Palatul Roznovanu din Iași
Publicat de nicolaetomescu, 16 octombrie 2017, 09:42
Articolul de față trebuia să aibă drept completare un film documentar… Existau dorința, gândul de a face, proiectul, planul, adresa (prin care ne-am îndreptat către instituție și către om):
În 2 martie a.c., domnul Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Iași, m-a contactat telefonic și mi-a propus să ne vedem a doua zi „pentru interviul cu domnul Chirica”; plin de deferență, i-am spus… 1. că starea mea gripală ar putea să se extindă asupra altora, având urmări neplăcute… 2. că sunt interesat, în măsură covârșitoare, de Palatul Roznovanu (competența se referă la capacitatea cuiva de a se pronunța asupra unei chestiuni, pe baza cunoașterii acesteia, iar aducerea primarului în fața camerei de luat vederi mi se părea un aspect derivat/ramificat din traseul principal; într-adevăr, cabinetul domnului Mihai Chirica desemnează încăpărea în care a pășit Regele Ferdinand)… Am convenit să comunicăm luni 6 martie 2017 (prin intermediul SMS); textul meu (ora 9:09) – „Buna dimineata! In sensul celor discutate joi 2 martie, va rog să programam filmarile in Palatul Roznovanu. Pot sa va ofer spre lectura si scenariul conceput de mine (mi-ar trebui o adresa de e-mail)” a fost onorat cu mesajul prompt (ora 9:11) al domnului Buraga „Buna dimineata! Pe …”; după ora 9:24, după ce (la 9:19) trimisesem prin e-mail „scenariul promis”, au urmat 7 luni de tăcere din partea reprezentanților Primăriei Iași… Să fi devenit Palatul Roznovanu, pentru jurnalistul Nicolae Tomescu/Redactor Șef Radio Iași, „palatul interzis”?
*
„În ochii ieșenilor, palatul Roznovanu evocă nu doar vechea aristocrație, ci și spiritul ei.”
(Eugen Herovanu/1975, p. 56)
Desigur, avem în „capitala Moldovei” clădiri cu titulatura revendicată, unele respectându-şi blazonul (în sensul propriu, de bază sau secundar): Palatul Culturii, Palatul „copiilor”, Palatul Beldiman…
Palatul Roznovanu păstrează, însă, o aură romantică. Primul și, poate, cel mai grandios, mai încărcat de istorie palat al orașului Iași, reședința familiei Rosetti-Roznovanu[1] a fost construită la dorința lui Iordache Roznovanu[2]; soția acestuia[3] a deschis, larg, porțile palatului. Inaugurat, cu mare fast[4], la 23 aprilie 1832, reprezenta cea mai atractivă clădire din oraș. Situat pe vechea „Uliţă Mare”, peste drum de Mitropolie, a încântat odinioară şi încântă, deopotrivă, în zilele noastre[5]. Singurul palat civil din capitala Moldovei (de la acea vreme), ridicat după planul arhitectului Johan Freiwald[6], arăta ca un muzeu, cu picturi şi mătase colorată pe toţi pereţii laterali, pe tavane[7], cu balustradele aurite şi foarte multe lucruri de preţ; păzită, la intrare, de statuile lui Apollo şi ale Dianei, avea odăile (zugrăvite de Ludovic Stavschi) decorate cu mobilă veche. Înaltă şi luminoasă, în stil neo-clasic, clădirea fusese înconjurată cândva de ziduri laterale impunătoare. Holurile sunt vizibile și astăzi: mari, impunătoare, saloane înalte, cu lespezi de marmură elegante, amenajări confortabile şi instalaţii moderne care au fost proiectate încă din trecut[8]. Picturile ce reprezentau chipul lui Nicolae Rossetti-Roznovanu şi al Marghioliţei[9] (capabilă și dispusă pentru organizarea a numeroase baluri[10] sau opere plătite cu bani grei artistului vienez Winterhalter) erau expuse pe pereţi.
