Purim 5777 (comentariu și VIDEO)
Publicat de nicolaetomescu, 10 martie 2017, 09:04
O poveste care a schimbat istoria, destinul poporului evreu, percepţia sa despre propria determinare…
Sărbătoarea inaugurală a primăverii, Purim[1], o sărbătoare evreiască de origine biblică/dar de instituţie rabinică[2], comentează evenimentele[3] povestite în Cartea lui Esther[4] – trăite de evrei ca eliberare miraculoasă dintr-un masacru imens, planificat împotriva lor de către Haman (sau Aman)[5].
Sărbătoarea de Purim este celebrată, în fiecare an, la data de 14 adar (care corespunde, în funcţie de ani, la mijlocul lunilor februarie sau martie în calendarul gregorian). Sursa primară a evenimentelor care au stat la originea sărbătorii de Purim este Esther Megillat (Ruloul lui Esther), ultima Carte a Bibliei evreieşti[6]. Potrivit acestei naraţiuni, pe care unii[7] o consideră îndoielnică din punct de vedere istoric, regele Assuerus s-a căsătorit cu Esther bat Avihail, o femeie tânără frumoasă care şi-a păstrat secretele originilor sale evreieşti (la sfaturile unchiului său, Mardoheu) și l-a salvat pe rege de un complot. Curând după episod, Haman, fiul lui Hamedata (agaggitul), a căpătat încrederea regelui. Indignat de faptul că Mardoheu nu se înclina în faţa lui, cât timp protocolul stabilit de rege prevedea o asemenea regulă, a publicat în numele suveranului şi cu acordul său un impozit regal imposibil de plătit, care îi viza pe iudei[8]; în caz de neplată, aceştia urmau să fie ucişi iar averile lor urmau să fie confiscate. Data de aplicare a legii a fost fixată, prin tragere la sorţi (puru în akkadiană), în ziua de 13 a a lunii a douăsprezecea/adar. La insistenţele lui Mardoheu, Esther l-a căutat pe rege (a cărui viaţă era în primejdie); ea l-a invitat şi pe Haman la un banchet, fără a-i dezvălui motivele. Tulburat, Assuerus a citit analele regale pentru a scăpa de insomnii şi a recunoscut datoria faţă de Mardoheu, l-a răsplătit cu onoruri în faţa lui Haman, profund dezamăgit. În timpul celui de-al doilea banchet, Esther şi-a dezvăluit identitatea evreiască şi complotul care îi viza pe ai săi. Haman sfârșește spânzurat chiar de instrumentul de execuție rezervat lui Mardoheu; evreii, în schimb, au primit învoirea de a se apăra împotriva atacatorilor; după o zi de lupte[9], evreii și-au manifestat bucuria, instituindu-se o sărbătoare pentru generaţii și generații. Adaugată inovaţiilor lui Mardoheu[10], în urma deciziei Marii Adunări (Mardoheu însuşi era membru), Cartea lui Esther devine una dintre cele de Ketuvim iar lectura sa, la Purim, considerată drept o practică perpetuă (conform Meguila 2b)[11]. De asemenea, s-a decis ca locuitorii (din toate oraşele fortificate[12]) să sărbătorească Purim la 15 adar, în amintirea Susei…
Ziua de Purim ar trebui să fie plină de bucurie, iar postul sau discursurile funebre ar trebui să fie interzise (ca expresie a durerii emoționale, manifestată prin tristețe, stare de abatere, neputința de a se mai bucura la evenimentele din viață, retragere din societate)[13]. Purim este sărbătorit pe 14 adar[14], de la un apus de soare la celălalt, în Pământul lui Israel ca şi în diaspora[15]. În timpul anilor bisecţi, sau a unei a doua luni de adar[16], Purim este celebrată în a 14-a zi a celei de-a doua luni. Zilele de 14 şi 15 adar din prima lună fac obiectul a câteva manifestări de bucurie, numite Purim Katan. Deşi această zi este numită Yom tov în Cartea lui Esther (9:19), nu are caracterul sfânt al Sabatului nici al altor sărbători biblice, se lucrează şi nu posedă un ritual de sacrificiu propriu (adică, în absenţa Templului, nu există un serviciu suplimentar de rugăciune[17]); cu toate acestea, activităţile profesionale şi, mai general, orice ar putea împiedica bucuria în această zi, sunt descurajate, sau chiar, în unele locuri, restricţionate (conform Choulhan Aroukh Oerah Hayim, 696); afişările publice de doliu sunt interzise, se recomandă purtarea hainelor cele mai bune de sărbătoare şi pregătirea mesei ca pentru Sabat. Întreprinsă pentru a publica miracolul, citirea Maguilei, dimineaţa şi seara, desemnează o obligaţie pentru toţi[18]. Având în vedere obiceiul puternic răspândit de a reacţiona zgomotos la orice menţionare a numelui de Haman, se agită o zuruitoare de Purim (în ebraică ra´han) de către persoana care citeşte Meguillah, marcând o pauză în aceste momente[19].
