Localităţi din judeţul Bacău fără apă potabilă
Publicat de , 22 martie 2017, 10:24
Municipiul Oneşti şi alte localităţi din Bacău nu vor avea astăzi apă rece. Compania Regională de Apă Bacău a anunţat că sunt necesare o serie de lucrări în aval de Barajul de la Valea Uzului.
Este vorba de înlocuirea unui compensator în zona Dofteana, ceea ce va duce la întreruperea alimentării cu apă şi în localităţile Târgu Ocna, Târgu Trotuş şi Caşin.
De altfel apa potabilă reprezintă o problemă în judeţul Bacău. În Buhuşi, apa din reţeaua publică nu este potabilă din cauza cantităţii de nitraţi pe care o conţine. De asemenea, în Bacău au loc anual în cartierele oraşului circa 1.000 de avarii la reţeaua de apă. (Rador/FOTO arhiva stirigiurgiu.ro)