Dincolo de faptul că petrecerile cu dans date de Marghiolița erau renumite în regiune[11], monarhii României, celebrităţile artistice ale altor vremuri, înaltele feţe bisericeşti, Patriarhul Constantinopolului, preşedinţii României democratice, toți aceștia știau/știu ce înseamnă Palatul Roznovanu; aici ar fi concertat George Enescu și Haricleea Darclée, tot aici și-ar fi citit poeziile Mihai Eminescu… După 1866[12], în palat a locuit Regele Carol I cu soţia Elisabeta[13]. Se spune că, în 1788, s-ar fi așezat în Palat generalul rus Romanov şi, mai apoi, întreaga diplomaţie rusă, în perioada Regulamentului Organic (1829-1831)[14]. În 1891, Vasile Pogor a cumpărat palatul de la familia Roznovanu[15], clădirea (uşor modificată[16]) devenind sediul Primăriei. Cel mai vechi palat din Iaşiul voievodal a devenit, pe rând, Palatul princiar, Palatul regal de la Iaşi, Palatul Ferdinand, constituind, pentru o durată relativ scurtă, reședința familiei regale (Principele Ferdinand și Pricipesa Maria)[17]. Cabinetul primarului desemnează încăperea în care a păşit Regele Ferdinand. Pe timpul Primului Război Mondial, între 1916-1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor și al conducerii politice (refugiate de la București). În 1918, în actuala sală de ședințe a Consiliului Local, s-a întrunit Consiliul de Război al României. Palatul a cunoscut, din nou, strălucirea vieţii mondene de altădată în deceniile 2-4 ale secolului al XX-lea. Începând cu 1944, aici a funcţionat comitetul orăşenesc de partid, iar, din 1970, s-a restabilit sediul Primăriei Iaşi. Clădirea a fost restaurată, după ce incendiul din anul 1958 a distrus aproape complet etajul al doilea și mare parte din ornamentele de la primul nivel, unde pardoseala și coloanele de marmură conferă eleganță holului. Conducerea administrativă a orașului a revenit în sediul actual din anul 1969. De atunci, în fosta sală de bal a familiei Roznovanu au loc ședințele Consiliului Local (precum și diferite festivități).
[1] Potrivit istoricului Gheorghe Ghibănescu, pământul „care azi e ocupat de Palatul Roznovanu, până în strada Primăriei (astăzi I.C. Brătianu) şi în dos, până la Biserica Dancu, în dreptul Teatrului, era din vechiu al lui Simeon Moghilă Vodă (1606-1607) şi al cneagiei sale Marghita”/mama socrului său, Ion Movilă, cu a cărui fată, Ileana, era însurat/; dăruit, pe la 1620, lui Pană Vistiernicul (Surete şi Izvoade, IV), luat apoi de Gheorghe Hatmanul, fratele domnitorului Vasile Lupu (1634-1635), acesta şi-a făcut pivniţă şi case de piatră, spre colţul străzilor Primăriei (I.C. Brătianu de astăzi) şi Căpitan Păun (Agatha Bârsescu din zilele noastre). Înapoiat urmaşilor lui Pană de către noul domnitor, Gheorghe Duca, l-a cumpărat vornicul ţării de Jos, Miron Costin, care avea şi el casele „ceva mai jos, pe Uliţa Strâmbă”, spre Podul Vechi (Gh. Ghibănescu); după 10 luni de stăpânire, l-a vândut vistiernicului Ursache, ginerele hatmanului Gheorghe. Ajungând la familia vistiernicului Matei Cantacuzino, aceasta şi-a „construit pe el un palat de reşedinţă”. Zidirea a fost însă „risipită din temelii”, în timpul Războiului Ruso-Turc (1786-1788), când vistiernicul şi alţi boieri, înfricoşaţi de luptele continue dintre turci, austrieci şi ruşi, purtate în Moldova, au părăsit Moldova. Aşezarea a trecut în stăpânirea marelui logofăt (vistiernic, vornic, numit sfetnic în Divanul Cnejiei) Neculai Rosetti Roznovanu (Rosnovanu), stăpân al vreo 30 de moşii şi cu reşedinţa la Roznov (în actualul județ Neamț este amenajat Muzeul Gheorghe Ruset Roznovanu, cu exponate care îl privesc pe Iordache Ruset-Roznovanu, dar și pe urmașii acestuia). /Filmare/ La moartea acestuia, prin 1805, clădirea refăcută şi „deschisă tuturor oamenilor învăţaţi” a rămas fiului Iordache Roset Roznovanu (1764-1836), mare vistiernic în timpul Războiului Ruso-Turc dintre anii 1806-1812. Alexandru Cantacuzino, nepot direct al vistiernicului Matei Cantacuzino într-o scrisoare adresata lui Edgar Quinet, în 1856, îi relata vorbele mitropolitului Veniamin Costache, referitor la proprietatea familiei sale care „ocupa o mahala întreaga a orașului, pe ulița Mare, mai în față cu Mitropolia; acolo și în fundul unei minunate grădini se înălța locuința, mare zidire cu doua rânduri.” Aceste case ar fi fost cele mai frumoase din Moldova (Panopol: 2000, p. 39). Cedarea palatului familiei regale de către primărie urmărea apropierea familiei regale de Iasi. Se spera că, în fiecare ani, regele va locui câteva luni în capitala Moldovei, atenuând resentimentele încercate de moldoveni după Unirea din 1859.