Se obişnuieşte ca sărbătoarea de Purim să se celebreze cu multă bucurie (în ebraică, poartă numele de Mishti vesimha) cu o zi înainte şi în ziua de 14 adar. De Purim se beau, în mod tradiţional, 4 pahare cu vin; practic, mulţi beau fără restricţii, doar este o sărbătoare a bucuriei (dar nu şi a pierderii de sine). Evreii trebuie să fie și caritabili, să le facă săracilor o viaţă ceva mai bună. Faptul de a mânca[20] şi de a bea pe săturate[21] dobândește o astfel de semnificație încât, în funcţie de unele autorităţi, are loc o a treia masă de Shabbat (atunci când Purim se desfășoară într-o duminică). Se obişnuieşte, în timpul sărbătorii de Purim, să se mănânce produse de patiserie triunghiulare umplute (tradiţional, cu mac şi marmeladă)[22].
Celebrările de Purim sunt similare cu celebrările solstiţiului de iarnă[23]. Se sărbătoreşte victoria noului an asupra celui vechi, prin alegerea unei regine de o zi, se distribuie daruri pentru săraci şi oamenii se angajează în diverse extravaganţe. De altfel, unii nu au văzut în Cartea lui Esther decât un pretext pentru a justifica adoptarea de practici neevreieşti[24]. În secolul al XV-lea au apărut baluri mascate[25], care au devenit manifestările cele mai caracteristice şi populare de Purim. Deşi Cartea lui Esther a fost adaptată, pentru scenă, de mai mulţi scriitori evrei, abia în secolul al XVIII-lea s-a dezvoltat, cu adevărat, Purimspielen[26]. În cea mai veselă sărbătoare a evreilor (toţi au voie să se distreze după pofta inimii, toți trag speranţa că istoria poate să-şi continue firul), balul mascat este o componentă importantă. Pornind de la măştile tradiţionale cu figurile Estherei, lui Ahashveros, lui Mordechai şi ale lui Haman, timpurile au diversificat măştile de Purim; astăzi, mai ales copiii şi adolescenţii se deghizează în orice personaj de Purim…
*
Joi 8 martie 2012, Comunitatea Evreilor din Iaşi a organizat la Teatrul „Luceafărul” festivitatea de Purim 5772 (Purim spiel) – eveniment la care Radio Iaşi a fost partener media unic. http://vechi.radioiasi.ro/video/play/purim-2012-2279
*
[1] În ebraică, Hag Purim – „Ziua Sorţii”…
[2] O sărbătoare milenară în care sorţii au fost de partea evreilor, aceştia fiind salvaţi. 13 adar: Postul Estherei, 14 adar Purim, 15 adar Shushan Purim – un şir de obiceiuri având la bază calendarul iudaic…
[3] Evenimentele relatate s-au petrecut în la Susa secolului al V-lea î.e.n. Haman, devenit „ministru” al lui Assuerus, a pregătit planul uciderii evreilor stabiliţi în Imperiul persan. El a dat un decret pentru exterminarea populaţiei evreieşti. Proiectul a fost dejucat de regina Esther şi de unchiul său Mardoheu (sau Mardekhai), fiul lui Jair din tribul lui Benjamin, unul din cele două triburi care a construit Regatul lui Iuda înainte de distrugerea sa de către babilonieni şi deportările elitei regatului către provinciile Imperiului persan; cei doi s-au întors împotriva lui Haman şi a familiei lui. Evreii i-au spânzurat pe Haman şi pe cei doi fii ai săi, cu acordul regelui Assureus…
