Ascultă Radio România Iași Live

ANM: Vremea se va încălzi și va intra într-un regim termic normal

ANM: Vremea se va încălzi și va intra într-un regim termic normal

Publicat de gabrielarotaru, 28 martie 2017, 10:05

Vremea se va încălzi în următoarele zile, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu temperaturi ce vor atinge pe timpul zilei și 20 de grade Celsius în unele regiuni, în timp ce ploile vor fi prezente în ultimele două zile din martie, dar și în primul interval din luna aprilie, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 27 martie – 9 aprilie 2017.

În Moldova, la începutul intervalului de prognoză media temperaturilor maxime va fi de 11 grade Celsius, iar pe 29 martie ea va ajunge la 19 grade. După două zile mai reci, vremea se va încălzi din nou, astfel încât, pe 2 aprilie, media regională a maximelor termice va reveni la 19 grade. În timpul celei de-a doua săptămâni, aceeași medie se va încadra între 15 și 17 grade. Temperaturile minime vor crește și ele în următoarele zile, de la o medie în jurul a 0 grade în prima noapte, până la 6 — 7 grade în jurul datei de 30 martie. Vor urma două nopți cu minime termice apropiate de pragul înghețului, iar ulterior această medie va oscila între 2 și 5 grade, adică un regim termic nocturn apropiat de normalul primei decade a lunii aprilie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în data de 30 martie și din nou în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Banat, la începutul intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, ajungând spre mijlocul primei săptămâni să fie mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade Celsius. După o răcire de scurtă durată, începând din 31 martie, această medie se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 16 și 18 grade. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de 1 — 2 grade până la 6 — 7 grade în jurul datei de 30 martie. Ulterior, media acestora va scădea până spre 2 — 3 grade în ultima noapte din martie, urmând să oscileze între 4 și 7 grade, deci și regimul termic nocturn va fi apropiat de cel normal pentru prima decadă a lunii aprilie. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată în data de 30 martie și, din nou, temporar, în timpul celei de-a doua săptămâni.

În zona Crișanei, vremea se va încălzi treptat, ajungând spre mijlocul primei săptămâni să fie mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 19 — 20 de grade, iar ulterior vor fi variații de la o zi la alta ale acestei medii, care se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 16 și 18 grade. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de 1 — 2 grade în prima noapte, până spre 6 grade în jurul datei de 30 martie, iar apoi se va situa între 4 și 7 grade, ceea ce semnifică și pentru regimul termic nocturn o evoluție apropiată de cea normală pentru prima decadă a lunii aprilie. În ceea ce privește apariția ploilor, probabilitatea va fi mai ridicată în cursul celei de-a doua săptămâni.

În Transilvania, în primele zile, vremea se va încălzi, ajungând mai caldă decât în mod normal, în data de 29 martie, când media temperaturilor maxime va fi de 18 — 19 grade. Ulterior unei răciri de scurtă durată, această medie se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 13 și 17 grade. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de—2 grade în prima noapte, până la 3 — 4 grade în jurul datei de 30 martie. Ulterior, media acestora va oscila între—1 și 4 grade, fapt ce semnifică și pentru regimul termic nocturn o situație apropiată de cea normală în prima decadă a lunii aprilie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor, predominant sub formă de ploaie, va fi mai ridicată în data de 30 martie și din nou, temporar, în intervalul 3-9 aprilie.

Prognoza de specialitate relevă că, în Maramureș, vremea se va încălzi, devenind mai caldă decât în mod normal, în data de 29 martie, atunci când media regională a temperaturilor maxime va atinge 18 — 19 grade Celsius. După o răcire de scurtă durată în 30 și 31 martie, vremea se va încălzi din nou, apoi temperaturile diurne nu vor avea variații semnificative, iar mediile valorilor maxime vor fi de 16 — 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie regională în jurul a 0 grade în prima noapte, până la 5 — 6 grade în jurul datei de 30 martie, apoi, media acestora va oscila între 2 și 5 grade, fapt ce semnifică un regim termic nocturn apropiat de cel normal din prima decadă a lunii aprilie. În regiune, ploile vor fi prezente în intervalul 29 — 30 martie și temporar, pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

Zona Dobrogei va fi caracterizată în intervalul 28-30 martie de o vreme mai caldă decât în mod obișnuit la sfârșit de martie, cu o medie a temperaturilor maxime de 17 — 18 grade Celsius. După o răcire de scurtă durată, această medie va crește treptat până la 14 grade pe 3 aprilie, pentru ca ulterior să se mențină apropiată de această valoare. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de 2 grade în prima noapte, până la 7 grade în jurul datei de 30 martie. Urmează o scădere de circa 5 grade, apoi până pe 3 aprilie media minimelor termice va crește spre 5 — 6 grade Celsius. Ulterior, media va oscila între 5 și 7 grade, ceea ce semnifică și pentru regimul termic nocturn o situație apropiată de cea normală în prima decadă a lunii aprilie, iar ploile va fi mai ridicată în intervalul 5 — 7 aprilie.