[2] Descendent al uneia dintre cele mai bogate și influente familii boierești din Moldova, era un om cult (cunoștea franceză, germană și rusă), pasionat bibliofil. A întemeiat, pe domeniul său din localitatea Stînca, prima mare bibliotecă din Moldova (Biblioteca franceză și greco-latină – aduse de la Paris /1818); un an mai tîrziu, a fost întocmit catalogul vestite biblioteci. Dorind să pornească civilizarea „grabnică a patriei”, aflată în stare de „semibarbarie” faţă de „ţara luminilor” şi convins că numai prin şcoală această dorinţă se poate împlini (metoda lancasteriană ajutând la răspândirea învăţământului general, elementar), împreună cu mitropolitul Veniamin Costache şi pedagogul grec Cleobulos au deschis la Iaşi o şcoală publică (frecventată de aproape 100 elevi), cât şi o şcoală normală de pregătire a învăţătorilor/Scriind despre ele, într-o corespondenţă din 30 septembrie 1820, a arătat că le făcuse cunoscute şi Societăţii pentru instrucţiune elementară din Paris, sub egida căreia se desfăşura activitatea în Europa; o parte dintre tabelele şcolii a fost tradusă în limba „moldavă”, spre a fi folosită şi în alte oraşe şi sate din ţară, iar de la şcoala normală erau deja „ieşiţi mai mulţi profesori pentru diferite părţi ale Greciei”. Din cauza acestor activităţi şi a sprijinului acordat Eteriei pentru eliberarea Greciei de sub ocupaţia otomană, devenind şi membrul societăţii, reşedinţele familiei – de la Stânca Roznovanu şi din Iaşi, cu bibliotecile lor vestite, au fost distruse, în vara anului 1821, de ienicerii turci trimişi să-i urmărească pe luptătorii eterişti, ultima bătălie purtându-se la Sculeni (nu departe de Stânca şi de Iaşi). Murind vistiernicul, urmaşul său, al treilea Neculai (dezmierdat Nunuţă), a intrat în viaţa politică, s-a dorit domn şi a fost în fruntea mişcării antiunioniste. Deşi cam excentric, Neculai Rosetti Roznovanu, soţul Mariei Ghica (Marghioliţa), a fost un susţinător al învăţământului românesc, adept al curentului european „luminist”. Cu prilejul studiilor din Franţa şi Germania, a călătoriei întreprinse la Paris (1818), a asimilat ideile liberale şi i-a întâlnit pe iniţiatorii învăţămîntului monitorial, mutual sau „lancasterian”, la modă pe atunci în Europa Apuseană. A vizitat colegiile şi saloanele culturale, a cunoscut savanţi apuseni şi pe celebrul Marc Antoine Jullien, fost comisar al Instrucţiunii Publice în timpul dictaturii iacobiene, susţinător al emancipării popoarelor pe calea răspândirii „luminii” şi „precursor al ideilor de colaborare şi unitate a popoarelor”, editorul răspânditei publicaţii „Revue Encyclopédique”, la care s-a abonat şi tânărul boier ieşean, îndemnând şi pe domnitorul Nicolae Şuţu să-i urmeze exemplul, devenind corespondent pentru Moldova. Întors acasă, a luat iniţiativa de a tipări, pe cheltuiala sa, tabelele didactice necesare introducerii învăţământului monitorial în Moldova, dar şi în Grecia, astfel încât, prin aprilie 1819 s-au şi publicat, la Paris, Tabele pedagogice după metoda monitorială (lancasteriană).
