonă): „POMENEŞTE DOAMNE SUFLETELE ROBILOR LUI DUMNEZEU CHIRIAC CU SOŢIA, ROBUL LUI DUMNEZEU TODER CRĂŞĂN”; „POMENEŞTE DOAMNE… IEROMONAH VASILIE IGUMEN ŞI FIUL LUI IEREUL… DELA”; … O inscripţie, cu greu lizibilă, în limba altui episod (mai puțin slav): „ACEST ZAPIS ESTE A LUI VASILE ADEESCUL ŞI CU RĂZĂŞII RAŢĂLEC(?) ÎN ZILELE LUI CONSTANTIN VODĂ DUCA ÎN IVANCE ŞI AU FOST STEŢ HATMAN LA UCRAINA ŞI NOI AM ERNAT ATUNCE AICI LETO 7198 (1690) NOIABRI 20”… Mănăstirea, zidită de Bosie, pârcălabul Orheiului, condusă într-o vreme de un egumen – pe numele său Vasilie, de un fiu al acestuia, a adăpostit (într-o iarnă, imediat după 1681), atunci când Constantin Duca era în Ucraina, pe Adeeacul cu răzăşii lui („cazaci moldoveni”); mănăstirea exista şi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (la începutul secolului al XIX-lea, comuna Trebujeni, de lângă Peştera, aparţinea mănăstirii Golia/nu știu dacă acest fapt este în legătură cu mănăstirile dispărute). La întrarea în biserică s-a păstrat, în stâncă, locul unei icoane, zugrăvită pe piatră cu vopsea roşie şi verde; aici este menționat anul 1772 (pare-se că mănăstirea lui Bosie a funcționat mai bine de o sută de ani, neînțelegându-se prin ce împrejurări s-a desfiinţat, ce rol a jucat în viaţa ţinuturilor de lângă Nistru). Presupunerile unor cercetători vor să facă din mănăstirea pârcălabului de Orhei o mănăstire ucraineană. În contrapartidă, la un kilometru, către apus de clopotniţa bisericii din Butuceni, pe o limbă de pământ scăldată de apele Răutului, se găseşte o lespede de mărmânt pe care a fost gravat în anul 1628: „AICE… FECIORII ATĂLUI… IORDACHI GUGUŢENC[u] NEPOTU LUI DUMITRAŞCU PORTĂRESCUL biv LOGOFET 1628 (?)”…
