(UPDATE/NEWS ALERT) INCENDII şi EXPLOZIE în municipiul Botoșani la o serie de transformatoare electrice
Publicat de Lucian Bălănuţă, 22 aprilie 2017, 16:42 / actualizat: 22 aprilie 2017, 17:55
UPDATE ora 18:50 Distribuitorul de energie electrică Delgaz Grid va demara o anchetă internă pentru stabilirea cauzelor care au generat incendiile care au avut loc, astăzi, în același timp, la trei transformatoare electrice din Botoşani.
Situaţia a fost una critică, existând pericolul unei explozii, ca urmare a supraîncălzirii celor 11 tone de ulei din interior. Şase echipaje de pompieri cu autospeciale cu apă şi spumă au intervenit pentru lichidarea incendiilor.
Aproximativ 1.000 de familii din Botoșani nu beneficiau, astăzi după-amiază, de energie electrică.
UPDATE ora 13:50 – Incendiu a fost stins. Există însă pericol de suprapresiune, motiv pentru care echipajele ISU supraveghează în continuare zona.
Mai multe incendii au izbucnit în municipiul Botoșani după ce o serie de transformatoarele electrice au luat foc la a intrarea în municipiu dinspre Cătămărăști.
Sursa incendiului pare a fi un transformatorul electric, aflat în zona unde întoarce tramvaiul, care a luat foc şi a explodat.
Flăcările ajungând la câțiva metri înălțime, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a mobilizat mai multe echipe de pompieri.
În apropiere este și o benzinărie, iar Poliţia a închis circulaţia pe una dintre străzile adiacente.
Un autoturism echipat taxi, aflat în vecinătate, a luat foc .
În ajutorul pompierilor de la Deatașamentul Botoșani au venit și autospeciale de la Dorohoi.
(Radio Iaşi/ FOTO adevarul.ro)