Fotbal în sală: CSMS Iaşi – FK Od.Secuiesc se joacă luni
Publicat de liviusuceveanu, 9 februarie 2017, 13:03 / actualizat: 9 februarie 2017, 15:07
Naționala de fotbal în sală a României a fost învinsă de formația Cehiei cu scorul de 4-2 (0-0), în deplasare, într-un meci amical. Pentru selecţionata condusă de Robert Lupu înscriind Cristian Matei (27) și Laszlo Szocs (36).
A doua partidă dintre Cehia și România se dispută astă seară, de la ora 20.
Cele două echipe au jucat o ”dublă” la Deva, în luna decembrie, când și-au împărțit victoriile, 9-3 pentru cehi în primul meci și 7-0 pentru tricolori în al doilea.
România va fi gazda meciurilor Grupei a 4-a din faza secundă a preliminariilor pentru EURO 2018, în luna aprilie, la Călărași. Naţionala tricoloră va avea ca adversare formaţiile Portugaliei, Finlandei și Letoniei, la turneul final de anul viitor urmând să se califice direct câștigătoarele celor șapte grupe. Ocupantele locurilor secunde și echipa situată pe cel mai bun loc 3 participă la un baraj (tur-retur), în urma căruia câștigătoarele vor merge şi ele la EURO 2018.
Şi rămânem tot la fotbalul în sală, care luni le propune ieşenilor un spectacol de calitate, între echipa locală CSMS şi FC Od.Secuiesc, una dintre fruntaşele clasamentului, cu începere de la ora 19, în etapa a 18-a a Ligii I.
(Agerpres/FOTO AS Magna.Info)