Legat mai mult de Iaşi şi stabilindu-se oarecare ordine (după Războiul Ruso-Turc, 1806-1812), marele vistiernic al „Prinţipatului Moldovei” şi consilier de stat al Rusiei, Iordache (zis şi Gheorghe) Roznovanu a pornit „zidirea palaturilor” (astfel scria paharnicul Constantin Sion, în Arhondologia Moldovei), „peste drum de vechea Mitropolie, dărăpănată, a Anastasiei, soţia lui Duca Vodă”. S-a construit după planul arhitectului Gustave Freiwald, angajat şi la zidirea Mitropoliei; „Pristav al lucrării a fost Alecu Stere sau Steriade, de obârşie grec, iar vătaf al Curţii, aga Vasile Bosie”; inaugurarea s-a făcut cu o petrecere fastuoasă, de Sfântul Gheorghe (consemna gazeta „Albina românească”); interioarele au fost zugrăvite de pictorul Stavski, iar Paraclisul de pictorul Balomir; Palatul, cel mai impozant din Iași, avea holuri mari, saloane înalte, scări elegante cu multe influenţe din palatele occidentale văzute de Neculai Roznovanu, fiul lui Iordache (Gheorghe) Roznovanu, cu prilejul câtorva „voiajuri” şi instruiri prin apusul Europei – Paris – Londra – Viena (1818-1820), Berlin (noiembrie 1830); faţada a fost împodobită cu statuia Dianei şi cea a lui Apollo, la intrare vegheau „Minerva, Hercule, Atlanta şi Martie”…
[3] Iordache Roznovanu a avut trei căsnicii, prima cu Profira (Pulcheria) Balș, din legătura lor rezultând doi copii: Alexandru (1798-1853)/viitorul hatman, şi Neculai (1794-1858), urmaşul la vistierie, căruia i-a şi rămas palatul… A încetat din viață pe 16 februarie 1836, înmormântat fiind la Mitropolia din Iași…
[4] „În 1832, odată cu renovarea, Iordache Rosseti-Roznovanu a organizat de Sfântul Gheorghe, aşa cum se ocupa şi cu alte ocazii, o petrecere. Boierii veneau după-amiaza, în trăsuri trase de patru sau şase cai, alături de nevestele lor îmbrăcate în rochii bogate, lungi, cu blănuri. Iar bărbaţii purtau anterie, din mătase scumpă, pentru că fracurile abia apăruseră. Iordache a avut doi băieţi care au înzestrat palatul cu mobilă scumpă. Pe atunci existau policandri auriţi, iar balustrada scării largi, elegante, din interior era aurită. Familia era foarte bogată, influentă în toată Moldova. S-au păstrat doi îngeraşi pe care erau montate două lămpi; aceste lămpi luminează şi astăzi alături de zecile de policandri, toate încălţate cu becuri, creând o aură unică şi minunând vizitatorul” – sunt cuvintele lăsate nouă moștenire de regretatul Ion Mitican…
[5] Astăzi, în Salonul Oval au loc şedinţele Consiliului Local (sunt expuse tablourile tuturor aleşilor locali); balcoanele, arcadele, intrarea şi geamurile largi sunt luminate feeric, ca într-o lume de basm, stârnind curiozitatea şi aprecierea călătorului; ghidul care îndrumă vizitatorul şi îl invită prin locurile încărcate de istorie ale palatului primește întăriri de sărbători, atunci când vin trupe de actori, urători, coruri religioase, colindători…
[6] Cel care, peste câţiva ani, avea să proiecteze şi Catedrala Mitropolitană… Lucrările au fost continuate de fiul său, Gustave, care s-a ocupat, simultan, și de lucrările de la Mitropolie (Ion Mitican: 2002, p. 10)….