În Muntenia, procesul de încălzire a vremii va determina o medie regională a temperaturilor maxime de 20 de grade pe 29 și 30 martie. După o zi mai rece, din nou vremea se va încălzi, astfel încât pe 3 aprilie vor fi, în medie, temperaturi maxime de 18 grade. Ulterior, această medie se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 16 și 18 grade Celsius. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de 1 — 2 grade în primele două nopți, până la 5 — 6 grade Celsius în jurul datei de 31 martie. După o noapte rece, această medie va urca treptat spre o medie de 4 — 6 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată pe 30 martie și în intervalul 4 — 7 aprilie.

În regiunea Olteniei, procesul de încălzire a vremii va determina o medie regională a temperaturilor maxime de 20 de grade pe 29 și 30 martie. După o zi mai rece, din nou vremea se va încălzi astfel încât pe 3 aprilie vor fi, în medie, temperaturi maxime de 19 grade. Ulterior, această medie se va încadra în limite apropiate de normele perioadei, respectiv între 17 și 19 grade. Temperaturile minime vor crește și ele, de la o medie de 0 — 2 grade în primele două nopți, până la 4 — 5 grade Celsius în jurul datei de 31 martie. După o noapte rece, această medie va urca treptat spre 4 — 6 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată pe 30 martie și în intervalul 3 — 7 aprilie.

La munte, până în data de 29 martie, vremea se va încălzi, astfel încât media maximelor termice va ajunge la valori în jurul a 10 grade. Zilele de 30 și 31 martie vor fi mai reci, dar ulterior media temperaturilor maxime se va încadra în limite apropiate de cele normale ale primei decade a lunii aprilie, respectiv între 6 și 8 grade. Media temperaturilor minime va fi cuprinsă între—2 și 2 grade, exceptând noaptea de 27 spre 28 martie, precum și intervalul 30 martie — 1 aprilie, când această medie va fi de—4 și—3 grade Celsius. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare va fi mai ridicată în data de 30 martie și din nou în unele zile ale intervalului 3-8 aprilie.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%. (Agerpres/ FOTO cronicadefalticeni.ro)

Etichete:
Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:22

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut pe economie, începând cu 1 ianuarie 2025, a fost publicată în Monitorul Oficial....

Hotărârea de Guvern privind majorarea salariului minim brut a fost publicată în Monitorul Oficial
Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 10:16

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat vineri că procesul de renumărare a voturilor exprimate în primul...

Prezidenţiale2024/Toni Greblă: A început procesul de renumărare a voturilor în toate judeţele
Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 09:24

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România

Organizația Democracy Reporting International a publicat un raport prin care subliniază elemente de mascare a identității și comportament...

Raport al Democracy Reporting International despre influența rețelei TikTok la alegerile din România
Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:40

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP

Rezultatele alegerilor parlamentare de duminică vor putea fi urmărite în timp real, la fel ca la primul tur al alegerilor prezidenţiale,...

Parlamentare2024/Rezultatul alegerilor – urmărit în timp real pe site-ul AEP
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:09

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie

31 de partide şi alianţe şi 19 organizaţii ale minorităţilor naţionale participă la cursa electorală pentru noul Parlament pe 1 decembrie....

Parlamentare2024/Peste 8.000 de candidaţi – la votul alegătorilor pe 1 decembrie
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:04

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară

Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, în cele aproape 19.000 de secţii organizate în ţară, pentru a alege viitorii...

Parlamentare2024/Românii îşi aleg duminică reprezentanţii în Legislativ; aproape 19.000 de secţii în ţară
Naţional vineri, 29 noiembrie 2024, 06:00

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă

Românii din diaspora sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne, pentru a-şi desemna reprezentanţii în noul Legislativ, votarea...

Parlamentare2024/Românii din diaspora, aşteptaţi sâmbătă şi duminică la urne; aproape 7.000 de persoane votează prin corespondenţă
Naţional joi, 28 noiembrie 2024, 20:34

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor

Biroul Electoral Central a adoptat, joi, o decizie privind modul în care va fi soluţionată solicitarea Curţii Constituţionale de reverificare...

BEC – măsuri privind solicitarea CCR de reverificare şi renumărare a voturilor