Acțiuni de informare a populației privind vaccinarea, în perioada 24 – 30 aprilie
Publicat de Andreea Drilea, 14 aprilie 2017, 13:41
Mai multe acțiuni de informare privind vaccinarea vor avea loc în întreaga țară, în perioada 24 – 30 aprilie, în contextul Săptămânii Europene a Vaccinării.
De asemenea, vor fi organizate puncte și sesiuni de vaccinare accesibile comunităților cu risc.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DSP, în România campania pentru celebrarea Săptămânii Europene a Vaccinării este coordonată de Ministerul Sănătății, prin Institutul Național de Sănătate Publică, și implementată local de Direcțiile de Sănătate Publică județene și cea a municipiului București.
Săptămâna Europeană a Vaccinării este o inițiativă regională, condusă și coordonată de Biroul regional pentru Europa al OMS. Scopul ei în acest an este acela de a crește gradul de conștientizare a populației în privința importanței vaccinării și de a crește acoperirea vaccinală, accentul fiind pus pe activitățile destinate populațiilor vulnerabile.
Tema globală a campaniei din 2017 este „Vaccinurile sunt benefice”, iar mesajul central — „Vaccinarea protejează sănătatea în fiecare etapă a vieții”.
Campania își propune sensibilizarea populației în privința importanței imunizării pe tot parcursul vieții și asupra necesității imperative de creare și susținere a unei imunități de grup în toate comunitățile.
„O acoperire vaccinală crescută în toate grupurile de populație este esențială și va oferi și o imunitate a comunității pentru indivizii susceptibili. Punerea în aplicare pe scară largă a programelor de vaccinare în ultimii 30 de ani a condus la o reducere importantă a cazurilor de boală și a deceselor prin boli care pot fi prevenite prin vaccinare. (…) Epidemiile recente subliniază responsabilitatea regională care este, de fapt, a noastră, a tuturor, de a menține sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare”, arată sursa citată.
(Agerpres/FOTO arhivă descopera.ro)