[4] Meghillat sau Cartea Estherei – parte integrantă a Bibliei iudaice… Megillah se citeşte la sfârşitul Shabbatului, care precede sărbătoarea de Purim, ceea ce ar putea fi o reminiscenţă a vechii cutume de a citi de la începutul lunii adar până la data de 15 a acestei luni (conform Isidor Singer şu Luwig Blau). La practicile tradiţionale, consemnate în Cartea lui Esther şi programate de către Înţelepţii Mishnei, au fost adăugate diverse cutume, în special culinare cu hamantaschen şi fazuelos, cât şi manifestări de bucurie şi extravagante ca încurajarea la ebrietate, folosirea de pleznitori evocând numele de Haman sau mascarade inspirate din carnavalurile italiene…
[5] „Vizir” din Imperiul Persan din timpul domniei lui Assuerus (Xerxes I), „Marele Rege” persan, membru al dinastiei Achemenideilor care a domnit în Egipt în timpul dinastiei XXVII. În tradiţia evreiască, Haman este privit ca prototipul răului şi al antisemitismului. Conform Cărţii lui Esther, Haman, fiul lui Hamedata, descendend din Agag, un rege amalecit, reprezintă un duşman ereditar al poporului evreu…
[6] Care a fost canonizată, scrisă aproximativ în sec. V înainte de Christos…
[7] Conform cercetătorilor Emil Hirsch, John Dyneley Prince şi Solomon Schechter…
[8] Trăiau în cele 127 de provincii ale Imperiului Achaemenid (era concentrată qvasitotalitatea populaţiei evreieşti din epocă)…
[9] Două zile de lupte la Susa (fosta capitală a Imperiului elamit, cucerită de perși)…
[10] Devenit marele vizir al regelui, reformele sale au mai mult o natură socială decât religioasă: într-adevăr, nu a cerut servicii de rugăciune şi nici întoarcerea în Ţara lui Israel, în scopul de a face sacrificii sau de a sărbători cu fast, ci de a face schimb de pachete alimentare şi de a se îngădui donaţii generoase pentru săraci…
[11] Specialiştii Mismei au adăugat la această lectură a pasajului biblic descriind atacul asupra copiilor lui Israel (strămoşii iudeenilor) de către amalecitei (strămoşii lui Haman) în deşert (Exodul 17:8), de citit în ziua de Purim, şi lectura unui pasaj paralel (Deuteronom 25:17 – 18), la Shabbatul de dinainte de Purim (sonform Mishna, Meguila 3:4)…
Aceste legi, precum şi cele legate de lectura altor pasaje din Tora, regulile generale de citire a Torei şi cele privitoare la Targum (parafrază a textului biblic în limba locală a ţării, cel mai adesea iudeo-aramaică) fac obiectul tratatului Meguile din Misna. Înţelepţii învaţă, de asemenea, faptul că de la intrarea în luna adar trebuie să se manifeste bucuria (conform Mishna Taanit 4:1). Mai mult decât atât, o altă versiune a Cărţii lui Esther este compilată în primul secol şi încorporată în Septuaginta. Dar dincolo decât o simplă traducere a textului ebraic, este vorba despre o nouă naraţiune a evenimentelor, care comportă alte tradiţii (Assureus este identificat cu Artaxerxes, Haman nu mai este agaggit, ci macedonean etc.), un mesaj „religios” mai pronunţat (versiunea în limba greacă include o rugăciune către Dumnezeu, descrierea unui vis profetic al lui Mardoheu etc.) şi oferă detalii ale corespondenţei abia menţionate în Meguila (Megillah). Mai degrabă pe versiunea greacă, decât pe cea ebraică, sunt bazate versiunile coptă şi etiopiană, susţine George Lyions în Additions to Esther. Flavius Josephus, istoricul evreu romanizat din secolul I, preferă să folosească, în naraţiunea sa de fapte, versiunea ebraică – deşi nu pare să ignore versiunea greacă, întrucât îl identifică pe Assuerus cu Artaxerxes (conform