[7] Din păcate, nu s-au păstrat până astăzi…
[8] Asemănătoare celor din Occident… nu se mai păstrează, în majoritatea cazurilor; spre exemplu, un lanţ gros care atârna în piaţeta din faţă nu mai există, însă a rămas, în grădina din faţa palatului, o cişmea artistică poruncită de domnitorul Grigore Ghica; gangul din dreapta ducea către grădina palatului, iar cel din stânga – în curtea cu bucătării şi grajdul cailor…
[9] Vă reamintesc și faptul că Palatul din Ruginoasa a fost moștenit de logofătul Costache Sturdza, fiul lui Săndulache și văr al domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849). Logofătul s-a mutat la Iași, capitala Moldovei, unde avea în proprietate mai multe case, precum și unele moșii din împrejurimea orașului. Costache Sturdza a ascuns-o la Palatul de la Ruginoasa pe Marghiolița Ghika-Comănești, soția sa, în care înflorise o pasiune mistuitoare pentru boierul Nicolae Roznovanu; infidela s-a aflat în paza fiului cel mare al lui Costache, Săndulache Sturdza (purta numele bunicului). În fruntea unei trupe de arnăuți, Roznovanu s-a îndreptat către palat, i-a cumpărat pe paznicii lăsați acolo de boier, a pătruns în curte; un arnăut a pus capăt zilelor lui Săndulache Sturdza, înjunghiindu-l în inimă. Marghiolița a ajuns la Palatul Roznovanu din Stânca (demolat în zilele noastre), apoi cei doi au fugit în Bucovina și s-au căsătorit… Iată cum povestea Palatului Roznovanu nu este separată de imaginea vieții reale, în datele ei contradictorii, în conflicte puternice, într-un amestec de elemente tragice; unul dintre ele a fost strâns legat de un urmaş al celui care i-a fost cel dintâi proprietar. Repet, Nicolae Roznovanu s-a îndrăgostit de Maria Sturza, preaiubita nevastă a lui Costache Sturza, femeia cu care a fugit şi s-a căsătorit. Blestemul l-a urmărit şi i-a condamnat pe cei doi soţi la dispreţ şi izolare, în timp ce Palatul a rămas al nimănui; aşa se face că clădirea impregnată de stil, cu o mulţime de încăperi, cu tainiţă şi hrube adânci, era spartă şi cutreierată noaptea de hoţii ce căutau comori. O altă dramă a avut loc în iarna 1957-1958; atunci, la Palatul Roznovanu s-a iscat un incendiu, iar flăcările au mistuit etajul şi mansarda, precum şi celebrele policrandre aurite; totul a ars uşor, deoarece tavanul era din lemn lustruit…
[10] Salonul Marghioliţei, ocupat acum de Sala Ovală, era potrivit pentru serate la care participau şi până la 40 de perechi. Fiecare odaie era zugrăvită în altă vopsea, în special liliachiu şi verde, cu chenare roşii, iar pe fiecare tavan era înfăţişată câte o scenă mitologică, având în vedere originile greceşti şi preferinţele familiei Rosetti-Roznovanu…
[11] Cea mai frumoasă imagine a Palatului Roznovanu se referă, însă, la Sărbătorile de Iarnă. Pe vremuri, în Iaşi nu se foloseau brazi de Crăciun, pentru că oamenii respectau natura; doar familiile boiereşti umblate prin „franţuzime” şi prin Germania avea obiceiul împodobirii pomului de Crăciun; familia Roznovanu punea un brad mare în casă (încărcat cu daruri ) şi un altul, şi mai mare, în curtea din faţă. Pe atunci se găseau mai puţine jucării de pus sub brad, acestea erau făcute în special din lemn: păpuşi, arme, săbii; prin legea compensației, apăreau nenumărate dulciuri (turtă dulce, plăcinte poale-n brâu, pandişpan) sau tradiţionalele „învârtite” (aluat rotit, de mai multe ori, ca un colac, plin de zahăr şi nucă), „minciunelele” (bucăţi de aluat cu noduleţe, prăjite şi presărate cu zahăr pisat), desertul cu perje (prune) umplute cu miez de nucă şi coapte, cozonacii copţi de gospodine. În ceea ce priveşte băuturile, erau foarte apreciate oranjadele din portocale stoarse, dar, mai ales, mustul „tăiat” (oprit din fermentare odată cu venirea toamnei şi păstrat în beciuri reci, adânci, special pentru Crăciun). Vizitiii aşteptau în faţa