Ascultă Radio România Iași Live

LUNA FRANCOFONIEI LA IAŞI

LUNA FRANCOFONIEI LA IAŞI

Publicat de dvlad, 9 martie 2017, 14:42


Institutul Francez din Iaşi organizează în luna martie o amplă serie de evenimente destinate unui public larg, prin care îşi propune să evidenţieze diversitatea Francofoniei şi rolul pe care prezenţa franceză l-a jucat la Iaşi de la înfiinţarea Centrului Cultural Francez în 1992 şi până astăzi. Anul acesta, sărbătoarea Francofoniei va aduce în prim-plan valori ale comunităţii ieşene, în contextul în care Institutul Francez sărbătoreşte 25 de ani de existenţă la Iaşi, perioadă în care colaborarea franco-română a făcut posibilă construirea unor proiecte de lungă durată, ce au contribuit la conturarea unui profil cultural puternic şi la dezvoltarea unor parteneriate solide.
Reputata pianistă Alina Pavalache revine la Iaşi pentru Concertul de Gală al Francofoniei

Cu sprijinul Primăriei Iaşi, Institutul Francez organizează pe data de 25 martie, începând cu ora 18.30, un Concert de Gală în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii. Pianista ieşeană Alina Pavalache revine acasă cu un program muzical în cadrul căruia îi va avea drept invitaţi pe violonistul Marcian David şi pe soprana Gina Gloria Tronel. Cunoscută promotoare a muzicii enesciene, mai cu seamă prin „Întâlnirile internaţionale George Enescu” de la Paris, Alina Pavalache a contribuit decisiv, alături de Leontina Văduva şi Viorica Cortez, la promovarea muzicii româneşti în Franţa. Concertul de gală va fi urmat de Balul anual al Francofoniei, care va fi găzduit anul acesta de Palatul Roznovanu.

„În universul lui Matei Vişniec”
Secţiunea teatru a Lunii Francofoniei aduce o noutate în raport cu anii trecuţi, în sensul în care aceasta se va încadra într-un concept expoziţional. Astfel, vineri 17 martie, începând cu ora 18.30, trupa de teatru Mooz, coordonată de Mira-Maria Cucinschi, va prezenta în sala „Benjamin Fondane” a Institutului Francez spectacolul „Je suis qui, moi ?”, texte de Fernando Pessoa, Xavier Durringer şi Matei Vişniec. Premiera spectacolului va fi prefaţată miercuri, 15 martie, ora 17.00, în spaţiul expoziţional al Institutului Francez, de vernisajul expoziţiei „În universul lui Matei Vişniec”. Lorena Pleşu şi Andreea Andronic ne propun un periplu prin opera dramaturgului Matei Vişniec, cu accent asupra firelor prin care publicul asociază între ele imagini şi ţese poveşti.
Haikunoi, picnic poectic francofon
Secţiunea creaţie literară readuce la Iaşi pe data de 20 martie picnicul poetic francofon Haikunoi, care se desfăşoară simultan în mai multe oraşe din România şi reuneşte de fiecare dată principalii actori ai francofoniei. Tot în această secţiune se încadrează şi concursul organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni, „Echos francophones”, ajuns anul acesta la cea de-a XII-a ediţie.
Focus: romanul poliţist
Programată pentru perioada 24-25 martie, secţiunea cooperare universitară deplasează accentul asupra unui alt eveniment cu tradiţie, Colocviul Francofoniei, pe care Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi îl organizează în parteneriat cu Institutul Francez, Inspectoratul şcolar Iaşi, ARDUF, ARPF şi CRU. Tema de anul acesta, „Polar-isations”, conţine un joc de cuvinte referitor la romanul poliţist şi va aduce la Iaşi personalităţi ale lumii academice francofone din întreaga lume.
Invitatul Institutului Francez din Iaşi cu această ocazie este Romain Filstroff, iniţiatorul proiectului „Linguisticae”, un proiect de popularizare a noţiunilor de lingvistică prin joc. Romain Filstroff se va întâlni cu publicul din Iaşi în sala Fondane a Institutului Francez marţi, 21 martie, începând cu ora 18.00, şi va fi prezent la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în perioada 22-24 martie.
Ziua elevului francofon
Luna Francofoniei cuprinde şi o secţiune dedicată elevilor, organizată de Clubul Elevilor Francofoni, în colaborare cu Institutul Francez. Concursul de desene „Dessinez la francophonie” este în desfăşurare până pe data de 22 martie şi încurajează elevii să sintetizeze în imagini reprezentări personale ale francofoniei. Pe data de 22 martie, Mediateca Institutului Francez îşi deschide porţile pentru a sărbători Ziua elevilor francofoni, cu jocuri, scenete, proiecţii de filme şi karaoke.
„Investir à Iaşi/Exporter en France”
Luna Francofoniei cuprinde în 2017 şi o secţiune economică, la iniţiativa Agenţiei Consulare a Franţei la Iaşi : „Investir à Iaşi/Exporter en France” este un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Franceză la Palatul Roznovanu, cu sprijinul Primăriei Iaşi, pe data de 29 martie.
Balul mascat al Francofoniei
Evenimentul de încheiere al Lunii Francofoniei va fi anul acesta Balul Mascat al Francofoniei, organizat de Asociaţia Studenţilor Francofoni (ASFI) pe data de 30 martie în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al.I. Cuza”. Invitaţia studenţilor francofoni este aceea de a intra în pielea altor personaje pentru o seară în care toate convenţiile sunt răsturnate.