William Whiston). Cât despre versiunea latină a lui Jerome, este o compilaţie din aceste două surse (G. Lyons). Cartea lui Esther face obiectul a mai multe interpretări şi aggadah (tradiţii orale, adesea minunate sau legendare), atât în Talmudul din Ierusalem cât şi în cel din Babilon, midrash Esther Rabba şi altele. În plus, faţă de numeroase îmbunătăţiri, este amintit cu insistenţă că seria de evenimente povestite în Cartea lui Esther, care se întinde pe o perioadă de nouă ani şi aparent fără legătură, nu este în realitate decât un plan divin deghizat. Chiar numele de Esther ar fi o aluzie la Dumnezeu care se ascunde şi al cărui nume nu este niciodată menţionat (Houllin 1396). În ebraică Hester panim, înseamnă „Învelirea feţei”. Această dezvăluire garantează sărbătorii de Purim un prestigiu imens şi atemporal: o tradiţie compară ziua de Purim cu cea a dării Torei pe muntele Sinai (Shabbat 88a); conform rabinilor, Cartea lui Esther va fi citită în continuare şi sărbătoarea de Purim observată în timpurile mesianice, în timp ce celelalte Cărţi vor fi uitate (Meguilla 5a). În plus, apar noi practici şi obiceiuri: rabinul Yehoshua ben Levi (sau Bar Kappara) face lectura Meguila (megillah) obligatoriu pentru femei, deoarece miracolul a fost realizat printr-o femeie; lectura trebuie să fie nu doar în ziua de 14 (sau de 15) adar, ci şi în ajunul acesteia din urmă (conform Meguilla 4a)…
[12] Dar, în scopul de a nu diminua statutul Ierusalimului, ale cărui ziduri sunt în ruine în epoca faptelor, se indică interpretarea potrivit căreia oraşele definite ca oraşe înconjurate de ziduri ar trebui să fi fost în timpul lui Iosua…
[13] În schimb, Rava spune că „trebuie să te parfumezi” (îmbeţi) de Purim, până nu mai poţi să distingi între „blestemat fie Haman” şi „binecuvântat fie Mordechai”; el aplică legea prin care îşi „ucide” oaspetele, pe rabinul Zeira, în timpul banchetului, înainte de a-l „învia” a doua zi; invitat în anul următor, rabinul Zeira refuză, menţionând că miracolele nu se produc încă o dată (Meguilla 7b). Într-un alt pasaj, sunt evocate jocurile de Purim (Sanhedrin 646)…
[14] Karaieteii, adepţii unui curent care recunoaşte autoritatea Bibliei ebraice, dar nu pe cea a Talmudului în materie de Lege evreiască, nu au cutume unificate în ceea ce priveşte Yemei Halurim („zilele vrăjilor”). În interpretarea fiecăruia au loc sau nu la aceeaşi dată ca cea din calendarul rabinic. Multe comunităţi karaite au sărbătorit Yemei Ha Purim prin posturi de două sau de 70 de zile în memoria persecuţiilor lui Haman (conform Kaufmann Kohler & Abraham Harkavy). Cu toate acestea, reguliele vechii comunităţi din Cairo par să fi fost sensibil similare cu cele ale vecinilor lor din Rabbat: au poreclit-o Eid Al-Maskharat („sărbătoarea mascaradei”) şi au confecţionat wedan himdn („urechile lui Haman”). De altfel, aveau regula de a aprinde lumânări în aceste zile şi le considerau propice pentru anunţurile de căsătorie (conform Murad el-Kodsi)…
[15] În oraşele care nu erau fortificate pe vremea lui Josua… Locuitorii oraşelor fortificate, inclusiv Ierusalim, sărbătoresc Purim de Susa, care are loc în ziua următoare. Această situaţie de naştere, în cazul în care Purim de Susa a avut loc în Shabbat, la Purim meshoulash („Purim tripartit”), unde festivităţile sunt repartizate pe trei zile…
