„Ziua Europeană dedicată Victimelor Criminalităţii” (European Day for Victims of Crime)
Publicat de , 22 februarie 2017, 11:36
Cu ocazia ” Zilei europene a victimelor criminalității”, care este marcată pe 22 februarie, Comisia Europeană ia măsuri pentru a se asigura că victimele criminalității își pot exercita în practică drepturile conferite de legislația UE. Noile norme privind drepturile minime ale victimelor în cadrul UE (Directiva 2012/29/UE ), care constituie un pas hotărâtor, au fost adoptate la 25 octombrie 2012. Directiva garantează drepturi minime pentru victime oriunde s-ar afla în UE, inclusiv un nivel adecvat de asistență, de informare și de protecție (IP/12/1066). Până la 16 noiembrie 2015, statele membre ale UE trebuie să transpună dispozițiile UE în dreptul lor intern, iar astăzi Comisia publică orientări care să asiste acest proces. Orientările, care au fost elaborate de Direcția Generală Justiție a Comisiei împreună cu organizații de sprijinire a victimelor și autorități naționale, clarifică dispozițiile Directivei privind drepturile victimelor, astfel încât drepturile pe care aceasta le conferă să devină o realitate pretutindeni în UE.
Instituirea unor norme minimale în sprijinul victimelor face parte din obiectivul mai larg al UE de a construi un spațiu european de justiție, astfel încât cetățenii să se poată baza pe un set de drepturi fundamentale și să poată avea încredere în sistemul de justiție, oriunde s-ar afla în UE. Pentru a contribui la protejarea victimelor violenței împotriva oricăror alte prejudicii care le-ar putea fi cauzate de autorul actului de violență, în iunie 2013 a fost adoptat un Regulament privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă (IP/13/510).
Directiva UE privind instituirea unor norme minime pentru victime va garanta că pe tot teritoriul UE:
victimele sunt tratate cu respect, iar poliția, procurorii și judecătorii beneficiază de pregătirea necesară pentru a le trata în mod corespunzător;
victimele primesc informații cu privire la drepturile de care beneficiază și la propriul caz într-o formă pe care o pot înțelege;
toate statele membre dispun de servicii de sprijinire a victimelor;
victimele pot participa la procedurile judiciare, dacă doresc aceasta, și sunt sprijinite să participe la proces;
victimele vulnerabile – precum copiii, victimele violurilor sau persoanele cu handicap – sunt identificate și protejate în mod corespunzător;
victimele beneficiază de protecție pe durata investigațiilor desfășurate de poliție și în timpul proceselor.