Etichete:
Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
Evenimente Radio Iaşi joi, 21 noiembrie 2024, 12:05

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a organizat, în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2024, Concursul Național de Scurte...

Concursul Vreau să povestesc, ediția a IV-a și-a ales câștigătorii
(VIDEO LIVE) 22-24 Noiembrie 2024 – Festivalul Național de Interpretare Muzicală „Rampa de lansare”, ediția a IV-a
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:31

(VIDEO LIVE) 22-24 Noiembrie 2024 – Festivalul Național de Interpretare Muzicală „Rampa de lansare”, ediția a IV-a

Festivalul – Concurs are ca scop promovarea creației și artei interpretative, descoperirea și promovarea copiilor și tinerilor talentați...

(VIDEO LIVE) 22-24 Noiembrie 2024 – Festivalul Național de Interpretare Muzicală „Rampa de lansare”, ediția a IV-a
Iași: Învață-mă să folosesc telefonul mobil! O campanie de alfabetizare și incluziune digitală pentru seniori
Evenimente Radio Iaşi vineri, 15 noiembrie 2024, 14:01

Iași: Învață-mă să folosesc telefonul mobil! O campanie de alfabetizare și incluziune digitală pentru seniori

Vino cu device-ul personal (telefon sau tabletă) la sediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 8-10,...

Iași: Învață-mă să folosesc telefonul mobil! O campanie de alfabetizare și incluziune digitală pentru seniori
Lucrări semnate de părintele Nicolae Dura, vicar episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, lansate la Iași
Evenimente Radio Iaşi joi, 14 noiembrie 2024, 10:03

Lucrări semnate de părintele Nicolae Dura, vicar episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, lansate la Iași

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Primăria Municipiului Iași, Muzeul Municipal „Regina Maria” și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru...

Lucrări semnate de părintele Nicolae Dura, vicar episcopal al Comunității Ortodoxe Române din Austria, lansate la Iași
Evenimente Radio Iaşi miercuri, 13 noiembrie 2024, 14:03

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi – Muzeul de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Fără Frontiere,...

Lansare de carte la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din Iași
Evenimente Radio Iaşi marți, 12 noiembrie 2024, 15:21

Încă o lună de înscrieri la Festivalul Național de Colinde Tradiționale și Cântece de Crăciun “Poveste de iarnă” din Vatra Dornei!

Juriul acestui festival-concurs tematic de iarnă va fi format din: interpretul de muzică populară Pamfil Roată, inspector școlar Arte din cadrul...

Încă o lună de înscrieri la Festivalul Național de Colinde Tradiționale și Cântece de Crăciun “Poveste de iarnă” din Vatra Dornei!
Evenimente Radio Iaşi luni, 11 noiembrie 2024, 14:06

Turneul Național Vioara lui Enescu 2024 începe mâine, la Iași

Pentru prima dată în istoria României, toate cele patru viori care i-au aparținut violonistului și compozitorului George Enescu (care se găsesc...

Turneul Național Vioara lui Enescu 2024 începe mâine, la Iași
Evenimente Radio Iaşi luni, 11 noiembrie 2024, 10:24

Teatrul Luceafărul Iași, selecționat cu trei spectacole în Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț

Luna noiembrie este, pentru echipa noastră, una de maximă intensitate. Vom avea peste 40 de reprezentații (la sediu – cu public școlar, cu...

Teatrul Luceafărul Iași, selecționat cu trei spectacole în Festivalul de Teatru de la Piatra Neamț