Palatului, făceau un foc mare, la care se încălzeau, iar servitorii le aduceau, din când în când, câte o cofă mare cu vin fiert. În Palat erau invitaţi musafirii mai „importanţi”, cunoscuţii, dar se dădea atenţie şi copiilor sărmani, cărora li se așterneau afară bunătăţi. În seara de Crăciun, lumini scăldate în lacrimi de flăcări bucurau întreaga uliţă mare a Mitropoliei. Copii înfofoliţi în straie populare se strecurau printre săniile cu clopoţei, trase de câte trei-patru perechi de cai. Întreaga curte era luminată de ceaune umplute cu păcură – căreia i se dădea foc şi ardea încet, până dimineaţa. Cu ceaunele aprinse erau aşteptaţi colindătorii. Veneau păpuşarii și improvizau o mică scenetă; păpuşile lor imitau vocile unor personalităţi luate în derâdere. În Ajunul Crăciunului se umbla cu „Irozii”, o trupă interpreta sceneta prin care se vestea naşterea lui Isus şi era descrisă măsura luată de Irod Împărat de a ucide toţi pruncii. Boierul Iordache Roznovanu se aşeza în sală şi aştepta colindătorii, care erau primiţi şi poftiţi în salon. Conform tradiţiei, boierul împărţea colaci şi daruri urătorilor; de Ajun se venea cu „Steaua”, dar şi cu „Luceafărul”. Unii pocneau biciurile făcute din cânepă, în timp ce militarii trăgeau cu puşca, precum făceau și boierii care deţineau arme de vânătoare. Rosetti-Roznovanu ieşea în balcon şi se bucura ca toţi ceilalţi…
[12] În 1866, în faţa palatului s-a purtat o luptă aprigă între susţinătorii tânărului jurist Nicolae Rosetti-Roznovanu şi unităţi de armată, deoarece primul dorea să fie ales domn al Moldovei. „Roznovenii erau cheltuitori, ca să nu zic cartofori, de altfel era o boală a boierilor din acea vreme. Jucau cărţi toată noaptea, nu pe sume de ordinul sutelor de franci, ci pe mii de galbeni, pe pungi întregi. Şi aşa au pierdut numeroasele moşii pe care le aveau în tot judeţul Iaşi. Primarul Vasile Pogor a cumpărat casa, care era disponibilă, în 1892” (afirma Ion Mitican, cel care a studiat, îndeaproape, istoria palatului, publicând şi o carte pe tema respectivă)…
[13] Alexandru Cantacuzino, nepot direct al vistiernicului Matei Cantacuzino, într-o scrisoare adresata lui Edgar Quinet, în 1856, îi relata vorbele mitropolitului Veniamin Costache, referitor la proprietatea familiei sale care „ocupa o mahala întreaga a orașului, pe ulița Mare, mai în față cu Mitropolia; acolo și în fundul unei minunate grădini se înălța locuința, mare zidire cu două rânduri.” Aceste case ar fi fost cele mai frumoase din Moldova (Panopol: 2000, p. 39). Cedarea palatului familiei regale de către primărie urmărea apropierea familiei regale de Iași. Se trăgea speranța că, în fiecare an, regele va locui câteva luni în capitala Moldovei, atenuând resentimentele încercate de moldoveni după Unirea din 1859…
[14] De altfel, familia Roznovanu, susţinută de ruşi, a încercat fără succes, în 1866, să organizeze un complot ce urmărea urcarea în scaunul Moldovei a lui Nunuţă Roznovanu. Și fostul domnitor Mihail Sturdza, stabilit aici în 1858, 10 ani de la plecarea din ţară, a încercat să revină la putere…
[15] Se spune că a fost pierdut la cărţi (urmaşul familiei Roznovanu a devenit falit) şi… cumpărat de primarul Vasile Pogor; statuia acestuia tronează în faţa Palatului Roznovanu…
[16] Între 1893-1894, construcția a fost modificată , s-a adăugat un etaj, dar s-a desființat capela (deşi aflat peste drum de Catedrala Mitropolitană, Palatul Roznovanu avea propria capelă unde se ţineau slujbe de Crăciun şi Paşte; de sărbători, venea toată boierimea Moldovei, iar, după slujbă, toţi participanţii se retrăgeau în sufrageria de alături pentru masa tradiţională). Arhitectul francez Gottereau s-a ocupat de reamenajarea spaţiilor, schimbarea faţadelor şi ridicarea unui etaj-mansardă…
[17] Mihai I a trecut pragul Palatului Roznovanu după Revoluţia din 1989…
