Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc: Singurul drum de pământ, DN 24 C, nu poate să rămână în această stare
Publicat de Andreea Drilea, 2 martie 2017, 18:00
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat, joi, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, să găsească soluții urgente pentru aplicarea unui tratament bituminos pe drumul național DN 24 C, singurul drum național de pământ din județul Botoșani.
Cuc, care a efectuat, joi după-amiază, o vizită pe acest tronson de drum, consideră că soluția este una provizorie, absolut necesară până la finalizarea procedurilor de desemnare a unui constructor care să asfalteze DN 24 C, care face legătura între localitățile Manoleasa și Rădăuți Prut.
„Am discutat cu domnul director de la DRDP Iași căruia i-am cerut ca în cel mai scurt timp să găsească o soluție pentru aplicarea unui tratament bituminos pe toată porțiunea de drum național DN 24 C, ulterior urmând ca noi să demarăm procedura de achiziție pentru proiectare și execuție. Drumul nu poate rămâne în această stare. Aștept evaluarea și impactul bugetar pe care îl va avea, astfel încât să alocăm sumele necesare în vederea demarării lucrărilor de întreținere pe acest sector de drum”, a afirmat ministrul.
Răzvan Cuc a dat asigurări că procedurile de achiziție publică pentru desemnarea firmei care va efectua modernizarea DN 24 C se vor finaliza până la sfârșitul lunii august a acestui an.
„În momentul de față, studiul de fezabilitate al obiectivului de investiții ‘Modernizarea DN 24C’ este finalizat, dar asta nu înseamnă că poate fi scos la licitație și bugetat. Mai sunt câteva etape de parcurs, pentru ca acest lucru să fie finalizat, și anume elaborarea unei Hotărâri de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, astfel încât să putem prinde în buget acest obiectiv de investiții. Ulterior, vom scoate la licitație proiectarea și execuția acest tronson de drum național. Lucrul acesta, din estimările pe care le-am primit de la companie, se vor întâmpla în perioada sfârșitul lunii august”, a precizat Cuc.
Ministrul Transporturilor recunoaște că DN 24 C „este o rușine pentru România”, însă crede că o parte de vină pentru starea actuală a drumului revine Guvernului Cioloș, care nu a alocat în 2016 fonduri pentru conservarea lucrărilor efectuate în 2014 și 2015, pentru care au fost cheltuite peste trei milioane de lei.
Asfaltarea drumului de pământ DN 24 C ar costa bugetul de stat 109 milioane de lei.
Vizita ministrului are loc la patru zile după ce proprietarii de mașini din localitățile tranzitate de DN 24 C au protestat față de starea proastă a drumului.
(Agerpres/FOTO arhivă stiri.botosani.ro)