[16] Zisă adar beth sau veader introdusă în calendar…
[17] Unii au obiceiul să preceadă sărbătoarea cu studiul Torei sau, cel puţin, cu câteva cuvinte… Liturghia de Purim se distinge de cea din zilele obişnuite prin Psalmul 22 recitat după citirea Megillah, deoarece conţine, conform rabinilor, numeroase aluzii la regina Esther în ceasul deznădejdii sale, atunci când se pregătea să apară în faţa regelui. Se adaugă, ca şi la Hanukka, o binecuvântare specială intitulată Al Hanissim, în scopul de a-l lăuda pe Dumnezeu pentru miracolele pe care le-a realizat în favoarea evreilor. Cu toate acestea, spre deosebire de Hanukkah, nu se recită Hallel căci aceste miracole nu au avut loc în Ţara lui Israel, nu se citeşte nici Tahanonun (serviciul de rugăciuni) (conform Siddur). Binecuvântarea Al Hanissim se intercalează în binecuvântarea de hoda´a („recunoaşterea maiestăţii divine”) din Amida (principala rugăciune a serviciilor de dimineaţă, de după – amiază şi de seară) şi în timpul Birkat HaMazon (binecuvântarea după mese). Îşi trage numele de la primele sale cuvinte al hanissim („Îţi mulţumim pentru miracole” şi este urmată de o naraţiune scurtă de Purim). În timpul serviciului de dimineaţă de Purim se face o lectură publică, din pasajul Vayavo Amalek (Exodul 17:8 – 16). Astfel este subliniat caracterul perpetuu al luptei dintre Israel şi Amalek. Această lectură este urmată de cea a Megillah…
[18] Bărbaţi şi femei… Preferabil de a se face în sinagogă şi recomandat de a aduce acolo copiii care nu au atins majoratul religios, cu condiţia ca ei să nu-şi deranjeze părinţii atunci când ascultă lectura; citirea se face într-o derulare a manuscrisului (şi nu într-o ediţie imprimată) ale cărui litere sunt întotdeauna lizibile…
[19] Regulă de a-l sufla pe Hadan este practicată de adversarii săi… Există un obicei de a arde o efigie cu Haman, în conformitate cu o ceremonie similară la Guy Fawkes Night (Noaptea Focurilor Bucuriei), apărută în secolul al V-lea. Se găseşte sub diverse variante în Babilon, în timpul erei Geonim, şi în Italia, unde efigia lui Haman este arsă după o procesiune jumătate solemnă burlească; la Frankfurt pe Main erau confecţionate case din ceară, care îl figurau pe Haman, pe soţia lui Zeresh, pe călău şi gărzile sale; casa, plasată pe o bimah (platformă de unde se conduce procesiunea), era arsă cu ocupanţii săi la începutul citirei Megillah… Aceste manifestări, în mod repetat descurajate sau interzise, au dispărut progresiv în secolul al XX-lea; nu au supravieţuit până în zilele noastre decât prin câteva grupe de Neutry Karta anti – sionişti înverşunaţi, care ard drapelul Israelului la Purim, sperând în căderea statului sionist, ai cărui conducători sunt consideraţi ca descendenţii lui Amalek…
