Tenis: Cristina Mitu s-a impus în Antalya
Publicat de liviusuceveanu, 13 martie 2017, 12:21 / actualizat: 13 martie 2017, 15:27
Cristina Mitu a câștigat astăzi turneul futures din Antalya, dotat cu premii de 15.000 de dolari, după ce a dispus în finală de Ayla Aksu (Turcia), cu 6-2, 6-3.
Mitu (25 ani, 238 WTA), principala favorită, s-a impus într-o oră și 18 minute, în ultimul act al unui turneu perturbat în ultimele zile de ploaie.
Aksu (20 de ani, aflată pe locul 350 în lume) o învinsese în semifinale, pe Georgia Crăciun, cu 7-6, 6-3, în timp ce Mitu eliminase cu 6-2, 6-4, o altă reprezentantă a Turciei, Bașak Eraydin (22 ani, 347 WTA), a treia favorită.
Pentru Andreea Mitu (fost număr 68 mondial în 2015), a fost și primul turneu la care a evoluat în ultimele patru luni.
(Agerpres/FOTO Monitorul de Cluj)