[20] Trimiterea de pachete cu alimente (în ebraică Mishloah manot) poate fi făcută de orice persoană care a atins majoratul religios (12 ani pentru fete şi 13 pentru băieţi), inclusiv cele îndoliate. Pentru asta, trebuie să pregătească cel puţin două mese care să fie mâncate de o persoană, chiar în ziua de Purim (femeile trimit femeilor, bărbaţii bărbaţilor). Este prescris de a se face donaţii pentru persoanele nevoiaşe (în ebraică matanot laevyonim), cel puţin o donaţie pe lună; are prioritate faţă de mishloah manot, întrucât bucuria săracilor, conform tradiţiei, are o importanţă specială în faţa lui Dumnezeu. Ca şi manot mishloah, se referă la bărbaţi şi femei, la persoanele îndoliate şi chiar la săraci. Ar trebui să nu se facă nicio distincţie între ei şi orice persoană gata de a accepta darul să poată beneficia, inclusiv un non – evreu. Se obişnuieşte să se dea în seara citirii Megillah o sumă echivalentă cu de trei ori jumătate din unitatea monedei locale, în amintirea prescripţiei mahatsit hashegel, prevelată în adar pentru nevoile cultului în Templu. Deşi aceşti bani nu au o legătură imediată cu Purim, se redistribuie săracilor (deşi nu se achită prin asta matanot laevynonim). Atunci când, la 15 adar are loc un Shabbat, aceste daruri trebuie să fie realizate înainte de Sabat, în scopul de a permite săracilor să profite de ele…
[21] „Miracolul s-a efectuat prin intermediul vinului”, iată de ce această băutură ţine un loc privilegiat pe timpul sărbătorii. Decizia lui Raval de a se „parfuma”, până a nu mai putea distinge între „binecuvântat fie Mardoheu” şi „blestemat fie Haman”, a suscitat diverse interpretări printre autorităţile din Evul Mediu (şi ulterior): dacă Hatam Sofer şi alţii sunt partizanii unei aplicări literare a deciziei lui Raval, aşa cum este inclusă în codul lui Joseph Karo, Rem „a amendat” o poziţie din aceasta din urmă, reluând termenii lui Maimonide care explică faptul că se poate bea puţin mai mult înainte de a se merge la culcare, deoarece în această stare, există puţine riscuri pentru ca un individ să distingă între cele două fraze (conform Choulhan Aroukh Orah Hayim, 695). Alţii sugerează de a se bea în cantităţi rezonabile sau mai moderate (conform Beer HaGola), iar unii descurajează ebrietatea la persoanele sensibile pentru motive de etichetă…
[22] Din care există mai multe variante în întreaga lume evreiască: Hamantashen (în idiş, „Buzunarul lui Haman”) la ashkeenazi, fazuelos la sefarzi, urechia lui Haman în Italia etc. Totodată, se întâlnește, printre evreii originari din Europa de Est, un aliment diferit, servit în supă, cu ficat de pui sau carne, numit Kreplach şi consumat pe tot parcursul anului, dar mai mult de Purim…
[23] Sau cu Sacaea babiloniană şi Noruz-ul iranian…
[24] Susţine Solomon Reinach în „Regele supliciului”…
[25] În realitate, sunt mai apropiate de carnavalurile romane care, probabil, le-au inspirat. În Israel, balurile mascate se dezvoltă în adevărate festivaluri, numite adeloyada (parada costumelor pe temă). Inaugurate, în 1912, la Tel Aviv, s-au răspândit şi în alte oraşe…
[26] Partea cea mai frumoasă a farsei istoriei… Considerate (prea) nepotrivite pentru a fi reprezentate în sinagogi, aceste piese – care prefigurează teatrul idiş –, nu au întârziat să îmbogățească temele şi să depăşească sărbătoarea de Purim. În zilele noastre, Purimspielen continuă să fie jucate de Hassidim Bobov la New York, de trupa de teatru din Varşovia etc. Repertoriul tradiţional de Purim îşi are izvorul în versetele din Cartea lui Esther şi pasaje din Talmud, în special cu Chochanat Yaakov, OuMordekhai yatza, Mishenikhanas adar şi Hayav einich, Hag Purim, Ani Purim, Ehad shtaim shalosh ani Ahashverosh ș.a.
